Profeția zilei de naștere

Profeția zilei de naștere. Ce spune aceasta despre tine?

Ziua din săptămână în care te-ai născut spune multe despre personalitatea ta şi este reprezentată de o profeţie de care este bine să ţinem cont în viaţă.

Profeția zilei de naștere

Luni. Prima zi a săptamanii este guvernată de Lună, planeta care guverneaza şi zodia Racului. Aşă că dacă te-ai născut lunea ai câte ceva din trăsăturile racului:  eşti emotiv, îţi iubeşti familia şi eşti preocupat de cei din jur. Profeţia zilei de luni: îţi place să deţi controlul tot timpul, tocmai din acest motiv s-ar putea să n-ai parte de surprize care să-ţi bucure viaţa.

Marţi. Marţea este ziua planetei Marte, care guvernează zodiile Berbecului şi Scoprionului. Drept urmare, persoanele născute în această zi tind să fie oameni de acţiune, plini de energie, dar uneori impulsivi. Profeţia zilei de marţi: uneori iei decizii bune, alteori iei decizii proaste, însă niciodată nu vei avea regretul că nu ai acţionat în acel moment.

Miercuri. Miercuri este ziua lui Mercur, planeta numită dupa zeul cu acelaşi nume, care guvernează Gemenii şi Fecioara. Dacă te-ai născut miercuri eşti genul care gândeşte repede, iar cel mai mare atu al tău este comunicarea. Ai putea oricând să convingi pe cineva de ceva numai prin vorbe bine alese. Profeţia zilei de miercuri: poţi învârti globul pământesc pe degete, dar ai grijă să nu îţi scape.

Joi. Joi este ziua planetei Jupiter, asociată cu Săgetătorul şi Pestii. Jupiter este cea mai mare planetă din sistemul nostru solar şi este asociată cu o personalitate puternică, ce aduce înţelepciune, generozitate şi bogăţie. Profeţia zilei de joi: niciodată nu faci lucrurile pe jumătate, important este să le faci şi bine.

Vineri. Vineri este ziua uli Venus, planeta denumită astfel după zeiţa iubirii şi a frumuseţii. Ea aduce graţie, frumuseţe, talent în artă. Dacă te-ai născut vineri eşti rafinat, boem, plin de stil. Profeţia zilei de vineri: frumuseţea exterioară este trecătoare, cea din suflet rămâne veşnic.

Sambâtă. Sambata este ziua lui Saturn, planeta asociată cu Capricornul şi Vărsătorul. Dacă te-ai născut în penultima zi a săptămânii ai tendinţa să faci toate lucrurile ca la carte, având un mare respect pentru reguli şi norme. Eşti fidel în cuplu şi un angajat perfect. Profeţia zilei de sâmbătă: crezi în foţele proprii până în ultimul moment, când dacă lucrurile nu merg bine speri la o salvare divină.

Duminica. Ultima zi din săptămână îi aparţine Soarelui şi îţi aduce trăsaturile caracteristice zodiei Leu. Ai vrea să se învârtă toata lumea în jurul tău, aşa cum planetele se învârt în jurul Soarelui. Eşti totuşi o persoană bună şi generoasă atunci când crezi într-o cauză. Profeţia zilei de duminică: de când are Pământul buric?

Amprenta zilei de naștere

  • Cei născuţi în zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Tipologia A1 – Curgere şi apă

Dintre toate tipologiile, oamenii A1 sunt cei care au viziunea cea mai caldă şi mai frumoasă asupra iubirii. Pentru ei înşişi, întregul lor destin se rezumă la “a iubi”, iar dacă nu reuşesc acest lucru se simt nefericiţi, neîmpliniţi, trăind cu sentimentul că nu şi-au atins menirea în viaţă. Se îndrăgostesc de multe ori în viaţă, cu prea multă uşurinţă am putea spune, de fiecare dată ca şi când ar fi prima şi ultima oară, însă dezvolta relaţii sentimentale de o natură neobişnuită, adesea furtunoase şi intense. Au o natură prietenoasă şi adoră să trăiască în mijlocul celorlalţi, înconjuraţi de viaţă, de tumult, de agitaţie şi de complicaţii. Sunt precum apa… dinamici, plini de viaţă, agili, se strecoară prin stânci şi oameni şi în ciuda obstacolelor reuşesc cumva să iasă la suprafaţă. Chiar dacă nu realizează, au capacitatea de a-i modela pe ceilalţi, contribuind la evoluţia lor interioară. Sunt însă şi schimbători, iar uneori, în ciuda unor calităţi remarcabile, prea umili, modeşti şi sensibili la gesturile
şi cuvintele celor din jur.

  • Cei născuţi în zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 – Tipologia B2 – Foc şi visuri

Oamenii B2 au visuri înalte, aşteptări şi cerinţe de proporţii cosmice de la ei înşişi, iar viaţa lor întreaga se construieşte în jurul împlinirii ambiţiilor şi dorinţelor lor secrete. S-au născut să descopere noi orizonturi, să transforme în totalitate, să ardă, să consume, să nu se lase modelaţi şi să nu îşi lase spiritul să se stingă. Sunt perfecţionişti înnăscuţi şi atunci când vine vorba de ceea ce-şi doresc rareori fac lucrurile pe jumătate.
Oameni B2 sunt precum focul, spontani, minunaţi, puternici, creativi, dominanţi până la cotropire, crezând intens în propria putere, impunând respect şi admiraţie, dar totodată şi teamă. Nu mulţi sunt cei care le stau necondiţionat în preajma fără a nu se simţi folosiţi, manipulaţi, influenţaţi chiar şi la un nivel inconştient. Cu greu încredinţează unei persoane, fie ea şi prieten, încrederea lor. Pot fi numiţi oricum, numai naivi nu. Îşi cunosc interesele şi ştiu să pună în balanţă atât aspectele pozitive cât şi pe cele negative ale unei chestiuni.

Iubirea şi împlinirea sentimentală ocupa un loc important în viaţa oamenilor B2, însă întotdeauna căutarea persoanei potrivite se aseamănă prea mult cu căutarea perfecţiunii. Iubirea le survine pe o cale mai anevoioasă şi de multe ori constată cu tristeţe că au iubit cu adevărat atunci când relaţia respectivă se afla la final. Este foarte posibil ca de-a lungul vieţii să dezvolte tendinţa spre egoism, maliţiozitate, insensibilitate şi să emită exigente prea mari de la partenerul de viaţă.

  • Cei născuţi în zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 – Tipologia C3 – Aer şi libertate –

Oamenii C3 sunt născuţi să fie liberi, să-şi exprime sentimentele, să spună deschis ceea ce gândesc, să circule după bunul plac, să călătorească, să cunoască, să experimenteze după legile propriului arbitru, să transmită mai departe cunoştinţele pe care le deţin. De multe ori, idealurile lor de viaţă nu cunosc o reprezentare concretă şi materială, ci sunt simbolizate de alte persoane. Oamenii C3 sunt totodată extrem de pasionali şi impulsivi şi pot deveni dependenţi de cei pe care îi iubesc, având tendinţa de a-i sufoca, de a-i absorbi spiritual. Chiar dacă deţin arta stăpânirii şi a controlării emoţiilor, uneori deciziile pe care le iau îi sperie pe cei din jur prin necunoscutul şi controversele cărora le dau naştere. Dacă vrei să te iubească, lasă-i liberi şi nu le îngrădi spiritul. Sunt făcuţi să simtă, să vadă, să guste, să se delecteze cu tot ce este mai frumos pe lumea aceasta, să experimenteze senzaţii şi emoţii supreme. Cu greu poţi fi legaţi de un loc, însă dacă îşi găsesc aici rostul, după lungi peregrinari, se întorc de bună voie la ceea ce au lăsat în urmă.

  • Cei născuţi în zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 – Tipologia D4 – Pământ şi stabilitate –

Oamenii D4 sunt precum pământul -consistenti, vitali, esenţiali pentru existenţa celorlalţi, stabili, exercitând un magnetism aparte, toleranţi până la extreme, cu o minte ascuţită şi pătrunzătoare. Sunt oameni practici, calmi, pacifişti, echilibraţi, cu un simţ al judecăţii şi al raţiunii foarte bine dezvoltat, stăpânindu-şi emoţiile şi exteriorizându-le doar în faţa acelor persoane pe care le consideră a avea o afinitate cu ei. Cred în prietenie, în stabilitatea ei şi o plasează adesea asupra tuturor celorlalte relaţii interumane. Sunt însă adesea greoi, prea cerebrali, lipsiţi de spontaneitate, luând deciziile cu mintea şi mai puţin cu sufletul. Felul lor de a iubi este unul loial, stabilind relaţii de lungă durată cu o persoană care le aduce linişte şi armonie. Chiar dacă vor iubi intens şi se vor simţi atraşi de o persoană cu o personalitate opusă lor, vor avea tendinţa de a se retrage la primul semn de conflict sau neînţelegere. Foarte probabil că se vor sustrage dintr-o relaţie prea pasională sub pretextul că nu este ceea ce îşi doresc de la viaţă. Nu înţeleg flăcările, trăirea intensă şi pun pe prim plan trăirea echilibrată, armonioasă.

  • Cei născuţi în zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 – Tipologia E5 – Lemn şi comunicare

Oamenii E5 sunt neprefăcuţi, sinceri până aproape de naivitate şi cred cu adevărat în existenţa unei lături pozitive în fiecare din oameni. Vor fi foarte îndrăgiţi tocmai din cauza drăgălăşeniei şi a naivităţii lor. Dar pentru că aşteaptă mult de la ceilalţi, poate prea mult, se vor lovi de mai multe dezamăgiri de-a lungul periplului lor existenţial. Experienţa este cea care îi poate învăţa să fie mai critici, mai puţin sensibili, mai puţin modelaţi de dorinţele celor din jur. Nu-şi pierd însă puritatea sufletească şi, cu oarecare efort, vor reuşi să-şi păstreze neschimbată şi bunătatea interioară
Se tem de viaţă în sine pe care o percep prea scurtă, prea fragilă, prea neprevăzută pentru a realiza tot ceea ce îşi doresc. O iubesc însă şi încearcă să profite de fiecare clipă pe care o petrec. Cred în fatalitate şi în coincidenţe, având o înclinaţie către lucrurile mistice, spirituale. Uneori se percep pe ei înşişi ca pe nişte inadaptaţi. Anii copilăriei sunt cei care vor influenţa în mod decisiv dezvoltarea şi evoluţia personalităţii lor. Pun de aceea pasiune în orice lucru mărunt pe care îl fac. Nu privesc oricum o floare, ci ca şi cum ar vrea să extragă printr-o simplă privire misterul existenţei sale. Nu percep “oricum” nici iubirea. Nu o privesc ca pe o experienţă, ci ca pe “acea” experienţă. Chiar dacă îşi găsesc cu greu sufletul pereche, relaţia cu persoana iubită va fi unică.