Texte sanscrite sunt pline de referiri cu privire la zei și războaie cerești, în care erau folosite aparate de zbor extrem de performante. Acestea sunt cunoscute sub numele de vimane (vimana) și reprezintă un adevărat mister pentru lumea modernă. Aceste războaie duse pe cerul fostului Imperiu Rama au fost povestite din generație în generație, până în clipa în care mai mulți oameni inspirați, s-au gândit că trebuie scrise pe hârtie pentru a fi cunoscute de generațiile viitoare.

Astfel s-au născut cărțile sacre precum precum „Ramayana”, „Mahabharata”, „Bhagavata Purana” și altele. Aceste texte sacre sau cărți antice conțin numeroase povestiri, cum zeii foloseau vimanele pentru a duce o luptă de cucerire și dominare a întregii planete.

Swami Vivekananda

La sfârșitul secolului al XIX-lea, yoghinul Swami Vivekananda a introdus lumii moderne filosofia vedică. Atunci a fost momentul în care numeroasele întâmplări antice au fost cunoscute de occidentali și surprinzător sau nu, oamenii de știință din Vest s-au inspirat din cărțile sacre pentru a realiza anumite invenții. Invenții este impropriu spus, pentru că ele fuseseră deja invitate cu mii de ani în urmă.

Edison, Lord Kelvin și marele Tesla sunt doar câțiva dintre oamenii de știință, care s-au inspirat din textele vedice. Tesla a fost fascinat și atras de cunoașterea vedică, de concepțiile antice și a înțeles că acestea completează perfect teoriile occidentale existente.

Cu toate acestea, Tesla nu a reușit să „arate identitatea energiei și a materiei. Dovada matematică a acestui principiu a venit aproximativ zece ani mai târziu, când Albert Einstein a publicat articolul său despre relativitate. Ceea ce nu a știut Einstein este că acest principiu era cunoscut cu 5000 de ani în urmă de cei mai inteligenți oameni din Imperiul Rama.

Vimanele, un fel de OZN-uri

unnamed 22

Textele vedice ne spun că vimanele se puteau mișca cu lejeritate pe cer în toate direcțiile. Când în sus, când în jos sau chiar înapoi, cu viteze foarte mari. Spre deosebire de avioanele noastre, vimanele erau extrem de avansate din punct de vedere tehnologic. Probabil că ne mai trebuie încă 500 de ani pentru o asemenea tehnologie.

Cele mai comune dintre vimane aveau formă ovală. De asemenea, ele existau și în formă triunghiulară (de piramidă) sau alte forme. Revenind la vimanele ovale acestea se deplasau cu o viteză uluitoare datorită mercurului generat de un curent puternic de aer. Aparent mercurul a jucat un rol important în deplasarea acestor care cerești.

În cartea „Anti-Gravity Handbook”, David H. Childress susține că:

„Vimanele erau bine construite și erau niște mașinării de fier încărcate cu mercur, care lăsau dâre de flăcări în urmă”

Mercurul

Este posibil ca mercurul să aibă ceva de-a face cu sistemul de ghidare și propulsie ale acestor avioane antice? În urmă cu mulți ani, arheologii sovietici au descoperit urme importante de mercur în peșterile din Turkestanului și din deșertul Gobi. La vremea respectivă nu au putut corela descoperirea cu nimic și a fost un adevărat mister prezența misterului în acele peșteri.

Vaimanika Sastra

„Vaimanika Sastra” este un text sanscrit despre tehnologia spațială, redescoperit într-un templu indian în 1875 datând din 4. sec. î.

În cartea sa „Vaimanika Sastra”, Bharadwaja a spus că înțeleptul, a colectat informații despre vimane din cel puțin optzeci de texte vechi și din epopeile vedice. Savanții care au găsit această lucrare a lui Bharadwaj în 1918 la Biblioteca Barbă Regală Sanscrita din Mumbai, India, au verificat autenticitatea acesteia. Spre surprinderea tuturor, această lucrare este cât se poate de autentică.

În această lucrare sunt detaliate avioanele antice. În vremurile demult apuse, existau, la fel ca în ziua de astăzi, avioane de marfă, de pasageri și chiar militare. Un vimana de luptă putea să transporte până la 500 de soldați, dintr-un loc în altul, într-un timp cât mai scurt.

Mai mult de atât, opera antică descrie și materialele din care au fost construite avioanele. Aceste materiale aveau capacitatea să absoarbă lumina și căldura. Oare cum erau confecționate aceste materiale? De asemenea, există o serie de instrucțiuni pentru piloți. Ei trebuiau să piloteze navele ținând cot de anumite instrucțiuni precise.

Este foarte puțin probabil ca un scrib să creeze astfel de povești. Ele sunt atât de bine detaliate încât nimeni, niciodată, nu ar putea să inventeze un asemenea basm.

Orașe zburătoare

Trecând de la vimanele rotunde, în care încăpea un singur pasager, ajungem la cele care pot fi comparate cu niște adevărate orașe zburătoare.

Aceste „orașe” – obiecte gigantice care se roteau în jurul propriilor axe – erau spațioase și bogat decorate. Astfel de orașe spațiale, cu porți speciale pentru mașini de aterizare, au orbitat Pământul în mod constant.

vimanele ascunse sub templele zeilor

Proiectarea acestor vehicule este, de asemenea, descrisă în „Samaranganasutradhara”. Lucrarea, care ne oferă o perspectivă asupra cunoștințelor tehnologice antice indiene, într-unul dintre cele optzeci și trei de capitole dedicate diferitelor dispozitive mecanice.

Construcția vehiculelor zburătoare în formă de pasăre este explicată în această operă. Există, de asemenea, mai multe versete despre roboți care ar trebui să acționeze ca păzitori. Aceste cărți sacre ne oferă o perspectivă incredibilă despre ceea ce s-a petrecut pe Terra în urmă cu peste 7000 de ani. Este limpede că a existat o civilizație (pământeană sau nu), care a trăit pe teritoriul actual al Indiei și care a atins un nivel extraordinar al dezvoltării.

Erich Von Daniken despre Vimana

Erich Von Daniken este considerat părintele astronauticii. Studiile sale se întind pe zeci de ani în care a parcurs textele antice hinduse în care a descoperit relatări despre mașini zburătoare numite care de foc sau Vimana.

Daniken a efectuat multe călătorii în diverse colţuri ale lumii în căutarea unor explicații privind trecutul misterios al omenirii. În anul 1974, ajunge la Atena, unde îl întâlnește pe Theophanias Manias, general de brigadă în armata grecească.

Manias i-a relatat o întâmplare pe care Daniken a prezentat-o în una din cărțile sale. Este cunoscut faptul că piloții efectuează zboruri de recunoaștere și exerciții. La sfârșitul misiunii, ei aveau obligativitatea de a întocmi un raport în care cuprindea și cantitatea de combustibil consumată.

Chiar dacă piloții zburau pe rute diferite, apăreau aceleași distanţe și un consum egal de combustibil. În prima fază, s-a crezut că este vorba despre o eroare. Manias a luat un compas și a așezat vârful în Delphi și a trasat un cerc trecând prin Acropole. Pe circumferinţa cercului au apărut Argos și Olimpia. Distanţele erau egale și a considerat că este o simplă coincidenţă.

A așezat vârful compasului pe Knossos, insula Creta. Pe circumferinţa cercului au apărut Spartă și Epidaurus. A continuat să mute vârful compasului, iar pe circumferinţa au apărut alte oraşe. Cum era posibil așa ceva?

Explicaţia consta în raportul de aur, notat cu phi, care este primul număr iraţional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033.

Studiind harta, Daniken a ajuns la niște concluzii surprinzătoare. Distanța dintre locurile de cult Epidaurus și Delphi reprezintă 62% din raportul de aur pentru distanța Epidaurus și Delos. Distanța dintre Olimpia și Chalcis reprezintă 62% din raportul de aur pentru distanța Olimpia și Delos. Distanța dintre Delphi și Teba reprezintă 62% din raportul de aur pentru distanța Delphi și Acropole.

Aceste proporţii s-au repetat pentru toate oraşele grecești. Mai mult, trei temple din regiunile montane sunt așezate în linie dreaptă. O asemenea aliniere mai există în Attica Boeţia.

Dephi este considerat buricul pământului, este un fel de aeroport central. Delphi se afla la distanţe egale de Acropole și Olimpia. Ele formează un triunghi isoscel perfect. La mijlocul bazei se afla locul sacru Nemeea.

Triunghiurile dreptunghice Acropole, Delphi, Nemeea și Nemeea, Delphi, Olimpia au ipotenuzele de lungimi egale și relația cu dreapta comună Delphi-Nemeea corespunde raportului de aur.

Pe harta Greciei au fost descoperite 200 de raporturi geometrice egale, rezultând un același număr de triunghiuri isoscele. În plus au fost descoperite 148 de proporţii corespunzătoare raportului de aur.

Soldati e Vimana

Din ce erau fabricate?

Vimana nu erau considerate avioane propriu-zise, ci mai degrabă niște vapoare, care puteau să zboare. Acestea erau confecționate din lemn, la începuturi, și mai apoi din metal. În prima fază, atlanții au construit Vimana din scânduri de lemn foarte subțiri, în care injectau o substanță misterioasă. Această substanță avea rolul de a reduce greutatea lemnul și de a-i conferi duritate.

Ani buni mai târziu, atlanții au confecționat avioanele din metal. Se spune că acest metal era de fapt un aliaj între trei metale, foarte ușoare. Acest aliaj era compus din două metale albe, unul dintre ele se presupune a fi fost aluminiul, și unul roșu.

Textele antice ne informează că pe scheletul navei era prinsă o foaie din acest aliaj prin sudură. Astfel nava devenea compactă și extrem de ușoară. Din cauza aliajului strălucea noaptea ca și cum era luminată de o sursă puternică de lumină. Aceste Vimana aveau diferite forme, dar în cele mai multe din cazuri semănau cu vapoarele din ziua de astăzi. Acest vapor era complet acoperit pentru că niciun călător nu ar fi rezistat podului descoperit.

Metoda de propulsie

La început, se pare că vril-ul personal a furnizat forță motrice. Mai târziu, această variantă a fost înlocuită de o variantă în care o materie necunoscută sau un combustibil acționa niște motoare speciale. Nu se poate spune despre ce fel de combustibil era vorba, dar suntem siguri că era o materie pe care cu siguranță nu a descoperit-o în ziua de astăzi. Se sugerează că această forță sau energie era de origine eterică.

Atunci când se efectua o călătorie, un cufăr metalic era pus în mijlocul navei. Acesta era legat de extremitățile navei prin două tuburi. Acestea aveau două deschizături, orientate în jos și în sus. Când nava trebuia să decoleze, supapele tuburilor erau deschise, adică cele de jos, și se forma un curent extrem de puternic încât propulsa mașinăria prin aer.

În momentul în care se dorea aterizarea, erau deschise supapele din sus. Acest procedeu extrem de simplu era folosit de atlanți pentru a se deplasa prin aer cu viteze considerabile.

Acestea erau vimanele, avioanele atlanților, pierdute prin negura timpului și uitate cu desăvârșire în timpurile noastre.

Referințe

Vimana – https://www.enciclopedia.cat/ec-gec-0519551.xml

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!