PHILIPPE PETIT, omul care a traversat pe sârmă distanța dintre turnurile World Trade Center

PHILIPPE PETIT, omul care a traversat pe sârmă distanța dintre turnurile World Trade Center

World Trade Center au fost două turnuri construite din oțel și sticlă cu înălțimi de 415 și 417 metri. Aveau 110 etaje.

Petit este omul care a traversat pe o sârmă distanța de 61 de metri dintre cele două construcții, la o înălțime de 417 metri. Traversarea a fost ilegală, autoritățile americane nepermițând acest lucru. Cu ajutorul unui complice care lucra la etajul 85, echipa sa a reușit într-o singură noapte să amplaseze sârma între cele două turnuri.

A reușit să traverseze distanța de opt ori, până când a fost somat de poliție să renunțe. El și echipa sa au fost arestați, după care a fost scutit de pedeapsă, cu condiția să facă demonstrații de mers pe sârmă, pentru copii, în Central Park.

Nu era la prima încercare. La vârsta de 24 de ani a parcurs distanța pe o sârmă dintre cele două turnuri ale catedralei Notre Dame. A urmat o altă experiență reușită, în anul 1973, în Sydney.

PHILIPPE PETIT a sfidat vidul


Petit vorbea despre aceste provocări, să mergi deasupra vidului, în cer, ca fiind niște gesturi poetice. Primul pas este mai greu, apoi, totul vine de la sine. Într-un interviu pe care l-a acordat, Petit spunea, eu nu sfidez moartea, provoc viața.

Funambul este un termen care provine din latină și înseamnă a merge pe coardă. Primele spectacole cu funambuli au avut loc în Evul Mediu. La coreeni, mersul pe sârmă a fost și este o practică sportivă.


În 2008, evenimentul a fost prezentat pe larg în documentarul Man on Wire Om pe sârmă (regia: James Marsh), care a câştigat câteva cele mai importante premii internaţionale (OscarBAFTASundance). Anul acesta, performanţa lui Philippe Petit este proiectată din nou pe marile ecrane, de data aceasta sub forma unui film artistic: The Walk / Sfidează limitele, în regia lui Robert Zemeckis.

Petit are un predecesor celebru. Ne referim la Jean Francois Grevelet, alias Blondin. Grevelet era numit dansatorul pe sârmă. În 30 iunie 1859, a reușit să traverseze cascada Niagara, la înălțimea de 390 de metri, în numai 15 minute, pe o sârmă cu o lățime de 5 cm. A devenit celebru în întreaga lume.

CATEGORIES
Share This