Terra este o închisoare

Visul omenirii a fost cucerirea cosmosului. Realizarea unor misiuni spațiale tot mai îndepărtate de Pământ este țelul suprem al oricărei agenții spaţiale. Dincolo de costurile uriașe există riscuri majore la care sunt supuși astronauții.

Microgravitația provoacă îmbătrânirea rapidă a organismului și apariția unor boli specifice. Lipsa gravitației afectează stratul de celule care căptușește vasele de sânge.

V-ați gândit vreodată că poate Pământul este o planetă închisoare în care strămoșii noștri au fost adusi cu mulți mii de ani în urmă de adevărații noștri părinți? Adică de o rasă de extartereștrii, pentru că suntem o specie mincinoasă și violentă care nu respectă viață și libertatea?

Dintre toate animalele de pe Pământ suntem cei mai sensibili la expunerea la soare. Dacă rămânem prea mult la Soare, facem arsuri ale pielii și, în unele cazuri, chiar și cancer. Nu ne place mâncarea naturală și suntem extrem de violenți, ucidem tot ce este în calea noastră. Ne omorâm între noi, ceea ce arată că suntem bolnavi mintal pentru că nu ne adaptăm la mediul pe Terra.

Nu suntem de pe Terra

Noi nu suntem originari pe Pământ, strămoșii noștri au fost aduși aici pentru a împiedica violența noastră, care este boala noastră mintală, să se răspândească pe alte planete din galaxie. Suntem cele mai violente specii din galaxie.

Ca și strămoșii noștri, deși astăzi suntem civilizați, de fapt suferim de aceeași boală, suntem și mai violenți decât strămoșii noștri. Am distrus planeta Pământ și astfel vom dispărea din Univers, distruși de nesăbuința și lăcomia noastră.

Deși teoria evoluției omului pare reală, nu este. Suntem Homo Sapiens care, a distrus civilizația omului de Neandertal și a omului Cro-Magnon, care au trăit în pace cu pământul și cu animalele sute de mii de ani până am fost adus aici.

Aceasta este natura noastră, ADN-ul nostru este defect, suntem violenți, mincinoși, hoți și ucigași.

Terra este o închisoare

Organismul s-a adaptat

Organismul uman a evoluat în condițiile gravitației terestre. Expunerea la condiții diferite dezechilibrează procesele normale din organism. O capsulă Soyuz care avea la bord trei astronauți s-a conectat la stația ISS în anul 2015.. Doi dintre astronauți au rămas pe avanpostul spațial timp de 342 de zile. A fost un record.

Cosmonautul rus Valeri Poliakov deține recordul pentru cel mai îndelungat sejur pe orbită, cu 14 luni consecutive petrecute la bordul stației spaţiale Mir, în perioada 1994-1995. Din păcate, efectele generate de radiații și microgravitaţiei sunt foarte periculoase. Sistemul imunitar slăbește, densitatea osoasă se reduce și se atrofiază mușchii. De asemenea, starea de imponderabilitate afectează vederea.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 kilometri și efectuează o rotaţie completă în jurul Pământului la fiecare 90 de minute, având o viteză de 28000 km/h. Stația cântărește 408 tone și are dimensiunile unui avion Boeing 747.

Când cei doi astronauți s-au reîntors pe Pământ, după aproape un an petrecut pe ISS, au fost incapabili să iasă singuri din capsulă. Mark Kelly este unul dintre cei doi astronauți și a fost supus la peste 400 de teste medicale, în paralel cu fratele său geamăn care a rămas pe Pământ. Degradarea fizică și psihică erau evidente la Mark Kelly față de fratele său.

Savanții au spus că salvarea umanității în cazul în care o catastrofă ar lovi Pământul este cucerirea spațiului. Spațiul cosmic este un vid fără aer respirabil și fără presiune. Cum ar putea trăi un om în astfel de condiții?

Temperaturile sunt fie prea mari, fie prea scăzute, iar radiațiile sunt atât de puternice încât nu le poți supraviețui. Razele X, gama, provoacă mutații celulare care produc forme de cancer.

Ambiţia de a călători pe Marte sau în altă parte a Universului pare a fi o utopie. Omul nu poate rămâne sănătos în cosmos. Existența noastră este legată de Pământ și atât. Ca să ajungi pe Marte îți trebuie 115 zile, și apoi ce urmează?

Oamenii nu sunt de pe Terra

Dr. Ellis Silver, un om de știință american, propune o nouă teorie despre om în cartea sa intitulată: Oamenii nu sunt de pe Terra, o evaluare științifică a probelor. Specialistul american susține că omul nu s-a născut pe Terra, ci a fost adus aici pentru a se dezvolta și a-și remedia comportamentul.

Terra este o închisoare, în care omul a fost adus cu mii de ani în urmă. Dr. Silver dezvoltă cu numeroase probe științifice această teorie în ultima sa carte publicată.

La prima vedere această teorie pare desprinsă din filmele S.F. dar la o analiză succintă putem ajunge să considerăm această teorie valabilă. În primul rând, Dr. Silver susține că omul este cea mai dezvoltată specie de pe Terra, dar cu toate acestea este cea mai prost echipată specie. Este un paradox care ridică numeroase semne de întrebare.

Mai mult de atât, omul are o aversiune față de căldura Soarelui, și în același nu este pregătit nici în prezent să înfrunte iernile geroase. Spre deosebire de om, toate animalele pot face față condițiilor extreme fără niciun alt ajutor.

O altă probă se referă la faptul că omul prezintă uneori repulsie față de numeroase alimente care se găsesc în natură. Cele mai multe dintre plante, cât și fructele lor sunt toxice pentru organismul uman.

Capetele bebelușilor la naștere sunt extrem de mari în comparație cu corpul. Acest fapt nu se întâlnește la niciun animal.

Cu toate acestea, Pământul poate să acopere în mod natural o parte dintre nevoile noastre, dar nu în totalitate. Acest fapt este iarăși bizar pentru că după atâția ani de evoluție, omul trebuia să se integreze perfect în acest mediu extern.

Ceasul intern

Dr. Silver susține că cele mai multe dintre problemele noastre de sănătate provin din faptul că ceasul nostru intern este setat pentru o zi de 25 de ore. Acest fapt a fost demonstrat de oamenii de știință și nu este deloc în concordanță cu cele 24 de ore, cât are o zi pe Terra.

Cum este posibil ca o specie să se dezvolte cu un ceas intern diferit față de locul în care se presupune că s-a născut? Din acest motiv se întâlnesc numeroase boli la om și extrem de puține la animale, care s-au dezvoltat pentru o zi de 24 de ore.

Un ultim aspect interesant la care se referă specialistul este faptul că foarte mulți oameni nu au sentimentul de acasă pe Terra. Ei simt și știu că aparțin unui alt loc, departe de aici.

Pornind de la aceste aspecte, Dr. Silver este convins că Terra trebuie privită precum o închisoare, în care o specie avansată din punct de vedere tehnologic l-a introdus cu forța pe om. De ce? Pentru că omul este o specie foarte violentă, care are nevoie de timp pentru a se dezvolta și a atinge un anumit grad al spiritualității.

Terra este o închisoare

La marginea galaxiei

Planeta Pământ se află la marginea galaxiei și este o planetă închisoare. Se credea că dacă prizonierii de pe Pământ ar supraviețui, ei vor învăța să fie cu adevărat civilizați, să renunțe la violență și să trăiască în pace cu adevăratul popor indigen al Pământului, dar adevărații noștri frați străini care ne-au adus aici au greșit.

Desigur, înainte de a fi aduse pe Pământ, amintirea strămoșilor noștri a fost ștearsă, astfel încât ei să nu-și amintească că o dată făceau parte dintr-o altă mare civilizație de pe o altă planetă. Îndepărtarea memoriei strămoșilor noștri a condus la o regresie în inteligență, acum suntem mult mai proști decât strămoșii noștri. Totuși, am reușit să facem progrese tehnologice și culturale, să construim temple, să redescoperim știința, matematica, fizica, chimia, biologia, dar și artele sau muzica.

Am învățat să privim stelele. Dar se pare că degeaba!

Civilizațiile din galaxie au semnat un acord de a nu interfera cu viața deținuților de pe Pământ, cu excepția cazurilor absolut necesare, care ar putea amenința viața lor altor civilizații de pe alte planete. În zadar trimitem acum semnale radio către cosmos, nu vom primi niciun răspuns pentru că a fost semnat un acord care interzice altor civilizații să ne vorbească.

Mulți dintre noi simt că locul lor nu este aici, ci undeva în stele. Acesta este un sentiment care spune un adevăr mare.

Evaluarea probelor

Dr. Ellis Silver tratează acest subiect în cartea sa „Oamenii nu sunt de pe pământ: o evaluare științifică a probelor”. Dacă nu credeți în dovezile prezentate de Dr. Silver, Alex Jones consideră că argumentele lui Silver pot fi solide. În cartea sa, el susține că omul nu este adaptat vieții pe Pământ, că expunerea lui la soare cauzează arsuri, că mortalitatea infantilă este ridicată, că oamenii nu-i plac alimentele naturale și ne îmbolnăvim cu ușurință.

Argumentele specialistului sunt clare, deoarece el compară un om cu o șopârlă care poate rămâne mai mult timp în soare, fără să se ardă, iar șopârla își poate regenera coada, dar omul cu ADN-ul stricat nu poate face aceste minuni.

Ideea de specie marginalizată este ușor de crezut deoarece este susținută de Biblie, unde se spune că am fost exilați din cer din cauza păcatului, să trăim o viață de păcătoși pe pământ. Este clar că cineva, o civilizație străină avansată, ne-a exilat din cer, de fapt, de pe o altă planetă, unde era Edenul.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!