Prințesa Qajar

Prințesa Qajar, femeia cu mustață pe care s-au bătut mii de bărbați

Prințesa Qajar a fost un etalon atipic al frumuseții. Avea mustață, câteva kilograme în plus și alură bărbătească, dar cu toate acestea mii de bărbați au vrut să se căsătorească cu ea. Unii dintre ei, pentru că au fost refuzați, s-au sinucis.

Etalonul frumuseții, Prințesa Qajar

Atunci când vine vorba despre frumusețe părerile sunt împărțite. Unii bărbați preferă blondele, alții brunetele, dar în ziua de astăzi etalonul frumuseții se axează pe proporția 90-6-90.

Nu întotdeauna frumusețea a fost percepută la fel. În unele perioade, o femeie frumoasă era una rubensiană sau una cu forme voluptuoase.

Cu toate acestea, a existat o vreme, în Persia, în care frumusețea femeii era măsurată în funcție de mustața sa. Chiar dacă la prima vedere pare incredibil, a existat o astfel de femeie, prințesa Qajar.

Vânată de mii de vărbați

Prințesa Qajar

Prințesa Qajar a fost fiica lui Naser al-Din Shah Qajar, care a fost conducătorul Iranului. Prinţesa se numea Fatemeh Khanum “Esmat al-Dowleh” Qajar (1855-1905), fiica lui Nasar al-Din Shah Qajar (1831-1896), rege al Persiei între 1848-1896.

Regele era un bărbat foarte frumos și din acest motiv a avut unul dintre cele mai mari haremuri din lume. Unul dintre cei 20 de copii ai săi a fost prințesa Qajar. Aceasta a fost impusă ca etalon al frumuseții de către tatăl său.

Prințesa Qajar

Un corp masiv, brațe puternice și umeri lați, sprâncene stufoase și o mustață groasă și neagră precum pana corbului, acestea erau atributele cele mai frumoase femei din Iran.

Legenda spune că a fost curtată de mii de bărbați din toate colțurile lumii. Aceștia nu o doreau pentru bogăția sa, pentru că era vorba despre prinți foarte bogați. Unii dintre ei, 13 la număr, fiind refuzați au ales să se sinucidă.

Prințesa Qajar

Așadar, frumusețea este relativă și cel mai important lucru este să crezi în tine și să te simți bine în pielea ta. Probabil așa a făcut și această prințesă, care în societatea actuală ar fi fost considerată de partea opusă a etalonului frumuseții feminine.