Adolf Hitler

Secretele lui Hitler

Secretele lui Hitler au fost numeroase și le-a ascuns atât de bine încât nici în ziua de astăzi nu se cunosc în totalitate. Revista franceză Știință și Adevăr a publicat un articol cu privire la tumultuoasă viață a lui Adolf Hitler. Articolul a fost scris pe baza unor documente secrete descoperite în arhivele Wermarcht.

Cel de al doilea prenume al lui Hitler a fost Jacob. Toată viaţa sa, Hitler a ținut secret acest lucru pentru că a considerat că Jacob este un prenume de origine evreiască.

Hitler nepotul lui Rothschild?

Adolf Jacob Hitler a fost nepotul lui Solomon Mayer Rothschild. Serviciile secrete austriece aveau dovezi în acest sens. Cancelarul austriac Dollfus a ordonat o anchetă în acest sens. Maria, bunica lui Hitler, a lucrat ca servitoare la baronul Rothschild și a rămas însărcinată cu acesta.

În anul 1837, aceasta naște un băiat, Alois, care va fi tatăl lui Hitler. Pentru că Dollfus cunoştea acest secret, relațiile dintre el și Hitler au fost încordate. În anul 1934, Dollfus este asasinat la ordinul lui Hitler.

Un fost ofițer Gestapo, mâna dreaptă a lui Himmler a păstrat aceste documente care au fost date publicității, în anul 2009. În mod ciudat, în anul 1943, acest ofițer moare în condiții care nu au fost elucidate.

În anul 1938, Hitler a ordonat ca satul austriac în care se născuse să fie distrus pentru a se pierde orice urmă despre originea sa. În anul 1917, unul dintre fii legitimi ai baronului Rothschild a publicat o carte în care descrie aventurile amoroase ale tatălui său cu diverse tinere, printre care și multe servitoare.

Secretele lui Hitler, soția sa evreică

Adolf Hitler

Canalul 4 al televiziunii britanice a difuzat un documentar în care s-au prezentat probe cu privire la originea Evei Braun, iubita și viitoarea soție a lui Hitler. Probele ADN au fost prelevate după o perie de păr care a aparţinut Evei Braun și a fost descoperită în reședința de la Berghof, susțin teoria conform căreia aceasta era evreică pe linie maternă.

Oficial, Hitler s-a sinucis în 30 aprilie 1945, la o zi după ce s-a căsătorit cu Eva Braun. În anul 1995, FBI-ul a publicat documente care demonstrau că Eva și Hitler au reușit să fugă în Argentina, unde au avut o fetiță.

Nu se știe care a fost cauza publicării acestor documente la zeci de ani după fuga celor doi. Poate că nu s-a dorit ca Stalin să fie contrazis atunci când a afirmat că sovieticii au descoperit cadavrele celor doi.

Obsesia neştiută a lui Hitler

Un alt fapt interesant din sfera secretele lui Hitler este obsesia sa.

Naziștii au reprezentat un subiect abordat în profunzime de istorici datorită liderului lor, dar și a valorilor în funcție de care aceștia își ghidau existența. Este cunoscut faptul că cel de-al Treilea Reich a fost întemeiat pe ură,violență și o fascinație nesănătoasă pentru toate lucrurile și fenomenele supranaturale.

Regimul nazist, impus de Hitler, era obsedat de ocultism și obișnuia să găsească justificări pentru acțiunile sale revoltătoare prin apelul la forțe suprapământene.

Informațiile provenite din publicația The Sun susțin că însuși Hitler era adeptul conspirațiilor și a diverselor profeții. Fixația legată de ocultism a mers atât de departe încât Hitler a creat o divizie specială SS, condusă de generalul Heinrich Himmler. El era însărcinat cu dovedirea veridicității existenței vrăjitoarelor. Naziștii susțineau că adevăratele vrăjitoare aveau sânge germanic.

Istoricul Eric Kurlander a expus în cartea sa, “Hitler’s Monsters – A Supernatural History of The Third Reich”, credințele, cel puțin bizare, ale naziștilor.

El explică cum, ideea eronată privind superioritatea rasei ariene, provine dintr-o doctrină străveche, pe care Hitler a adoptat-o parțial în redactarea regulamentului intern al partidului său. Ca o extensie a acestei doctrine, naziștii erau convinși că Mântuitorul Iisus Hristos a fost arian și că le împărtășea superioritatea rasială.

Astrologia juca, la rândul ei, un rol important în regimul nazist. Hitler avea astrologul său personal care trebuia să îi traseze astrograma și să îl informeze despre eventualele schimbări astrale.

După ce aliatul lui Hitler, Mussolini, a fost arestat, naziștii au angajat o echipă formată din astrologi, cititori ai cărților de tarot și vrăjitori pentru a-i da de urmă. Un alt obicei al naziștilor era folosirea pendulelor oculte pentru a repera direcția din care urma atacul inamic. Secretele lui Hitler continuă.

Secretele lui Hitler – Olga, marea iubire

The Daily Mail a publicat un articol despre o întâmplare care s-a petrecut în iarna anului 1894. Un copil de patru ani a căzut in râul Inn. Un alt copil care avea vârsta de şase ani l-a salvat pe copilul care se numea Adolf Hitler.

Copilul care a fost un adevărat erou se numea Johann Kuehberger care mai târziu a devenit preot. În anul 1945, ziarele vremii făceau senzaţie cu informații despre actrița Olga Cekohova. Actriţa era de origine rusă și imigrase in Germania in timp ce Rusia se afla în plina revoluție.

Olga era o ființa frumoasă, ambiţioasă și inteligentă. Era nepoata marelui Ceaikovski. Datorită unchiului său, Olga a ajuns actriță. În anul 1933, Hitler o cunoaște la o recepţie.

A urmat o relație de dragoste între cei doi. Mulți istorici au afirmat că Olga a fost spion sovietic. După moartea lui Hitler, agenţi ai serviciilor secrete sovietice s-au prezentat la reşedinţa sa și au dus-o la Moscova. După doua luni, Olga a fost adusă la Berlin și lăsată în libertate.

În anul 1945, Olga a fost decorată de Stalin cu ordinul Lenin, pentru serviciile aduse URSS. La scurt timp, Olga se mută în Berlinul de Vest unde va continua să joace in filme. Moare în anul 1980.

Canalul britanic de televiziune Channel 4 a prezentat un document de 47 de pagini descoperit în arhivele SS, în care se spune ca Hitler era un consumator de metamfetamină, un drog, fără de care Hitler nu putea dormi.

Al treilea Reich

In anul 1968, unul dintre medicii sovietici care a participat la autopsia lui Hitler, a declarat că Hitler nu avea testiculul stâng. Susţinătorii lui Hitler au declarat că acest lucru nu te face mai puțin puternic.

Alois Hitler a fost tatăl marelui dictator. Din prima căsătorie a avut un fiu, Alois Jr. Acesta a imigrat in SUA unde a dus o campanie împotriva lui Hitler. Chiar s-a înrolat in armata americană și a luptat împotriva Germaniei. În prezent, în SUA, trăiesc trei dintre nepoţii săi care au decis să-și schimbe numele de familie.

După anul 1945, omenirea s-a întrebat ce s-a întâmplat cu cadavrul lui Hitler?

Un alt fapt controversat din seria secretele lui Hitler este moartea sa. Sovieticii au declarat că au păstrat o parte din craniul lui Hitler pe care l-au expus într-un muzeu din Moscova. Americanii au contestat acest lucru, afirmând că au prelevat un eșantion de ADN din structura osoasă a craniului si că acesta aparține unei femei de 40 de ani. Rezultatele au fost contestate de ruși.

Margot Woelk a fost o apropiată a lui Hitler si era însărcinată să guste mâncarea care urma să fie consumată de Hitler. Acesta se temea să nu fie otrăvit. Margot a declarat că Hitler era vegetarian, nu consuma carne, pește, ci numai legume proaspete. Nu fuma și nu consuma alcool.

Cei care au studiat arborele genealogic al lui Hitler au descoperit că mama sa s-a căsătorit cu propriul unchi, Alois, care a fost tatăl lui Hitler. După moartea soției unchiului său, Klara, mama lui Hitler, devine amanta unchiului și mai apoi soție. Dintre cei șase copii pe care i-a avut cu Alois au trăit doi, celebrul Adolf și sora sa mai mică, Paula Wolf, care a murit în anul 1960.

Între Klara și fiul său a fost o relaţie specială. Ea a murit în anul 1907, de un cancer mamar, În timpul priveghiului, fiul sau i-a făcut un portret. Hitler a recunoscut că a plâns de trei ori în viața sa. La moartea mamei sale, în anul 1918, atunci când patria i-a fost înfrântă și la moartea lui Geli, nepoata sa.

Mama lui Geli era soră cu Hitler după tată. Geli era cu 19 ani mai tânără decât Hitler. Hitler o aduce în reședința lui unde s-a consumat o relaţie intimă. După doi ani, Geli s-a sinucis. S-a spus că nu a mai suportat gelozia și teroarea l-a care era supusă.

Una dintre cameristele lui Hitler a declarat că Geli a găsit într-un buzunar al hainei lui Hitler o scrisoare de la Eva Brown. A urmat sinuciderea sa.

Interviul acordat unui jurnalist evreu

Berlin – Într-o sală de întâlniri din Hallensee (n.r. – un district al Berlinului), aflată la vreo patruzeci de minute distanță de Potsdamer Platz și transformată de un proprietar întreprinzător într-un soi de berărie, un chelner amabil mi-a șoptit la ureche, cu o evlavie pe care n-a putut s-o mascheze: „Da sitzt der Fuhrer” („Acolo stă Liderul”).

În jurul unei mese de lemn, fără față de masă, era adunat un grup de bărbați ce păreau tineri. Vocile lor, zgomotoase, animate, se suprapuneau, mai puțin când vorbea Liderul. Atunci, ca prin magie, se aşternea o liniște deplină nu doar peste acea masă, ci în întreaga sală. El, Liderul, observând că până și acea conversație privată era considerată un discurs public, și-a ridicat vocea și și-a etalat extraordinara tehnică oratorică. Uitându-se la interlocutorul lui, aparent nepreocupat de imensul reflector fixat pe personalitatea sa, Liderul, Adolf Hitler, vorbea cu o voce bine modulată, făcând din când în când pauze pentru a soarbe dintr-o halbă de bere impunătoare.

Fotografiile cu Adolf Hitler nu-l favorizează pe liderul incontestabil al național-socialiștilor. În realitate, pare mult mai tânăr decât cei 41 de ani pe care îi are. Silueta atletică, alura militară, trăsăturile proaspete ale feței, expresia autoritară, care este accentuată de mustața lui subțire, ascuțită și agresivă, îți dau impresia unui ofițer german în haine civile, de dinainte de război.

Când m-am prezentat în fața lui, a adoptat o postură rigidă. Anturajul său i-a analizat expresia feței pentru a-și da seama dacă să-mi facă sau nu loc. Hitler nu părea dispus să vorbească cu un corespondent de presă în fața tinerilor săi adepți. I-a făcut un gest Oberkellner-ului și l-a rugat să ne conducă într-un soi de birou privat de la același etaj. Acolo, mai puțin înțepat, dar păstrând o alură de business, m-a întrebat: „Ce vreţi să știţi?”.

Prima mea întrebare, fără a mai face vreo introducere, a fost: „Face parte antisemitismul din platforma politică a naziștilor?”

Ultima zi din viața lui Hitler
Hitler și Mussolini

 Hitler a clipit la solicitarea mea și m-a întrebat: „Reprezentați un ziar evreiesc?” I-am explicat că voiam să-mi fac o idee clară despre poziția lui, pentru că lucram la un studiu despre antisemitism în Europa. Vorbind cu un accent bavarez perceptibil, liderul naziștilor a spus: „Nu-mi place să dau interviuri. Sunt și eu om de presă și știu cât de ușor pot fi distorsionate cuvintele cuiva. Dar dacă tot sunteţi aici, vă voi răspunde la câteva întrebări atât timp cât se înțelege că îmi prezint propriile păreri. Regulile partidului meu interzic declarațiile dacă nu sunt aprobate de consiliul nostru intern”.

N-am putut să-mi ascund un zâmbet, gândidu-mă la puterea dictatorială a lui Hitler. Intuind motivul aparentului meu scepticism, Hitler a adăugat:

„Suntem un partid disciplinat. De fapt, naţional-socialiştii sunt cel mai disciplinat partid din corpul politic al Reich-ului”.

„Antisemitismul”, a continuat el, „nu face parte, ca atare, din programul nostru. Programul nostru este să curăţăm Germania de toate elementele care stau în calea întoarcerii ei la normalitate. Germania trebuie să devină o ţară a germanilor, a cetăţenilor germani liberi, nu a sclavilor germani dominaţi de capitalul evreiesc”.

Intervievatorul intervine: „Eu ştiu, ca om care trăieşte de mulţi ani în Germania, că în viaţa economică a ţării capitalul evreiesc joacă un rol nesemnificativ. În industriile mari, în artizanatul şi agricultura din Germania, evreii joacă un rol minim. De ce vorbiţi atunci de ‘sclavi germani dominaţi de capitalul evreiesc’?”

Cel ce avea să fie dictatorul Germaniei nu s-a grăbit să răspundă. Rar, accentuând fiecare cuvânt, a spus: „Când vorbesc de capitalul evreiesc, de politica evreiască şi de dominaţia evreiască, nu mă refer neapărat la evrei. Mă refer mai degrabă la tot ce nu e cu adevărat german. Evreii au infestat cultura şi politica germană cu viziunile lor. Încercând să se transforme în germani, i-au transformat pe germani în evrei. Ei influenţează afacerile şi politica cu ideile lor internaţionaliste. Singura cale prin care pot fi salvaţi germanii care au fost infestaţi cu iudeofilie este să etichetăm tot ce este evreiesc ca fiind negerman”.

„În alte cuvinte, îl scoateţi pe evreul german victima, ţapul ispăşitor al politicii dumneavoastră”, am constatat eu.

„Nu”, a spus Liderul. „Ei sunt un adevărat pericol”.

„Cum poate fi un procent din întreaga populaţie o ameninţare pentru naţiune? Există doar circa jumătate de milion de evrei în această ţară cu aproape şaptezeci de milioane de oameni”, am continuat eu.

„Cifrele dumneavoastră nu sunt chiar corecte, dar câteva zeci de mii în plus de o parte sau de alta nu fac mare diferenţă. Cu toate acestea, ce ziceţi de comuniştii din Rusia? Deşi procentul lor din întreaga populaţie este mai mic decât cel al evreilor de aici, ei controlează ţara”.

„Ce soluţii propuneţi pentru ‘pericolul’ evreiesc?”, l-am contracarat eu.

Hitler a zâmbit, însă zâmbetul nu i-a îmblânzit expresia rigidă. Cu o determinare calmă, a făcut următoarea declaraţie: „Nu am de gând să fac nimic împotriva evreilor în afară de a continua campania noastră educaţională pe care eu am instituit-o în ultimii ani. Tot ce va face Partidul Naţional-Socialist pentru a-şi îndeplini programul politic va face într-un mod constituţional. Viaţa germană trebuie curăţată de toate elementele străine care deformează adevăratul spirit german. Guvernul trebuie să fie în mâinile germanilor şi să aibă un singur scop: să elibereze Germania din sclavia din prezent. Aceasta se poate face insuflând germanilor respectul de sine pe care l-au pierdut şi credinţa în propriile lor puteri. Propaganda pe care o derulăm este menită să sporească încrederea de sine a germanilor”.

„Vorbiţi serios când pledaţi pentru expulzarea totală a evreilor din Germania?”, l-am întrebat ferm.

Liderul a răspuns fără ezitare: „Chiar vreau să scap – a folosit cuvântul loswerden – „de acei evrei care, de la război încoace, ne-au invadat ţara dinspre Europa de Est şi ne-au slăbit morala prin speculaţii nebuneşti, care sunt lipsiţi de patriotism şi care au adunat averi din catastrofa noastră naţională. În ceea ce-i priveşte pe restul, nu vreau decât să le limitez influenţa promulgând interdicţii legale împotriva participării lor în guvern şi eliminând din viaţa publică neevrei care se comportă ca nişte marionete ale capitalului evreies”c.

„Puteţi numi câteva astfel de ‘marionete’”?

„Aş numi întreg Cabinetul Bruening un cabinet evreiesc. Aş califica politica externă Stressmann drept una evreiască. Desemnez departamentul de poliţie din Berlin ca fiind evreiesc. Capitularea umilitoare a intereselor germane în faţa foştilor noştri duşmani se datorează în întregime influenţei evreieşti”.

„Consideraţi, atunci, pacifismul o calitate evreiască sau mai degrabă un defect?”

„Şi eu sunt pacifist”, a fost replica surprinzătoare a omului care, acum şapte ani, a încercat să preia frâiele guvernamentale ale Bavariei printr-un puci militar. „Prin pacifism, eu – a accentuat dramatic „eu”-ul – „înţeleg menţinerea păcii atât timp cât onoarea naţională a cuiva nu e pângărită. Viziunea evreilor despre pace, din cauza conştiinţei internaţionale evreieşti, înseamnă renunţarea la orice mândrie în favoarea intereselor financiare”. „Uneori, antisemiţii îi acuză pe evrei de militarism”, am remarcat eu, „şi uneori îi acuză de un pacifism nociv; alteori, evreii sunt acuzaţi că distrug legea şi ordinea, în timp ce chiar ieri, contele Salm, unchiul colegului dumneavoastră austriac, prinţul Starhemberg, a numit antisemitismul o mişcare revoluţionară pentru că evreii sprijină întotdeauna clasele conservatoare şi iubitoare de proprietăţi din ţara lor. Cum împăcaţi toate acestea?”

Mussolini de Germania

Între timp, Adolf Hitler începuse să devină iritat de persistenţa întrebărilor. Părea să-şi dea seama că interlocutorul său, în ciuda părului blond şi a ochilor albaştri, este evreu. Cu un gest atent, Mussolini de Germania s-a asigurat că o parte imaculată din frizura lui nu a fost răvăşită. S-a ridicat şi, adoptându-şi poziţia preferată de platformă – a apucat ferm colţurile mesei cu ambele mâini –, a vorbit domol:

„Nu trebuie să intru în detalii. Părerile mele sunt cunoscute. Sunt singurul lider german căruia nu îi este frică să vorbească. Sunt preocupat de evrei atât timp cât obstrucţionează realizarea Reich-ului german ideal. Dar nu voi aproba acţiuni de violenţă, nici măcar împotriva evreilor. Nu am făcut-o niciodată. Noi am ieşit ţapii ispăşitori pentru acţiunile de violenţă ale comuniştilor. Evreilor nu ar trebui să le fie teamă de noi atât timp cât nu se amestecă cu noi. Asta trebuie să înveţe ei – şi cred că au început să înveţe foarte rapid acest lucru de la ultimele alegeri. Atât timp cât evreii de aici nu vor încerca să se dea drept germani şi nu vor avea cutezanţa să vorbească în numele germanilor, ei nu vor fi molestaţi. Asta e tot ce am de spus pe acest subiect”.

Liderul celui de-al doilea partid ca mărime din Germania, al cărui nume a devenit sinonim cu antisemitismul în Europa Centrală, s-a îndreptat de spate, a făcut o mică plecăciune şi a plecat spre tovarăşii lui. În timp ce se apropia de ei, aceştia s-au ridicat şi un tânăr într-o cămaşă maro, cu mâneca împodobită cu o svastică, şi-a întins braţul pentru salutul tradiţional fascist.