Ronald Reagan, de la actor la informator FBI și apoi președinte al SUA

Ronald Reagan, de la actor la informator FBI și apoi președinte al SUA

Ronald Reagan a fost unul dintre cei mai populari și mai eficienți președinți ai Statelor Unite. Farmecul său și capacitatea de a convinge un număr cât mai mare de oameni i-au adus renumele de „mare comunicator” și porecla „The Gipper”.

Un actor devenit președinte


El a fost unul dintre primii lideri mondiali, care a făcut tranziția de la Hollywood spre Casa Albă. Până să ajungă să candideze la președenție, Ronald Reagan a deținut funcția de președinte al Screen Actors Guild. Mandatul său ca președinte al actorilor a început în ’47 și a durat un deceniu.

Apoi a întâlnit-o pe Nancy Davis și a fost catalogat precum un simpatizant al comunismului. Această etichetă i-a fost pusă din cauza viitoarei sale soții. După ce s-a produs căsătoria dintre cei doi, eticheta a dispărut și Reagan a fost văzut precum un combatant al ideilor comuniste.

Ronald Reagan

Reagan era cunoscut precum un om politic, care promova ideile liberal conservatoare. Aceste idei erau expuse atât în emisiunile radio, cât și cele televizate și în acest fel, liderul politic își pava drumul spre Casa Albă.

Ronald Reagan, informator al FBI


Un aspect mai puțin cunoscut despre Reagan este că începând cu anii 1940 a devenit colaborator al FBI. În acest sens, el informa agenția americană cu și despre problemele care se învârteau în sfera comunismului.

Un articol din Chicago Tribune, din 1985, detaliază un document de 155 pagini păstrat de FBI și eliberat după cererea de informare a libertății de informare din partea San Jose Mercury News . Primul interviu realizat de FBI cu Reagan a fost în 1943 și a avut ca subiect un incident care implica un eveniment antisemit în California.

Ronald Reagan

Documentele descriu această colaborare ca fiind una extrem de profitabilă pentru ambele părți. În cele din urmă, viziunea sa asupra lumii a devenit mai dreaptă și după mulți ani devenise apt pentru a fi președintele Statelor Unite ale Americii. Probabil că cea mai mare susținere pentru Reagan a venit din partea FBI-ului, în clipa în care el a candidat pentru președinție.

Reagan președinte


El a devenit, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți și mai iubiți președinți republicani din istoria SUA. Luând rolul de comandant șef în 1981, el „a ajutat la redefinirea scopului guvernării și a presat Uniunea Sovietică pentru a pune capăt războiului rece. El a solidificat agenda conservatoare timp de decenii după președinția sa.

Ajuns președinte în 1981, Reagan a implementat noi inițiative economice și politice. Politicile sale orientate spre zona de piață a ofertei⁠(d), poreclite „Reaganomics”, au susținut scăderea impozitelor pentru stimularea creșterii economice, controlul rezervelor de stat pentru frânarea inflației, dereglementarea economică și reducerea cheltuielilor guvernamentale.

În perioada primului său mandat a supraviețuit unei tentative de asasinat⁠(d) și a stimulat lupta împotriva drogurilor⁠(d). În timpul celor două mandate, în economie a avut loc o reducere a inflației de la 12.5% la 4.4% și o creștere medie anuală a PIB-ului de 3,4; în timp ce Reagan a decretat tăieri la cheltuielile discreționare domestice, tăierile taxelor și creșterea cheltuielilor militare au contribuit la creșterea per total a acoperirilor federale, chiar după reglarea inflației.

La baza celei de-a doua campanii prezidențiale a lui Reagan a stat noțiunea „Morning in America⁠(d)”, câștigând cu o majoritate zdrobitoare de voturi în 1984⁠, având cea mai mare victorie din partea colegiilor electorale din istoria americană. Politica externă a dominat cel de-al doilea mandat, în ea fiind inclus Războiul Rece, bombardarea Libiei⁠ și afacerea Iran–Contra⁠.

A descris în public Uniunea Sovietică drept „Imperiul Răului”, iar în timpului faimosului discurs de la Poarta Brandenburg, președintele Reagan i-a cerut Secretarului General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, „dărâmați acest zid!”.

A schimbat politica Războiului Rece de la destindere la rollback⁠(d), escaladând cursa înarmării cu URSS, iar în acest răstimp a participat la discuții cu Gorbaciov, care au culminat cu Tratatul INF⁠(d), care a micșorat arsenalele nucleare ale ambelor țări.[9] Președinția lui Reagan a avut loc într-o perioadă de declin a Uniunii Sovietice, iar la doar zece luni de la sfârșitul mandatului, Zidul Berlinului a căzut, Germania s-a reunit în următorul an, iar pe 26 decembrie 1991, la aproape trei ani după ce Reagan a părăsit funcția, Uniunea Sovietică s-a dizolvat.

CATEGORIES
TAGS
Share This