Simbolismul ascuns din Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci

Cina cea de Taină

Semnificația capodoperei lui Leonardo da Vinci, Cina cea de Taină, este una extrem de complexă. Unul dintre cele mai fascinante și sugestive tablouri ale lui Leonardo da Vinci este “Cina cea de taină”. Această pictură, de-a lungul timpului, a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la personajele pe care marele artist le-a pictat.

Descrierea picturii


Lucrarea măsoară 460 x 880 cm și a fost executată în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, în perioada cuprinsă între 1494 și 1497. Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus, așa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacțiile diferite ale apostolilor săi, după ce Isus anunțase că unul dintre discipolii săi îl va trăda.

Tehnica folosită de Leonardo, lucrând pe tencuială uscată cu materiale asemănătoare picturilor pe lemn, s-a dovedit neadecvată, rezultatul fiind că, după puțin timp, vopseaua a început să se desprindă, fapt atestat într-o scrisoare a lui De Beatis din 1517, adresată cardinalului din Aragona.

În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, întunecându-se suprafața pictată. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o ușă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus.

Ultima restaurare, începută în 1948 și terminată la 28 mai 1999, a reînnoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru, restituind și consolidând astfel ceea ce mai rămăsese din pictură și readucând la vedere aspecte dotate de o luminozitate și prospețime neașteptate. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii se prăbușește dar pictura rămâne ca prin minune intactă, protejată doar de câțiva saci cu nisip.

cina taina

Cina cea de Taină, semnificația


O legendă străveche, păstrată și în zilele noastre în cercurile artistice din Italia, spune că în momentul în care da Vinci a început să picteze tabloul, s-a lovit de o imensă problemă. Trebuia să găsească o modalitate prin care să imprime binele pe chipul lui Iisus și răul pe cel al lui Iuda.

A pictat toate personajele, dar pe cei doi nu reușea să-i contureze. Avea nevoie de modele și nu le găsea. Într-o zi, pe când asista la concertul unui cor bisericesc, a remarcat chipul unui adolescent. Aceasta făcea parte din cor și da Vinci l-a asemănat cu întruchiparea lui Iisus. L-a invitat pe copil în atelierul său și a realizat mai multe schițe după chipul său.

Jumătate din problemă fusese rezolvată, pentru că în acest fel reușise să picteze chipul lui Iisus, dar cealaltă jumătate a problemei încă persista. După ce model să-l picteze pe cel al lui Iuda?

Fiind presat, da Vinci avea nevoie de un model al răului. Se chinuia de circa 3 ani să termine chipul lui Iuda și nu reușea, dar într-o zi a văzut un tânăr pe stradă. Aceasta era îmbrăcat zdrențuros și era sub influența alcoolului. Cu greu l-a convins să meargă în atelierul său pentru a fi pictat. În câteva ore, da Vinci și-a încheiat misiunea, iar tânărul s-a trezit din beție.

Atunci i-a zis maestrului că recunoaște pictura și că a mai văzut-o. Pictorul, contrariat, l-a întrebat unde și când? Tânărul zdrențuros i-a spus că în urmă cu trei ani fusese în atelierul lui să se lăsase pictat pentru chipul lui Iisus. În acea vreme, ducea o viața corectă și cânta în corul bisericii.

Da Vinci a rămas înmărmurit și a realizat că binele și răul pot exista în același timp și în același trup sau loc.

Cum au stat și ce au mâncat Iisus și apostolii


Potrivit oamenilor de știință, mesenii nu stăteau pe scaune, la o masă rectangulară, așa cum este prezentată scena în numeroase opere de artă, cea mai cunoscută fiind de cea realizată de Leonardo Da Vinci, ci direct pe podea, pe niște perne, după obiceiul roman din acea perioadă, în timp ce bucatele erau înșirate pe o masă extrem de joasă.

„În acea perioadă, în Palestina, masa era servită pe mese joase, pe perne și covoare înclinate „, a declarat Generoso Urciuoli, arheolog la Centrul Petrie. Locul lui Iisus la masă și al apostolilor lui era unul bine stabilit. În stânga și în dreapta lui stăteau oaspeții cei mai importanți.

Așadar, potrivit acestuia, la Cina cea de taină s-a mâncat tocană tradiţională iudaică denumită „cholent”, din carne de miel, cartofi, fasole şi orz, o fiertură din fasole gătită îndelung la foc mic, măsline cu isop, ierburi cu gust similar mentei, precum şi ierburi amare cu fistic, dar şi charoset de curmale (o pastă dulce, de culoare închisă, făcută din mere, scorțișoare şi nuci). Toate preparatele au fost servite în vase de piatră sau de teracotă.

Iisus copil, Iisus la marginea mesei

Apropiindu-se data Paştelui (care la evrei înseamnă sărbătoarea comemorării ieşirii din robia egipteană), Iisus a vrut să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Ştia deja că Iuda Îl vânduse şi că aştepta doar momentul potrivit pentru a-L preda căpeteniilor iudeilor. Cina cea de Taină s-a săvârşit în ziua de 13 nisan (6 aprilie) a anului 30. Scena cu Iisus înconjurat de cei 12 apostoli stând la masă a fost zugrăvită de mulţi artişti de-a lungul timpului.

Dar cea mai populară rămâne fresca lui Da Vinci, veche de peste 500 de ani. Înaintea ei, au existat şi altele. Fresca din catacomba Domitila (Roma) îl reprezintă pe Christos-Învăţător înconjurat de apostoli. Se află toţi în jurul unei mese, înveşmântaţi în alb. Chipul lui Cristos arată un Mântuitor foarte tânăr, iar discipolii au feţe de copii. Printre mozaicurile din Ravenna (secolul VI) există o altă Cină cea de Taină. Apostolii stau în spatele lui Iisus, în semicerc. Aici, Iisus este matur, cu barbă. În bisericile ortodoxe, Cina apare în numeroase icoane de lemn, iar în România, la Voroneţ, întâlnim o Cină în care Iisus este plasat nu în centru, ci la marginea mesei. Altfel de Cine, altfel de personaje

Cina din criptă bazilicii San Isidoro din Leon, frescă aparţînd picturii romanice, ne arată nu numai personajele ştiute, ci şi alţi ucenici, cum ar fi Matia. Iuda primeşte pâinea din mâna lui Cristos, în timp ce, cu cealaltă mână apucă un peşte din tavă, gest prin care îşi dovedeşte trădarea. Cea mai bogată în reprezentări ale Cinei cea de Taină este perioada Renaşterii. Domenico Ghirlandaio, din Florenţa, a pictat în 1480 o Cină în care Iuda e însoţit de o pisică, simbol al infidelităţii. În tabloul lui, pictorul olandez Dirk Bouts din Louvain (1467) înfăţişează personajele fără aureole de sfinţi, iar Iuda e pictat cu spatele.

Cina cea de Taină a lui Juan de Juanes evocă momentul consacrării pâinii de către Isus, iar Iuda e surprins gata să plece. În ultimele secole, artiştii moderni au dat noi interpretări momentului Cinei. La bazilica Sagrada Familia, Cina cea de Taină apare sculptată cu forme viguroase, de influenţă cubistă, pe faţada Patimilor. Este opera sculptorului J. M. Subirachs. Controversatul Dali a pictat şi el Cina cea de taină (1955), într-o ambianţă futuristă.

De ce Iisus n-are picioare?

Peste miile de variante ale Cinei cea de Taină din toate timpurile, cea a lui Da Vinci a rămas cea mai cunoscută, dorită, copiată şi interpretată. Are 460×880 cm. Pictură murală se găseşte în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. A fost realizată între 1495–1498, în tempera şi ulei pe ipsos. După puţin timp, vopseaua a început să se desprindă. În cursul secolelor, pictura a fost de mai multe ori restaurată, rezultatele fiind mai degrabă negative, culorile întunecându-se. Călugării dominicani au distrus peretele inferior, deschizând o uşă chiar la mijloc, eliminând astfel picioarele lui Iisus.

Ultima restaurare, începută în 1948 şi terminată la 28 mai 1999, a reînnoit pigmentul colorant milimetru cu milimetru. În august 1943, în urma unui bombardament aerian, tavanul încăperii s-a prăbuşit, dar pictura a rămas ca prin minune intactă, protejată doar de câţiva saci cu nisip. În 1980, împreună cu biserica şi cu mănăstirea dominicană, opera lui Leonardo a devenit patrimoniu UNESCO. E vizitată din 15 în 15 minute de câte 25 de vizitatori. Pe an, sunt cam 320.000, de 3-4 ori mai puţini decât numărul cererilor.

Litere care nu se văd

Cina lui Da Vinci este deosebită pentru că, pentru prima oară, personajele sunt zugrăvite cu emoţiile fireşti din momentul când au aflat de la Iisus că „Unul dintre voi mă va trăda“. Ca şi pe Gioconda, mulţi pictori au încercat să o reproducă, dar fără a reuşi să egaleze geniul originalului. Cina a ajuns şi în producţia industrială, pe oglinzi, mouse-pad-uri, feţe de pernă, brelocuri. E cusută pe goblenuri. E folosită în reclame şi caricaturi. Există şi o formaţie canadiană cu acest nume.

Dar, mai presus de toate, Cina cea de Taină e studiată şi răstălmăcită în fel şi chip. Mulţi cred că Da Vinci, autor a peste 600 de invenţii, ar fi introdus cu bună ştiinţă în pictură mai multe mesaje codate. Niciun detaliu nu pare să fie întâmplător. Eroii cărţii lui Dan Brown poartă un dialog despre „Cină cea de taină“, ajungând la concluzii care, dacă ar fi adevărate, ar zdruncina din temelie creştinismul.

Astfel, de câţiva ani ne macină gândurile ideea că personajul din dreapta lui Iisus, cu un chip feminin, este Maria Magdalena cu care Mântuitorul ar fi avut o legătură intimă. Între ei, linia umerilor desenează un „M“, de la numele femeii. Tot între ei, ar fi un „V“, simbolul Sfântului Graal. Iar dacă imaginea femeii am muta-o la dreapta, Maria Magdalena ar sta cu capul pe Iisus, într-un gest tandru.

Scroll to Top