O nouă teorie impresionantă cu privire la influența viitorului asupra trecutului este dezvoltată de oamenii de știință.

Teoria este dezvoltată pe o nouă lege a fizicii cuantice care se explică prin rețeaua de sârmă ghimpată, care poate susține efectul de retrocauzalitatea în entanglementul cuantic.

Legile cuantice pot produce retrocauzalitatea


Fizicieni celebri precum John Wheeler , Richard Feynman , Dennis Sciama sau Yakir Aharonov sunt de părere că legile cuantice pot produce retrocauzalitatea, care nu este altceva decât o săgeată cu două capete. Această săgeată odată lansată se deplasează pe linia timpului simultan în trecut, dar și în viitor.

Din acest motiv, această lege a fizicii presupune ca efectul pe care un eveniment îl are în viitor, poate influența în mod decisiv trecutul. Cu alte cuvinte, evenimentele care se petrec în viitor influențează în mod decisiv evenimentele din trecut.

Chiar dacă această teorie este extrem de greu de digerat de mintea omului, ea există precum lege a fizicii care se manifestă în întregul Univers, indiferent de factorii existenți.

Ar putea viitorul să aibă repercusiuni asupra trecutului?


gfbgf

Întrebarea la care s-au chinuit fizicienii să răspundă este: Ar putea viitorul să aibă repercusiuni asupra trecutului? În condițiile date, răspunsul este unul singur și este cert. Da, viitorul chiar influențează trecutul. Acest răspuns se bazează pe teoria entanglementului cuantic, care presupune că două particule aflate la distanțe impresionante una de cealaltă, adică la de zeci sau sute de ani lumină, pot comunica între ele prin stările cuantice.

Acestea pot sugera și existența teleportări, dar și dezvoltarea unei rețele de evenimente care, chiar dacă sunt aflate unele în trecut și altele în viitor sunt în permanentă legătură.

Chiar dacă acest fenomen este unul real și posibil, omul nu știe încă a-l controla. Probabil că în viitorul apropiat omul va ajunge sa controleze evenimentele din viitor prin prisma trecutului.

Universul este infinit


Dovezile despre teoria Big Bang au apărut pentru prima dată în anii 20, când astronomul Edwin Hubble a descoperit că galaxii depărtate se mișcă la o distanță și mai mare și că spațiul în sine se extinde.

Spre sfârșitul anilor 40, Hoyle a argumentat că spațiul s-ar putea extinde în mod constant și dintotdeauna, acest lucru fiind posibil prin adăugarea continuă de materie nouă, cu particule elementare apărând spontan în spațiu. Particulele fuzionează formând galaxii și stele, iar acestea ar apărea în momentul perfect pentru a ocupa locul liber creat de expansiunea spațiului.

Universul lui Hoyle a fost mereu infinit, așadar dimensiunea lui nu se schimbă pe măsură ce se extinde. El se află într-o stare constantă. Un manuscris descoperit recent demonstrează că Einstein descria aceeași idee, dar mult mai devreme. Pentru ca densitatea să fie constantă, noi particule de materie trebuie să se formeze în mod continuu.

Expansiunea Universului se datorează gravitației, ceea ce înseamnă că, în regiunile cu o densitate mai mare a materiei, efectele gravitaționale ce predomină sunt în întregime locale.

Nu toate galaxiile se îndepărtează de Calea Lactee. Vecinul nostru cel mai apropiat, galaxia Andromeda, se apropie de noi cu o viteză de aproximativ 80 km/h și se va ciocni cu galaxia noastră în câteva miliarde de ani.

Cel mai mare mister al fizicii moderne este energia întunecată. Originea acesteia este necunoscută și se presupune că determină accelerarea Universului și ține galaxiile depărtate unele de altele. Hubble este primul fizician care a descoperit deplasarea către roșu a luminii care provine de la stele si astfel a ajuns la concluzia că Universul este în expansiune, într-o expansiune liniștită și constantă.

Mult mai târziu, fizicieni laureați ai premiului Nobel, au descoperit că expansiunea este mult mai accelerată. Universul are o grabă să crească.

Omul de știință american Stephen Hsu a susținut că energia întunecată este cauza acestei expansiuni, care acționează și la distanțe mici, în interiorul unei galaxii. Pământul este o insulă într-un ocean de materie neagră.

Viitorul influențează trecutul

Oamenii de știință ar fi descoperit una dintre piesele lipsă a teoriei cuantice, fiind foarte importantă și neortodoxă,în acelaşi timp , în conformitate cu unele păreri. La urma urmei, nu auzim în fiecare zi că viitorul ar putea afecta trecutul, nu?

Conform unei teorii noi, revoluționare, viitorul poate afecta trecutul, adaugând, chiar mai mult mister pentru lumea deja enigmatică a mecanicii cuantice.

Se pare că, cu cât incercăm să facem mai multe săpături , cu atât mai complexă şi de neînţeles devine situaţia. Ca și când aceasta nu este deja destul de complicată.

Oamenii de știință încă nu îşi pot da seama de ceea ce se întâmplă și se luptă cu lumea cuantică doar la nivel teoretic. În lumea misterioasă a teoriei cuantice există un nivel teoretic numit încurcătură cuantică.

Einstein a vorbit despre ea, noi încă încercăm să înțelegem acest fenomen.

Potrivit multor oameni de știință, există câteva modalități pentru noi de a demonstra acţiunea la care Einstein face referire ca fiind „acțiune supranaturală la distanță“ și asupra căreia doi fizicieni au propus o nouă viziune, care ne- ar putea ajuta să descoperim misterele din spatele acestui efect cuantic,încă nedesluṣit.

Încurcătura cuantică este un fenomen fizic care are loc atunci când perechi sau grupuri de particule sunt generate sau interacționează în moduri astfel încât starea cuantică a fiecărei particule nu poate fi descrisă independent de celelalte, chiar și atunci când particulele sunt separate printr-o mare distanță , în schimb, starea cuantică trebuie să fie descrisă pentru sistem ca ṣi întreg

Cu toate acestea, nu există într-adevăr un mecanism care ar putea explica acest tip de influență, motiv pentru care fizicienii Matthew S. Leifer de la Universitatea Chapman si Matthew F. Pusey la Institutul Perimetru de Fizica Teoretica au oferit o alternativa pe care au numit-o „Retro – cauzalitate “,pentru a face acest lucru mai uşor de înţeles .

Practic, acești doi cercetători au aruncat o privire mai atentă la unele dintre multele ipoteze și teoria cuantică și au spus că, dacă am constatat că timpul a fugit în mod necesar într-un fel, orice măsurători efectuate la o anumită particulă ar putea fi un ecou înapoi în timp cât și înainte,în viitor . Complicat, nu?

Practic, „Retrocauzalitatea “ indică faptul că o anumită particulă se poate deplasa înapoi prin timp, până la punctul în care este încurcată și îşi afectează partenerul de-a lungul drumului pe care îl parcurge .

Și Dr. Leifer Pusey a lucrat practic pe teorema lui Bell și a schimbat spațiul pentru timp , spunând că, dacă cineva poate dovedi că timpul ar trebui să meargă cu siguranță înainte, atunci Retro-cauzalitatea este o posibilitate demonstrabilă, ceea ce înseamnă că particulele cuantice ar putea călători înapoi în timpul care le afectează partenerul.

„Motivul pentru care credem că Retrocauzalitatea este necesar a fi investigată este că acum avem o mulțime de rezultate de tip “no-go “ despre interpretări realiste ale teoriei cuantice, inclusiv Teorema lui Bell .Aceasta spune că orice interpretare care se potrivește în cadrul standard pentru interpretări realiste trebuie să aibă caracteristici care ar putea fi considerate nedorite . Prin urmare, singurele opțiuni par a fi acelea în care trebuie abandonat realismul sau în care trebuie să ieșim din cadrul standard realist , a spus Dr. Leifer.”

Acest lucru înseamnă că, atunci când un cercetător decide că vrea să măsoare o anumită particulă, această alegere poate influența proprietățile particulei în sine-sau chiar o particulă încurcată în trecut, ceea ce face „acțiunea la o distanță“, parte a definiției lui Einstein, inutilă.

Cu alte cuvinte, efectul încurcării devine o influență retrocauzală, așa cum explică The Futurism .

Vorbind la Phys.org, Dr. Leifer a spus: „Există un mic grup de fizicieni și filozofi care consider că această idee merită să fie urmărită, inclusiv Huw Price si Ken Wharton.

Retrocauzalitatea

Retro-cauzalitatea poate oferi chiar o teorie cuantică mai bună, dar la fel ca multe alte teorii, aceasta include de asemenea o serie de ipoteze, fiind de remarcat să menționăm că acesta le include pe cele care reformulează drastic ideea de simetrie a timpului.

Singurele opțiuni par a fi de a abandona realismul sau de a ieși din cadrul realist standard , a explicat Leifer. „Abandonarea realismul este destul de popular, dar cred că aceasta îi ia științei din puterea sa explicativă și de aceea este mai bine să găsim conturi realiste acolo unde este posibil.“

„Nu există, conform cunoștințelor mele, un agrement general, stabilit de comun acord în interpretarea teoriei cuantice, care recuperează întreaga teorie și exploatează această idee. Este mai mult o idee pentru o interpretare în acest moment, deci cred că alți fizicieni sunt sceptici pe bună dreptate, iar nouă ne revine sarcina de a concretiza ideea.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!