Proiectul Stargate

Proiectul Stargate, ce au văzut americanii pe Marte prin viziunea la distanță

În anul 1995, a fost desecretizat un document aferent proiectului Stargate. Proiectul aparținea armatei americane și s-a realizat sub monitorizarea CIA. Documentul prezintă câteva informații cu privire la realizarea unor holograme capabile să călătorească în timp și spațiu. Conform documentului, conștiința umană este o suprapunere de planuri energetice care formează o hologramă și care poate călători în timp și spațiu.

În anul 1972, Pentagonul lansa proiectul Stargate care avea ca obiectiv viziuni la distanță, mai precis capacitatea de a vedea la distanță evenimente, lucruri, persoane.

Există 89000 de pagini document și peste 12000 de fișiere, referitoare la cercetările efectuate. Pentru că rezultatele au fost remarcabile, marile agenții de spionaj americane au fost implicate în acest proiect.

Viziunile la distanță se referă la utilizarea puterii mentale pentru realizarea spionajului psihic. Sunt folosite percepțiile extrasenzoriale pentru a accede la informații indisponibile în mod normal.

Disocierea corporală

Între anii 1970-1980, armata americană a efectuat experimente privind disocierea corporală și proiecţia astrală. Experimentele s-au realizat cu ajutorul specialiştilor de la Institutul Monroe care au utilizat metoda de a sincroniza undele din emisfera stânga și dreapta a creierului uman cu ajutorul înregistrărilor sonore.

La experiment au participat 251 de subiecţi selectaţi din rândul militarilor americani. Dintre aceștia, doar 35 aveau calitățile psihice și de inteligenta necesare continuării testelor și experimentelor.

Documentul prezintă informații cu privire la stările de hipnoză sau de transă, în urma cărora, subiecţii au avut viziuni la distanța. Unii au reușit să călătorească astral în timp, în perioada lui Hristos, alții au călătorit în spațiu, pe planetele Marte şi Jupiter.

Proiectul Stargate

Trupul astral folosit pentru viziunea la distanță

În multe religii ale lumii, iniţiaţii și maeştrii spirituali considera că trupul astral este intermediar între trupul fizic și conștiința spirituală a unei persoane. Planul astral se afla în apropierea fiecărei planete, invizibilă pentru orice aparat de detecţie. Planul astral este o dimensiune unde spiritualitatea atinge cote nebănuite.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, mesmeristii menţionau cazuri de clarviziune călătoare. Un individ aflat sub hipnoză reuşea să viziteze o altă locaţie sau un alt oraș. Adepţii acestui curent susţineau că prin intermediul călătoriilor astrale au reușit să-și viziteze rude defuncte sau să participe la evenimente care au avut loc în trecutul omenirii.

În anul 1954, cercetătorul Hornell Hart publica un studiu cu privire la călătoriile astrale pe care le împarte în călătorii accidentale și induse. Vârful de lance al acestui fenomen s-a produs în anul 1971, odată cu publicarea cărţii Journeys Ouţ of the Body. Robert Monroe este autorul cărţii și subiect al mai multor călătorii astrale.

Monroe a descris cu exactitate paşii în care conștiința părăsește trupul. El intră într-o stare de transă în care își putea urmări chakrele. Decorporalizarea se realiza de la picioare către cap. Legătura dintre corpul fizic și cel astral era realizată prin cordonul de argint. Dacă cordonul de argint este rupt, conștiința nu se mai întoarce în trup, spiritul rămânând agățat între două lumi.

Ce au văzut americanii pe Marte?

Văzând că proiectul este unul interesant, CIA a propus Pentagonului studierea planetei Marte. Conform documentelor declasificate, în 22 mai 1988, CIA a apelat la un celebru medium.

În urma mai multor ședințe, mediumul a declarat că lângă o crevasă marțiană există o piramidă care are culoarea galbenă, după care a indicat coordonatele. Lângă piramidă, mediumul a mai identificat o construcție uriașă cu suprafața lucioasă care semăna cu un obelisc. Interiorul obeliscului era gol. Părea a fi un loc pentru hibernare.

La acel moment, mulți cercetători de la Pentagon au considerat că persoana cu calități mediumice avea halucinații. Părerile aveau să se schimbe 10 ani mai târziu, atunci când robotul Curiosity avea să studieze solul marțian, iar fotografiile captate prezentau mai multe structuri în forma de piramidă.

În anul 1995, proiectul este preluat în totalitate de CIA care apelează la Institutul American de Cercetări. Specialiștii de la proiectul Stargate au fost solicitați de ruși în căutarea unui avion care se prăbușise în jungla din Zair. Președintele Jimmy Carter avea să declare că un medium din cadrul proiectului a localizat epava avionului în junglă.

Paul Smith, autorul unei cărți despre proiectul Stargate, a descris acel moment. A fost contactată Rosemary Smith, medium, căreia i s-a așezat in față harta Africii. A fost rugată să găsească bombardierul sovietic TU 22.

Ea a reușit să localizeze epava cu o precizie de 400 de metri. Ingo Swann a fost unul dintre persoanele cu capacități mediumice care a investigat de la distanță Luna.

El a declarat că Luna nu este un astru mort și specialiștii de la NASA au întrerupt proiectul Apollo pentru că nu erau bineveniți pe Lună. Swann a fost primul, cu mult înaintea oamenilor de știință, care a descoperit că planeta Jupiter are un inel.

Oamenii nu au ce căuta pe Lună

În anul 1973, a izbucnit un scandal care a fost mușamalizat de către autorități. CIA utiliza clarvăzătorii în misiuni de spionaj față de celelalte agenții americane cu același profil. Gus Russo, un jurnalist american de investigații susține că, acest proiect se derulează în continuare, în ciuda anunțului oficial că a fost întrerupt.

Ingo Swann a fost timp de zece ani profesor în aceste proiect. El preda lecții despre fenomenul de a vedea la distanță, militarilor americani. El a antrenat o echipă, în acest sens, iar rezultatele au fost remarcabile.

În cartea sa, Penetration, publicată în anul 1998, Swann a fost printre primele persoane care a afirmat că, proiectul Apollo a fost oprit brusc, pentru că, oamenii nu erau bineveniți pe Lună. El a făcut aceste afirmații în urma unor incursiuni pe care le-a avut pe Lună, ca urmare a fenomenului de vedere la distanță.

Tot el a mai spus că, fața nevăzută a Lunii ascunde o civilizație extraterestră. Dacă aceste afirmații au fost considerate nereale, după anul 2000, au început să apară probe care au susținut afirmațiile lui.

În celebra sa carte el a vorbit despre luminile pe care le-a văzut pe Lună. În urmă cu puțin timp, specialiștii NASA au recunoscut că pe o zonă de 20 de kilometri, pe Lună, au fost fotografiate niște lumini ciudate.

Conform afirmațiilor lui Swann, extratereștrii de pe Lună sunt gri, de mică talie și dispun de o tehnologie extraordinară, cu ajutorul căreia au construit baze militare și piramide.

Proiectul Stargate încheiat în 1995 cu următoarea concluzie:

„Observațiile precedente furnizează un argument convingător împotriva continuării programului în cadrul serviciilor de informații. Chiar dacă un efect semnificativ statistic a fost observat în laborator, rămâne neclar dacă a fost demonstrată existența acestui fenomen paranormal, „vederea la distanță”. Studiile din laborator nu furnizează dovezi cu privire la originile sau natura acestui fenomen, presupunând că acesta există ”

Au fost utilizate 40 de persoane care aveau capacități extrasenzoriale deosebite.Unele dintre aceste persoane aveau capacitatea de a vedea la distanță submarinele sovietice. Alte persoane au localizat cele mai secrete baze nucleare din URSS.

În anul 1993, în cadrul acestui proiect au fost atrași și militari. În urma acestui demers, s-a format un departament numit PSI TECH. Oficial, americanii au luat cunoștință de acest proiect, în anul 1995, când acesta s-a încheiat.

Proiectul Stargate

Găurile de vierme pentru a trimite mesaje

Proiectul Stargate va permite în viitor ca oamenii să trimită mesaje în trecut sau chiar în viitor. Mesajele vor fi sub forma unor pulsații de lumină, transmise prin găurile de vierme.

Conform teoriei relativității, găurile de vierme sunt tuneluri care conectează două puncte distinctive din relația spațiu-timp. Oamenii de știință doresc ca în viitorul apropiat să dezvolte o metodă pentru ca aceste găuri să fie folosite. Inițial se va încerca transmiterea mesajelor în diferite ere, pentru ca mai târziu și călătoria în timp să devină astfel posibilă.

Albert Einstein semnala că există o mare problemă cu aceste găuri de vierme, ele sunt extrem de instabile și nu rămân pentru mult timp deschise. În 1988, Kip Thorne de la Institutul de Tehnologie din California a demonstrat lumii întregi că găurile de vierme pot fi ținute deschise pentru o perioadă nedefinită folosindu-se energia negativă, numită și Casimir.

Chiar dacă această teorie este una certă, nimeni nu reușit s-o probeze în realitate pentru că este aproape imposibil ca omenirea să poată genera acest tip de energie într-o gaură de vierme. Cu toate acestea, Luca Butcher de la Universitatea din Cambridge sugerează că de fapt în mijlocul găurii negre se produce energia Casimir, dar nu este suficient de puternică pentru a o ține deschisă pentru mai mult de o fracțiune de secundă.

Chiar și în aceste condiții, specialiștii cred că este posibil ca un flash luminos poate fi transmis într-un plan trecut sau viitor. Acesta ar fi primul mesaj pe care omenirea ar putea să-l transmită printr-o gaură de vierme.

Ideea proiectului continuă și se crede că odată cu descoperirea metodei de a induce mai multă energie Casimir într-o gaură de vierme, vom fi capabili s-o controlăm și atunci putem spune că vom intra în era călătoriilor în timp.

Proiectul Stargate pare desprins din cărțile science-fiction, dar cu toate acestea, în proporție destul de mare este realizabil. Pe de cealaltă parte, dacă aceste mesaje luminoase vor fi transmite în trecut, oare cine le va putea descifra și înțelege?