Povești de groază

Povești de groază care bagă în sperieți adulții

Poveşti de groază sau întâmplări care nu își găsesc explicația în sfera normalului se întâlnesc în experiența de viaţă a oricărui om. Aceste povești de groază sunt reale și de-a dreptul șocante!

Legenda este de obicei o poveste cu caracter fanstastic şi se transmite, în special pe cale orală. La baza stau fapte istorice sau o închipuire mistică. Nu de puţine ori, ni s-a întâmplat să ascultăm astfel de poveşti. Și să nu mai putem dormi o perioadă singuri în cameră sau să ne fie frică de întuneric din cauza poveştilor înspăimântătoare.

Cele mai multe legende întâlnite suferă modificări în timp şi au mari variaţii, în funcţie de locul unde se spune. De obicei poveştile se spun într-un context anume şi toate încep aşa: „prietenul, prietenului meu…” ceea ce adăuga un factor suplimentar de teamă, proximitatea. Aşadar, mai jos vă prezentăm o selecţie cu trei cele mai înfricoşătoare legende.

Bloody Mary

Scrisă pe internet (16 februarie 1994)

„Când avem 9 ani am mers la ziua unei fete împreună cu alte 10 colege. Şi cum am rămas acolo peste noapte ne-am decis pe la miezul nopţii să ne jucăm Mary Worth. Şi cum unii dintre noi nu ştiau despre ce este vorba, o fata s-a oferit să spună legenda.

Mary Woth a trăit cu mult timp în urmă. Ea era o fată foarte frumoasă, dar în urma unui teribil accident a rămas desfigurată, atât de rău încât nimeni nu se mai putea uita la ea. Astfel, ea nu a mai avut voie să se uite în oglindă de frică să nu o ia razna, deşi înainte petrecea ore în şir în faţa oglinzii.

Într-o noapte când toată lumea dormea, fiind foarte curiosa a intra pe furiş într-o cameră şi s-a văzut în oglindă, imediat după, a început să urle şi să plângă în hohote. Acela a fost momentul când şi-a dat seama că îşi vrea vechea înfăţişare înapoi, de aceea a intrat în oglida promiţând că va desfigura pe orice va încerca să o caute în oglindă.

După această poveste am decis să închidem toate luminile şi am încercat să jucăm respectivul joc. Ne-am înghesuit toate în faţa unei oglinzi repetând încontinuu: <<Mary Worth, Mary Worth cred în Mary Worth”. Cam la a şaptea repetare a numelui ei, una din fete a început să ţipe şi s-a îndepărtat de oglindă. A ţipat atât de tare încât mama prietenei mele a venit în cameră. A aprins lumina şi au găsit-o înghesuită într-un colţ al camerei. Astfel s-a dus la faţa să vadă dacă are ceva, însă când şi-a ridicat capul din palme toată lumea a observat că are zgârieturi pe obrazul drept. Cât o să trăiesc nu o să reuşesc niciodată să uit chipul acelei fete”.

Cadavrul din pat

Un bărbat şi o femeie au mers în Las Vegas ca să-i petreacă luna de miere şi s-au căzut într-o cameră a unui hotel obişnuit. Când au intrat în camera aceştia au observat că miroase ciudat. Aşa că, bărbatul s-a dus la recepţie şi a cerut să fie mutaţi în altă cameră deoarece miroasea foarte urât. Din păcate, managerul şi-a cerut scuze şi le-a spus că nu mai are nicio cameră liberă, în schimb acesta le-a oferit un prânz din partea hotelului şi a spus că o să trimită pe cineva să mai facă încă o dată curăţenie.

Când cei doi s-au întors de la masă, camera avea acelaşi miros. Au sunat din nou managerul care a încercat să le găsească altă cazare şi au mai făcut încă o dată curăţenie, însă de aceasta cu produse mult mai puternice. Din păcate mirosul a rămas, iar camera în altă parte nu au găsit.

În cele din urmă, soţul a decis să caute chiar el sursa mirosului neplăcut şi a început să se uite prin cameră de hotel.În cele din urmă când aa dat salteaua la o parte a găsit cadavrul unei femei.  Aceasta este una dintre cele mai înspăimântătoare legende deoarece au existat de-a lungul timpului numeroase poveşti asemănătoare, care au apărut şi în ziare.

În 1999 a fost raportat un incident asemănător a doi turişti germani, care au spus şi ei că miroase oribil în cameră. În cele din urmă, ei au ajuns să doarme lângă cadavrul în descompunere a lui Saul Hernandez, care a fost găsit în acelaşi loc. Cea mai recentă întâmplare asemănătoare a fost raportată în martie, 2010 în Memphis, conform ABC News.

Pe data de 15 martie anchetatorii au fost chemaţi după ce au găsit un cadavru în camera 222 în hotelul Budget Inn. Cadavrul era al unui bărbat, Sony Millbrook. A fost găsit sub pat în interiorul cadrului metalic care stă direct pe podea. Camera 222 a fost închiriată doar de cinci ori. Curăţenie în ea s-a făcut de nenumărate ori de către personalul hotelului, de la dispariţia lui Millbrook. Anchetatorii susţin că Millbrook pare să fi fost ucis.

Acesta este adevărul terifiant din spatele legedei  metropolitane, ceea ce o face drept una dintre cele mai terifiante. Nimeni nu a descoperit până în momentul de fata cine şi de unde sunt acele cadavre care tot apar în camerele de hotel .

Poveşti de groază – Statuia clownului

„Aveam un prieten care avea o prietenă ce obişnuia să fie bonă, în timpul ei liber pentru a-şi face banii de buzunar. Clienţii care apelau la serviciile ie erau bogaţi şi locuiau, de obicei, în care enorme şi la marginea oraşului. Ei bine, într-o astfel de casă a şi fost ca să aibă grijă de doi micuţi.

Aşa că, după cum îi era obiceiul înnopta la familia respectivă în casă, numai că acea locuinţă avea foarte multe camere. Era plină de obiecte decorative destul de ciudate printre care şi statuia urâtă a unui clovn. Partea enervantă era că tot timpul avea impresia că respectivul clovn se uită la ea. A încercat să-l ignore. În cele din urmă ea a luat telefonul s-a dus în baie, crezând că statuia o aude, încercând să ceară voie angajatorilor ei să ascundă statuia sau să o acopere cu o pătură.

Reacţia lor a fost neaşteptată: <>. Ea a luat copilaşii şi a fugit.

Această legendă a înspăimântat de-a lungul timpului numeroase bone, care au ajuns să se teamă de casele care au astfel de statui ciudate, aşa pentru că legenda spune că ei atacă în special bone şi copilaşii”.