giganții

giganții

Zone din România unde au trăit uriașii

Există numeroase zone, în România, unde au trăit giganții. În vremuri demult apuse și nu numai, giganții au fost stabiliți pe teritoriul actul al țării noastre. În urma existenței acestei culturi, s-au născut numeroase legende, care au fost transmise pe cale orală, din generație în generație.

Uriașii din Munții Buzăului

Munţii Buzăului sunt pentru pasionaţii de fenomene paranormale şi legende un spaţiu fascinant. Oamenii din arealul limitat de comunele Bozioru şi Colţi şi-au creat o istorie paralelă, fantastică, ce vorbeşte despre strămoşi războinici conduşi de un rege înţelept, Luana, despre lupta lor cu forţe cereşti, despre dispariţii misterioase şi multe alte ”episoade” incredibile.

Una dintre legendele locului se referă la existenţa, cu multe mii de ani în urmă, a unor locuitori extrem de înalţi, despre care s-a relatat mai ales în presa de după Revoluţie, fiind citaţi câţiva ghizi din zonă, dar şi Vasile Rudan, un cercetător în domeniul extrasenzorialului.   Potrivit acestuia, legenda uriaşilor ar avea la bază un adevăr istoric, dovada fiind o necropolă cu schelete gigantice, lungi de aproximativ 2,40 metri, descoperită la marginea satului Scăieni, comuna buzoiană Bozioru.

Cine sunt giganții?
Cine sunt giganții?

”Legenda uriaşilor care au trăit pe Pământ se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pământ?”, spune Rudan, într-un articol publicat pe portalul jurnalparanormal.ro.

La sfârşitul anilor ’90, ziariştii unei publicaţii de tip magazin au mers cu Vasile Rudan în locul indicat ca fiind sursa descoperirii dovezilor despre existenţa uriaşilor. Este vorba despre satul Scăieni despre care Rudan spune că ”este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului, cu câteva case răsfirate pe o culme şi coborând pe uliţe atât de abrupte, încât greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată”.

Uriașii de la Roșia Montana

În februarie 2012, o echipă de arheologi româno-canadiană urmărind rămășițele filonului de aur la una din galeriile săpate de agatârși, în urmă cu 5500 de ani, la Roșia Montană, a făcut din întâmplare o descoperire epocală, care poate răsturna istoria omenirii.

În capătul galeriei au descoperit o lespede care nu părea a fi din rocă naturală. În urma analizelor s-a constatat că lespedea era formată din praf de granit, wolfram și pulbere de aur, de 50 de carate,. Fabricarea lespedei s-a făcut după o tehnologie pe care știința de astăzi nu o cunoaște încă.

Galeria se află pe Valea Cornei, lângă Roșia Montană. Galeria a fost cercetată de arheologi până în anul 1976, când din ordinul Securității, galeria a fost închisă și interzis accesul cercetătorilor.

Cauza care a dus la această decizie a fost faptul că arheologii au informat autoritățile comuniste că în interiorul galeriei s-au descoperit lucruri care pot schimba istoria omenirii. Între timp, majoritatea cercetătorilor care au efectuat săpături, până în anul 1976, au decedat. Au rămas în viață doar patru persoane.

Galeria a fost abandonată, până în anul 1976, când autoritățile de la București au hotărât că trebuie începute lucrări de electrificare și consolidare, în interiorul galeriei. Muncitorii au descoperit un schelet de peste 10 metri lungime, în timpul lucrărilor din galerie.

Cine sunt giganții?
Cine sunt giganții?

Imediat, a intervenit Securitatea care a anchetat pe toți minerii care au participat la misterioasa descoperire și au fost obligați să semneze declarații, prin care se angajau să nu divulge acest secret. Scheletul a fost transportat la Moscova, iar galeria a fost închisă. Lucrările au fost reluate în anul 2012, când a fost descoperită misterioasa lespede.

Unul dintre cei patru supraviețuitori, care au descoperit uriașul schelet, susține că deasupra lespedei ar fi fost descoperit uriașul schelete, numit ulterior schelet hiperborean.  Lespedea avea o înălțime de trei metri, lungime de 12 metri și lățime de 6 metri. Lespedea cântărește 1700 de tone. În Baalbeck a fost descoperită o lespede identică, dar cu 100 de tone mai mică în greutate. Specialiștii susțin că în lespede sunt 900 de tone de aur. Lespedea a fost scoasă la suprafață, în iunie 2012, tranșată în 80 de bucăți și sub escortă militară a fost dusă spre o destinație necunoscută.

Lespedea era acoperită de o scriere în basorelief, dispusă în trei șiruri paralele, care porneau din partea stângă, de sus, a lespedei și forma o spirală care se încolăcea în jurul unui cap de lup.
Sub această lespede a fost descoperit un puț, cu un diametru de 4 metri. În interiorul puțului pereții erau finisați de parcă s-ar fi lucrat cu un laser.

Din interiorul puțului se degaja o lumină violacee. Puțul a fost sigilat, după ce a fost turnat ciment la intrarea în galerie și pe puț. În prezent, sun ONG-uri și asociații care au formulat mai multe petiții și trimise Guvernului, în vederea declasificării rapoartelor cu privire la descoperirile făcute în anii 1976 și 2012.

Firijba, satul unde au trăit uriașii

Odată, cine călca în Firijba nu mai se lăsa dus. Era fascinat de oamenii de aici şi de peisajul natural fantastic, de aerul tare şi de legendele pe care le descoperea la fiecare pas.

Care să fi fost secretul sătenilor? Se spune că în acest cătun trăiau bărbați de doi metri, care cărau de unii singuri, cu spinarea, bușteni uriași, tăietori de lemne care munceau ziua întreagă. Cu mâna lor, şi-au ridicat colibe, apoi şi-au încropit gospodării şi şi-au întemeiat familii. Femeile lor era semeţe, cu trăsături puternic masculine, „cu o uitatură aspră”, după cum își amintesc bătrânii locului.

Coborau arareori în oraş, iar uşile şi podelele din Firijba, meşteşugite atent, erau la mare căutare în tot judeţul şi nu numai. Satul Firijba a apărut pe harta judeţului Vâlcea în urmă cu aproape 500 de ani, fiind întemeiat de tăietorii de lemne. Aceştia foloseau ca unelte, în activitatea lor, “firejuri” sau fie­răstraie, de aici şi numele cătunului. Potrivit datelor fur­nizate de Primăria Popeşti, vechimea satului este atestată şi de faptul că primele biserici de lemn din judeţul Vâlcea – peste 70 la număr – au fost construite cu lemn extras din Pădurea Firijba.

Deşi te-ai putea gândi că într-un cătun izolat, copiii nu au nicio şansă, urmând în modorbeşte” pe părinţii lor ca meserie, nu toţifiii” Firijbei au ajuns tăietori de lemne. Doi copii crescuţi în condiţii mai mult decât modeste au reuşit ceea ce mulţi născuţi în mijlocul unor metropole nu reuşesc.

Jidovii

Necropole de uriasi

Spre Capul Balaurului se urca pe trepte sapate in stanca nespecifica locului
Dar aceasta este istoria „lumii vechi”, cum spune cercetatorul Gheorghe Serbana, care ne-a folosit drept ghid in acest loc ignorat de cartile de istorie. Si istoria mai „noua” e veche, conform stiintei initiatilor domnitori romani, de peste 7.500 de ani.

Pe vremea uriasilor au fost construite altare ciclopice

Profesorul Gheorghe Tamarjan ne povesteste de necropola de uriasi descoperita in zona sacra: „Au sapat arheologi renumiti, dar nu dadeau voie nimanui sa vada ce faceau. La Valnei a fost descoperita o necropola de uriasi, cu statui de peste 2,50 metri. Dinu Rosetti a sapat.” De ce nu s-a comunicat nimic despre asta? „Probabil ca n-a vrut”. ”Am discutat o data cu arhitecta Silvia Paun, care a cercetat ani de zile aceste locuri”, spune Gheorghe Serbana. „Am intrebat-o de ce nu a comunicat nimic despre uriasi. Mi-a raspuns fara alte comentarii ca nu i se permite!” De la siturile din Cetateni gasim cu greu doar „o donatie Dinu Rosetti” catre Muzeul National, patru fragmente ale unei armuri de zale a unui nobil dac. Donatie? In mormantul de incineratie de la Cetateni au fost gasite si podoabe de aur si argint, din care tot „ramasite” gasim prin muzee. Intelegem ca bucatile intregi n-au fost „donate”. Istoricul Virgil Draghiceanu arata in 1912 importanta preistorica a sitului, prin prezenta megalitilor, a scrierii sacre pe stanci, a imprimarii de palme si talpi de uriasi. Sunt marturii vesnice care demonstreaza, atunci cand „istoricii” neaga, existenta acestei civilizatii uimitoare.

Tronul lui Negru Voda

Lui Negru Voda i s-au dedicat scaune imense de piatra dupa cum se observa la Cetateni şi la Bozioru-Alunis
In varf, la 880 de metri, se afla Schitul Negru Voda, socotit a fi Meteora Romaniei. Impresionante sunt urmele de talpi care indicau drumul spre uriasul tron al lui Negru Voda, un promontoriu la sud-est de biserica rupestra.

Jidovii

Scaun Negru Voda de la Alunis

Locul unde se afla (acum e pravalit in vale), pe o inaltime dominanta, a fost identificat de ing. D. Todiriciu, in 1958, ca loc astronomic perfect! Se urca pe o poteca serpuitoare, printre stanci, cu figuri milenare sapate in roca. Pe o stanca pravalita in marginea drumului, cu roti solare sapate in piatra, se afla „Razboinicul cu sabia”, care adapostea o adevarata comoara, descoperita de arheologi.

Pe blocurile monolitice exista scriere codificata

Mai departe, doua stanci ca doua turnuri marcau intrarea intr-o alta etapa a urcarii sacre, spre Capul Balaurului! Pe aceasta portiune se urca pe niste trepte sapate intr-un tip de roca nespecifica zonei, gri deschis, parca ar fi un ciment, in care sunt imprimate urme de talpi de „oameni mari”. Monolitii ce strajuiesc drumul par sa protejeze pelerinii si sa le indice directia spre culmea sacra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *