Unde se află Chivotul Legământului? Un cufăr sacru și misterios

Chivotul Legământului

Chivotul Legământului este un cufăr construit pentru a proteja plăcuțele pe care au fost inscripționate Cele Zece Porunci, pe care Dumnezeu i le-a oferit lui Moise.

În jurul acestui cufăr s-au născut numeroase teorii și au fost emise foarte multe păreri pentru că a dispărut ca și cum nu ar fi existat niciodată.

Chivotul Legii, istorie

Din acest moment Dumnezeu a dorit castaţia” de comunicare să ajungă în mâna duşmanilor evreilor pentru că lecţia despre credinţa să le fie oferită ambelor popoare.

Din cauza preoţilor păcătoşi, Eli, Hofni şi Fineas, Dumnezeu a îngăduit ca Sfântul Chivot al Legii să fie luat de duşmanii filisteni. Motivul a fost să-I arate lui Israel cât de zadarnic este să creadă în Chivot în timp ce profana poruncile sale.

Filistenii nu au îngăduit să-l deschidă. Ei l-au avut timp de 7 luni, timp în care Chivotul Sfânt le-a nimicit zeul păgân (pe Dagon).

L-au cărat cu groază din loc în loc, fiind urmaţi de nimicire de la Dumnezeu. Întrebându-şi preoţii şi ghicitorii ce să facă, au fost sfătuiţi să trimită Chivotul poporului căruia îi aparţinea. Îngerii lui Dumnezeu au condus Chivotul pus într-un car tras de 2 vaci înapoi la Israel. Dumnezeu şi-a învăţat poporul că, în timp ce Chivotul era groază şi moarte pentru cei ce nu-i ascultau poruncile, era binecuvântare pentru cei ce le ascultau.

Atunci au trimis şi au adunat toate căpeteniile Filistenilor şi au zis : «Trimiteţi de aici chivotul Dumnezeului lui Israel ; lăsaţi-l să se întoarcă la locul său, ca să nu ne ucidă pe noi şi pe poporul nostru». Căci groază de moarte era în tot oraşul şi mâna Domnului apăsa foarte tare asupra lor, de cum venise acolo chivotul Dumnezeului lui Israel. 1 Reg. 1, 18. Am. 1, 8. Sof. 2, 4.

Chivotul Legământului

După ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe bătrânii lui Israel şi pe oamenii cu cea mai mare influenţă să aducă Chivotul din cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul întâlnirii şi toate uneltele sfinte care erau în cort. Dar din cauza încălcării poruncilor şi a faptelor rele, Dumnezeu a îngăduit că Israel să meargă în robie şi templul să fie distrus. Înainte de distrugerea templului, Dumnezeu a făcut cunoscută soarta acestuia câtorva dintre slujitorii Săi credincioşi. Chiar înainte de distrugerea templului, ei au luat Chivotul ce conţinea tablele de piatră scrise de Dumnezeu şi l-au ascuns într-o peşteră.

Cele Zece Porunci

Biblia, una dintre cele mai bune surse de informare atunci când vine vorba despre Chivotul Legământului, spune că Dumnezeu i-a oferit lui Moise două tăblițe din piatră, cu Cele Zece Porunci. Acestea trebuiau respectate cu sfințenie și pentru a se păstra într-un loc sigur a fost nevoie de construirea unui cufăr deosebit. În acest fel, oamenii din vremurile biblice, au construit un scrin, decorat cu numeroase ornamente din aur.

Cum a fost confecţionat?

 Cortul Mărturiei împreună cu Chivotul Legii, au însoţit poporul evreu pe întreaga durată a călătoriei rătăcitoare şi până la construirea primului templu în Ierusalim. Chivotul Legii era legătura supremă intre Dumnezeu şi poporul său evreu. Din această cauză Chivotul Legii se mai numea şi Sicriul Legii, Arca Mărturiei (aron ha edut) sau Tabernacol.

“Apoi Betaleel a făcut Chivotul din lemn de salcâm, lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea de un cot şi jumătate. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şip e dinafară, şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colţuri ale lui: 2 verigi de o parte şi 2 verigi de cealaltă parte. A făcut nişte drugi de lemn şi i-a poleit în aur. A barat drugii în verigile de la cele 2 laturi ale Chivotului, ca să ducă Chivotul.

A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate. A făcut 2 heruvimi de aur bătut la cele 2 capete ale capacului ispăşirii, un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt, heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele 2 capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor, şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii” (Exod 37.1).

Chivotul Legământului

Un cufăr sacru și misterios

S-au scris numeroase articole cu privire la acest scrin și informația este controversată. Este limpede că acest cufăr era extrem de prețios, nu doar prin faptul că adăpostea cele două plăcuțe de piatră, pe care Dumnezeu i le-a oferit omului, ci și pentru faptul că Solomon a decis să construiască un templu în cinstea sa.

Un alt aspect important este că Moise a purtat cutia misterioasă pe tot parcursul căutării Țării Făgăduinței. Biblia ne spune că acest cufăr l-a ajutat să învingă orice dușman și să treacă cu bine de orice pericol. De aici putem să ne dăm seama că era vorba despre un artefact binecuvântat, în care se adăpostea o parte din forța lui Dumnezeu.

Chivotul Legământului

Cu toate că acest artefact era păzit foarte bine, nu se știe ce s-a întâmplat cu el. Ceea ce este foarte straniu, fapt care a lăsat loc numeroaselor interpretări.

Unde este Chivotul Legământului?

Prima teorie a dispariției scrinului s-a petrecut în 925 î. Hr. când unele texte antice susțin că ar fi fost capturat de egipteni. O alta istorie relatează că babilonienii l-au furat în 586 î. Hr., însă cea mai faimoasă legendă care creionează dispariția sa provine din Africa de Vest. Etiopienii au o legendă, care spune că regina Saba a rămas însărcinată cu Solomon. Copilul cunoscut sub numele de Menelik a plecat la vârsta de 20 de ani la Ierusalim, pentru a studia secretele înțelepciunii la curtea tatălui său.

Preotul lui Solomon devenise gelos pe fiul acestuia și din acest motiv Menelik trebuia să părăsească Ierusalimul. Acesta din urmă a acceptat cu o singură condiție, ca primul născut din toate familiile înțelepților să-l însoțească. În cele din urmă, împreună cu Zadok, fiul marelui preot, au furat Chivotul Legământului și l-au dus în Etiopia.

Chivotul este în Etiopia?

Chivotul Legământului

Conform tradiţiei, Chivotul a sosit în Etiopia mulţumită lui Menelik, fiul lui Solomon şi al Reginei din Saba, care şi-a vizitat ca adult tatăl la Ierusalim. Aflat în Oraşul Sfânt, Menelik a furat Chivotul şi l-a dus în Aksum, unde a fondat un regat devenind primul suveran al acestuia. Aceasta dinastie a guvernat Etiopia până la căderea împăratului Haile Selassie, în 1974. Această teorie nu este susţinută de documente dar se pare că preţiosul artefact exista şi în ziua de astăzi în Etiopia.

Abuna Pauolos, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, susţine că „Chivotul Legământului se afla în Etiopia de multe secole”. Conform patriarhului, Chivotul este păstrat într-o biserică a cărei locaţie este ţinută secretă. Pentru a apăra relicva sacră, o copie a chivotului a fost postata în absolut fiecare biserică etiopiană. Prezenţa sa în Etiopia este susţinută şi de istorici, cei care atestă faptul că artefactul a fost mutat în această ţară africană încă din secolul VII i. Hr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top