Personalități și ocultismul

Personalități și ocultismul

Personalități și ocultismul. Oameni celebri care au practicat diverse tipuri de ocultism

De-a lungul timpului, au existat numeroase personalități, care au practica ocultismul. Ocultismul este o practică comună, chiar dacă nu se vorbește atât demult despre ea. De-a lungul vieții lor, multe personalităţi au fost marcate de atracția către ocultism. Unele au făcut declaraţii despre acest lucru, altele nu, preferând să nu cadă în derizoriu.

Oameni celebri pasionați de ocultism


Sammy Davis Jr. a fost un cunoscut actor și cântăreț american. A fost membru activ al Bisericii Satanice, lucru pe care l-a devoalat numai la sfârșitul vieții, atunci când și-a arătat regretul pentru deciziile sale.

Toată viața sa, Elvis Presley a fost obsedat de misticism. După moartea sa, în reşedinţa sa, au fost descoperite sute de cărți care aveau ca subiect misticismul.

Joan Rivers a fost cea mai cunoscută actrița de standup din SUA. În viața de zi cu zi, actrița apela la ședințe de exorcism. Dave Mustaine a fost fondatorul formaţiei Megadeth. Departe de ochii publicului, Mustaine practica magia neagră.

Ronald Reagan, fost preşedinte al SUA, era dependent de astrologie și numerologie. Se spune că nu lua o decizie, nu pleca într-o vizită sau călătorie, până când nu-și consulta horoscopul sau astrologul.

Ocultismul și Moștenirea ancestrală

Misticismul nazist a fost o mișcare iniţiatică numită volkisch care își are rădăcini în doctrina Societății Thule. Istoricii vorbesc despre hitlerismul ezoteric bazat pe mitologia păgână nordică. Rasa ariană, teutonii, superioritatea poporului german, Atlantida, Thule, Hiperboreea, Shambhala sunt câteva concepte ale acestei ideologii.

În anul 1935, Himmler a înfiinţat un departament bizar numit Ahnenerbe, în traducere, Moștenirea ancestrală. Era un proiect prin care istoria era falsificata prin mituri și legende. La originea întregii civilizaţii era rasă superioară germanică. În timp, Ahnenerbe s-a transformat într-o unealtă de propagare a ideologiei.

Pentru a-i face pe plac lui Himmler, specialiştii care au lucrat la acest proiect au declarat că germanii au inventat primele forme de scriere. Unul dintre simbolurile oculte folosite de nazişti era Soarele negru, un simbol format din trei zvastici. Ca sediu al şedinţelor de ocultism a fost ales castelul Wewenburg, care devenise un fel de școala de cadre.

Hitler pasionat de ocultism

Adolf Hitler

Cei doi anticriști ai secolului XX au fost Hitler și Stalin. În secret, ei erau conectați la ocultism. Hitler crease două instituții care se ocupau cu fenomenele paranormale, în ideea de a-i sluji puterii lui.

Unul dintre ele se numea Tule, se ocupa cu acumularea de informații despre corelarea puterilor cosmice cu energiile pământești. Patronul acestei instituții secrete era Himmler. A doua instituție se numea Abers și se ocupa cu întocmirea horoscoapelor.

Prima instituție era investită cu misiunea de a argumenta teoretic și cosmic supremația Germaniei și dreptul ei sacru de a domina lumea, dar și legătura ei cu vibrațiile cosmice. Cea de a doua instituție era conectată la sistemul solar și întocmea astrogramele lui Hitler și ale generalilor săi.

Hitler crease și centre de învățământ, unde a studiat și profesorul Vronskîi. El împreună cu nouă persoane au fost aleși pentru a fi inițiați în extrasenzorial, în vederea vindecării unor apropiați ai lui Hitler. Napoleon, Hitler, Stalin, Lenin fac parte din categoria de oameni ai răului. Ei sunt cei care credeau că pot transforma lumea și că o pot conduce după bunul lor plac.

În anul 1943, Hitler pierde încrederea în prezicători. Subalternii lui Hitler au căutat printre deținuți persoane care aveau capacități extrasenzoriale. Au fost selectați 200 de persoane care au fost puse să găsească locul unde se ascunsese Mussolini. Unul dintre deținuți, pe nume Zaim Zmaiev, a pus degetul pe hartă și a arătat cu mare precizie locul unde era ascuns Mussolini.

Ocultismul în Rusia, Top Secret

Personalități și ocultismul
Stalin era pasionat de ocultism

În imperiul sovietic, deși practicile oculte erau interzise și pedepsite, în ascuns, Stalin recurgea la ele. În anii 50 se constituie un grup de dotați cu capacități paranormale și sub supravegherea unor apropiați ai lui Stalin, încep experimentele. În mai 1950, se realizează un schimb de informații între o persoană aflată pe uscat și alta într-un submarin. Exactitatea informațiilor a fost uluitoare.

Doctorul Vronskîi, cel inițiat la institutul fondat de Hitler, devenise omul de încredere al lui Brejnev. Brejnev nu pleca în călătorii fără să-și afle horoscopul și fișa de preziceri. Brejnev era interesat de China și implicit de data în care va muri Mao. Vronskîi îi spune că Mao va muri în intervalul 6-12 septembrie. Mao a murit în 9 septembrie.

Brejnev

Personalități și ocultismul
Brejnev dorea cât mai multe preziceri despre viitor

Brejnev i-a cerut lui Vronskîi să facă preziceri înainte să înceapă războiul din Afganistan. În prima fază, Vronskîi a ezitat să-i dea un răspuns, dar la ordinul lui Brejnev a trebuit să spună ce previziune are. Vronskîi i-a descris dezastrul pe care-l vedea, însă Brejnev nu l-a crezut. După această relatare Vronskîi chiar a căzut în dizgrație.

Războiul a început și s-a dovedit că va fi un dezastru pentru URSS. Avusese dreptate Vronskîi. Cu patru zile înainte de a fi ucis, Robert Kennedy, vizionarul Allan Voghen a prezis că acesta va fi ucis. În SUA există un birou federal al prezicătorilor, iar metodologiile lor de lucru sunt complexe. Se face analiza viselor premonitorii. Cu precădere, biroul se ocupă de presimțirile intuitive legate de tragedii.

Cercetările paranormale asociate cu elementele științifice au demonstrat că în accidentele de cale ferată și aviatice, de regulă și neîntâmplător au fost mai puțini călători decât ar fi trebuit. Deși biletele fuseseră vândute, practic locurile fiind considerate ca fiind ocupate, totuși foarte mulți pasageri pur și simplu nu s-au prezentat pentru a efectua călătoria plătită din timp.

Au trebuit să treacă patru decenii ca să auzim, spre exemplu, că o oarecare Nina, vizionară și telepată, era capabilă să ucidă oameni cu forța gândului. Pentru sovietici ea era un obiect păstrat într-o temniță, iar pe actul ei de identitate era scris – Secret Militar.

Aleister Crowley, Antihristul lumii

Personalități și ocultismul
Aleister Crowley, Antihristul lumii

Aleister Crowley se considera Antihristul lumii. A fost considerat cel mai mare ocultist al secolului trecut. Despre diavol spunea că a vrut să-l întâlnească personal pentru a deveni stăpân sau sclav.

Mulți l-au acuzat că ar fi fost spion britanic, care prin excesele sale privind ezoteria, provoca anumite persoane considerate ținte. Se refugiază în Sicilia, unde pune bazele unei școli de magie. Pentru că a intrat în viitorul lui Mussolini, este nevoit să fugă din Italia, de teamă că va fi linşat.