Tragedii din lumea sportului

Tragedii din lumea sportului

Lumea sportului este activitatea care ne aduce zâmbetul pe buze. La prima vedere, sportivii par niște oameni de neclintit, dar uneori destinul le întoarce spatele. De-a lungul timpului, au existat numeroase tragedii, care au schimbat complet lumea sportului.

Cătălin Hîldan, un simbol Dinamo

Tragedii din lumea sportului

Cu câteva zile înainte să moară, Hîldan spunea, mă simt obosit, nu știu ce bagă ăștia în noi. În data de 5 octombrie 2000, Cătălin Hîldan, avea să moară la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical jucat la Olteniţa. La pauză, antrenorul Cornel Țălnar îl anunța că nu va mai juca în repriza a II-a. Hîldan insista să joace. În minutul 74 se prăbuşeşte pe teren. Ultimele cuvinte au fost, mai, mor. Medicii au spus că a fost vorba despre un anevrism cerebral.

Ayrton Sena, o moarte la datorie

Tragedii din lumea sportului

Specialiştii spun că Sena a fost cel mai bun pilot din Formula 1. Moartea sa a declanșat o adevărata revoluţie privind standardele privind securitatea. După moartea sa, a fost introdus sistemul Head and Neck Support, care previne şocurile cervicale pe care le poate suporta un pilot.

Michael Klein

Tragedii din lumea sportului

A murit la vârsta de 33 de ani. După ce a făcut glorie la Corvinul și Dinamo, a plecat în Germania, de unde le promisese suporterilor că se va întoarce în România. A murit în timpul unui antrenament la formaţia Bayer Uerdingen. Nu a renunțat la antrenament cu toate că avea bronşita.

Marcel Cerdan, ultimul drum pre Edith Piaf

Tragedii din lumea sportului

În 27 octombrie 1949, Marcel Cerdan, campion mondial la box, se afla la bordul unui avion care îl ducea spre New York, unde se afla iubita să, Edith Piaf, celebra cântăreaţa franceză. Avionul s-a prăbușit și au fost 37 de victime.

Kobe Bryant, ultimul zbor

Tragedii din lumea sportului

Bryant a fost o legendă a baschetului american. La vârsta de 41 de ani, a murit împreuna cu fiica sa, Gianna. Cei doi, împreuna cu mai mulți prieteni, se aflau într-un elicopter care s-a prăbușit.

Drama unei generații de aur

Cea mai neagră zi din istoria clubului Manchester United este 6 februarie 1958. Avionul transporta de la Belgrad echipa de fotbal, campioana Angliei. Avionul s-a prăbușit pe aeroportul din Munchen. Din cei 44 de pasageri, 21 și-au pierdut viața. Avionul s-a prăbușit din cauza stratului de gheață depusă pe aripi. Printre supraviețuitori s-a numărat și marele fotbalist Bobby Charlton.

Tragedia de la Superga

Tragedii din lumea sportului

Îl Grande Torino, astfel era numită echipa de fotbal Torino A C. În 4 mai 1949, un avion la bordul căruia se aflau 18 fotbalişti, jurnalişti, antrenori, s-a prăbușit în apropiere de Torino, la Superga. Fotbaliştii se întorceau din Lisabona, unde jucaseră un meci de adio pentru Xico Ferreira.

Atentatul care a schimbat lumea

Jocurile Olimpice din septembrie 1972, Munchen, aveau să schimbe lumea. Peste 7000 de sportivi din 121 de tari participau la grandiosul eveniment.

În jurul orei 4 dimineața, un grup de terorişti palestinieni pătrunde în incinta campusului olimpic. Teroriştii făceau parte din gruparea Septembrie Negru. Au luat ostatici 11 sportivi israelieni, dintre care doi au fost ucişi.

După mai multe negocieri dintre terorişti și poliția germană, s-a convenit ca autoritățile germane să le pună la dispoziție un avion care să transporte teroriştii și cei nouă ostateci în Palestina.

În momentul în care cele trei elicoptere care îi transportau au ajuns la aeroport, a început măcelul. Un lunetist german a greșit ținta, iar teroriştii au ripostat cu grenade. Bilanţul a fost tragic. Au murit cei nouă ostatici, cinci terorişti și un polițist. Doi dintre ostatici erau născuți în România.

Israelul a ripostat bombardând zone din Siria și Libia, unde s-a spus că se ascund capii grupării teroriste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *