realitatea este un joc video

Trăim într-o închisoare numerică, controlată de o entitate inteligentă

Un cercetător de la NASA susține această teorie. Nick Bostrom a declarat că o rasă de descendenți foarte evoluați, controlează Terra. Oamenii trăiesc într-o închisoare numerică.

Cine vor fi ființele viitorului? Vor fi oamenii sau alții? Putem utiliza realitatea virtuală pentru a simula evenimente din trecut sau pentru a recrea condițiile în care au trăit înaintașii noștri. Bostrom susține că trăim într-o simulare a realității. Toate sentimentele noastre, memoria, relațiile pot fi generate de un calculator. Noi suntem copiii unui cod informatic ultra sofisticat.

Noi vedem ceea ce avem nevoie să vedem și când trebuie să vedem. NASA are calculatoare care sunt de două ori mai rapide decât creierul uman. Dacă facem un calcul simplu, folosind legea lui Moore, care spune că un calculator devine o dată la doi ani mai performant, vom descoperi că un super computer, într-un singur deceniu, va avea capacitatea de a recrea viața completă a unei persoane de 80 de ani.

Computerul va recrea toată gândirea, toate emoțiile, tot ce a trăit o persoană în 80 de ani. Dacă luăm reală ideea lui Bostrom, universul nostru este o simulare informatică, creată de o super entitate și generată printr-un cod informatic, vor rezulta multe incoerențe și mistere legate de cosmos. Cine se ascunde în spatele acestei simulări?

Închisoare conceptuală

Realitatea este o iluzie

Lumea noastră este o închisoare conceptuală și adevărul de dincolo se materializează prin mici sclipiri de care sunt conștienți doar cei mai atenți dintre noi.

Această teorie este de-a dreptul fascinantă și este propusă de numeroși oameni de știință. Unul dintre aceștia este Joe Dispenza, un neurolog celebru din SUA și autorul mai multor cărți de specialitate. Specialistul susține că trăim într-o închisoare conceptuală și a realizat acest lucru atunci când numeroșii săi pacienți, în timpul vindecării, au experimentat diverse lucruri ciudate.

Acelea sunt de fapt sclipirile realității despre care Dispenza vorbește. Aceste sclipiri oferă o perspectivă generală asupra realității virtuale în care suntem băgați cu sau fără voia noastre.

Pe de altă parte o echipă de cercetători de la Universitatea din Amsterdam sugerează că tot ceea ce vedem nu este real. În acest fel, trăim într-o iluzie sau chiar o realitate virtuală, de care nu suntem conștienți.

Această afirmație se bazează pe diferența de calitate între vederea periferică și cea normală. Detaliile nu sunt foarte bine percepute cu vederea periferică, mai mult de atât, unele lucruri le putem vedea doar cu vederea periferică. Specialiștii susțin că acele lucruri nu fac parte din iluzie, ci din realitate.

Ce este o închisoare conceptuală?

Realitatea este o iluzie

Donald Hoffman, om de știință din cadrul Universității din California, și-a petrecut ultimii 30 de ani ca să descopere secretele percepției umane.

„Evoluția ne-a modelat cu percepții care ne permit să supraviețuim. Dar acest fapt implică ascunderea lumii reale. Trăim într-o iluzie, iar realitatea este departe de ochii noștri, susține Hoffman.

Evoluția omului nu înseamnă a face copii. Fiecare bit de informație este prelucrat de creier care consumă o anumită doză de energie. Un organism care ar vedea întreaga realitate nu ar fi la fel de bine pregătit pentru pașii evoluției decât unul care percepe doar ceea ce are nevoie pentru supraviețuire.

Închisoarea conceptuală se referă la faptul că lucrurile pe care le vedem nu au corespondenţă cu lucrurile care există în realitate. Totul se petrece la nivelul creierului, care ne arată doar ceea ce vrea sau este programat s-o facă. Este vorba despre un concept, care se traduce prin realitate virtuală.

Realitatea virtuală creată de Dumnezeu

Terra este o închisoare

Chiar dacă pare straniu, un om de știință din cadrul NASA a declarat că facem parte dintr-o lume virtuală. Aceasta este procesată de un supercalculator, pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a crea totul.

Oamenii se află în această realitate virtuală și se pot asemăna cu personajele oricărui joc video. Chiar dacă încercăm să evadăm din această lume, nimeni nu va reuși pentru că dincolo nu există nimic și acest lucru ar fi imposibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *