Zilele Antropologiei: evenimentul olimpic rasist din 1904

8 min. de citit
Zilele Antropologiei

Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea până la începutul secolului al XX-lea, expozițiile sau grădinile zoologice umane erau un fapt obișnuit. Exponatele pentru aceste grădini zoologice umane au provenit din triburile din Africa, Asia de Sud-Est, Orientul Mijlociu, Insulele Pacificului, America și din alte părți. Acești bărbați, femei și copii erau cazați în sate etnice construite special și erau prezentați drept „primitivi” și „pigmei”.

O astfel de expoziție ingrată a avut loc în timpul Jocurilor Olimpice din 1904 în St. Louis, Missouri, SUA. Acești nativi au fost obligați să participe la aceste jocuri olimpice, într-un program special, numit Zilele Antropologiei.

Evenimentul, a fost o încercare de a demonstra inferioritatea inerentă a popoarelor indigene ale lumii, făcându-le să concureze la evenimente sportive. Scopul a fost să stabilească superioritatea albilor.

Jocurile Olimpice din 1904 erau inițial programate pentru Chicago, dar în același timp era programat Târgul Mondial în St. Louis. La acea vreme, orice american își dorea să participe la acest târg și dina cest motiv Jocurile Olimpice ar fi căzut într-un mare con de umbră.

Îngrijorați de faptul că Jocurile Olimpice nu vor atrage spectatorii mult doriți, autoritățile au cerut ca Jocurile Olimpice să fie mutate la St. Louis. Pentru a convinge forul olimpic, americanii au amenințat că dacă nu vor fi mutate, atunci vor organiza, în paralel, o altă competiție sportivă în cadrul Târgului Mondial. Temându-se că rivalitatea va aduce ruina olimpiadelor și chiar va amenința continuitatea jocurilor, fondatorul Comitetului Olimpic Internațional, baronul Pierre de Coubertin a fost nevoit să cedeze presiunii. A mutat Jocurile Olimpice la St. Louis și rău a făcut.

Zilele Antropologiei
Fete pregătite pentru un joc cu mingea

În primul rând, St. Louis era un oraș de mâna a doua și nu avea drumuri moderne de acces. Dintre cei 651 de sportivi care au concurat, doar 62 au venit din afara Americii de Nord, reprezentând doar 12 națiuni, iar multe evenimente nu au avut deloc participanți non-americani. Nici chiar baronul Pierre de Coubertin nu a participat la acest eveniment. Jocurile au fost în cele din urmă umbrite de Târgul Mondial, cu ingratul eveniment Zilele Antropologiei.

Creierul putred din spatele „Zilelor antropologiei” a fost James Sullivan, organizator-șef al Jocurilor Olimpice de vară lui 1904. Sullivan a crezut ferm în supremația rasei albe, iar olimpiadele i-au dat posibilitatea să demonstreze acest lucru. 

El l-a convins pe antropologul William John McGee, care era șeful Departamentului de Antropologie la Târgul Mondial, să-i împrumute câțiva bărbați din expozițiile etnice. L-a mințit pe antropolog că dacă indigenii vor participa la diferite probe se va strânge o bază de dată bogate, care va revoluția antropologia.

Aproximativ o sută de bărbați indigeni au participat la diverse evenimente sportive. Nu este surprinzător faptul că sportivii, nepregătiți și fără să cunoască regulile, nu au făcut performanță.

Ziaristul Shoshi Parks scria în Timeline că nimeni nu a înțeles de ce s-a luat o astfel de decizie. Zilele Antropologiei au fost un eșec total, un circ fără scrupule realizat pentru a-i umili pe indigeni. Culmea este că acest circ nu a fost gustat nici măcar de spectatori.

În cadrul probei de aruncatul greutății, participanții au aruncat prima dată o greutate de 56 de kilograme, dar în turul doi au refuzat s-o mai facă. Sprinterii nu au înțeles ideea de a trece linia de sosire și nu au trecut-o. Chiar și tirul cu arcul, probă la care indigenii ar fi trebuit să exceleze, a fost un eșec total. Nicio probă nu s-a încheiat conform standardului, pentru că participanții nu erau familiarizați cu ideea de competiție și pe deasupra nici nu cunoșteau regulile concursului.

Zilele Antropologiei
Tir cu arcul

Pentru a fi corecți, nativii care au participat la Zilele Antropologiei, precum și la Târgul Mondial, au fost recompensați în mod adecvat pentru participarea lor. Unii dintre ei au apărut în atât de multe spectacole și expoziții diferite în întreaga Europă încât ajunseseră la epuizare.

În cele din urmă, Zilele Antropologiei au fost un eșec total. Jocurile Olimpice au fost umbrite de târgul cu pricina, iar datele biologice pe care i le promisese organizatorul lui William McGee, nu au fost colectate niciodată.

Zilele Antropologiei
Ainu, aborigen din Japonia, participă la Zilele Antropologiei.

Cu toate acestea, au existat rasiști care au văzut și părți pozitive în aceste evenimente ingrate. Unul dintre ei a fost ziaristul Nate Dimeo, care scria:

„Au demonstrat că acești sălbatici că nu sunt capabili nici măcar să joace tenis. Încercarea lor de a doborî recordul mondial la aruncarea suliței a eșuat lamentabil. Acesta este un semn sigur al inferiorității rasiale.„

Baronul Pierre de Coubertin a avut o altă reacție după eșecul Jocurilor Olimpice din 1904. El a spus că această competiție își va pierde savoarea în clipa în care bărbații negri, roșii și galbeni învață să alerge, să sară și să arunce cu sulița. Nu a avut nici el dreptate. În ziua de astăzi, Jocurile Olimpice sunt o competiție măreață, în care rasismul nu are loc.

Referințe

# Nate Dimeo, Olympic-Sized Racismhttps://slate.com/culture/2008/08/remembering-the-anthropology-days-at-the-1904-olympics.html
# Shoshi Parks, Scientists staged a racist Olympics in 1904 to “prove” white superiorityhttps://timeline.com/anthropology-days-scientists-racist-olympics-prove-white-superiority-7a45289071cf


Nu uita că ne găsești și pe Facebook. Poți să ne urmărești pentru cele mai interesante articole!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.