Oshun, în cultura africană, este reprezentarea iubirii. În mai toate culturile antice, au existat numeroși zei, care au avut în subordine iubirea. În Roma Antică, Venus și Afrodita s-au ocupat cu orânduirea dragostei, iar în Orientul Apropiat, Ishtar și Astarte, au fost desemnate zeițele care au purtat pe brațe dragostea oamenilor. Atunci când vine vorba despre Africa, zeița Oshun este reprezentarea vie a iubirii, dar și a apelor dulci.

Oshun, zeița iubirii


Poporul Yorùbá este un grup etnic african care locuiește în vestul Africii, mai precis în partea de sud-vest a Nigeriei și în partea de sud a Beninului.

Practicanții religiei tradiționale yoruba cred într-un panteon format din 401 de zei (cunoscuți ca Orisha) care guvernează diverse aspecte ale lumii și ale vieții umane. Deși Oshun (denumit și Osun) este considerată în principal ca o zeiță a iubirii, ea este mult mai complexă de atât.

Unul dintre cele mai importante roluri pe care le joacă Oshun este cel al zeiței apelor dulci și a zeității protectoare a râului Oshun din Nigeria. Alături de acest râu se află un arbore sacru, probabil ultimul din cultura yoruba, dedicat lui Oshun.

Legenda Osun-Osogbo


Oshun
Oshun

Pădurea sacră Osun-Osogbo este o pădure densă la marginea orașului Osogbo, din vestul Nigeriei. În trecut, crângurile sacre se găseau în mod obișnuit în zonele unde trăia poporul yoruba și fiecare oraș ar fi avut unul. De-a lungul timpului, aceste zone sacre au fost fie abandonate, fie reduse ca mărime, dar a rămas Osun-Osogbo.

Această pădure sacră conține 40 de sfinții, 2 palate, precum și numeroase sculpturi și opere de artă. Datorită statutului său unic,Osun-Osongbo a fost înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO în 2005.

Există câteva povești interesante legate de arborele sacru al zeiței. Într-o poveste, sătenii dintr-o zonă din apropiere migrau în căutarea apei și s-au instalat de-a lungul râului, în apropierea orașului actual Osogbo. Ceea ce nu știau noii coloniști era că acest pământ aparținea zeiței.

Într-o zi, când comunitatea pregătea terenul pentru sezonul de plantare, un copac a căzut în râu și s-a auzit o voce din râu spunând:

„Mi-ai distrus vasele de vopsit”.

Oshun i-a sfătuit pe coloniști să se mute în partea superioară a râului, pentru că oamenii și spiritele nu puteau locui împreună. Sătenii au respectat porunca lui Oshun și fosta așezare a devenit pădurea sacră Osun-Osongbo.

Ce face zeița?


Deși Oshun guvernează iubirea și apele dulci, ea este considerată și ca o zeitate extrem de binevoitoare. Se spune că Oshun este protectorul săracilor și mama tuturor orfanilor. Ea este cea care le îndeplinește nevoile oamenilor în această viață.

În plus, Oshun este considerată un vindecătoarea bolnavilor, cea care aduce cântecul, muzica și dansul, precum și prosperitatea și fertilitatea. Oshun este descris ca un profesor, care a predat agricultura poporului yoruba, cultura și misticismul. Ea i-a învățat arta, precum și cântece, cântări și meditații învățate de tatăl său Obatala, primul dintre zei.

Cum arată Ozeița?


Oshun
Oshun

În artă, ea este descrisă ca mulți dintre omologii ei din alte culturi. Zeița este de obicei arătată ca o tânără frumoasă, fermecătoare, senzuală și cochetă. Pe lângă frumusețea ei naturală, ea este împodobită și cu ornamente precum bijuterii din aur, brățări din aramă, mărgele și numeroase alte podoabe.

De asemenea, se afirmă că ea este atrasă de toate lucrurile care sclipesc și sunt strălucitoare. În unele povești, Oshun este descrisă ca o sirenă cu coadă de pește, poate ca o aluzie la statutul ei de zeiță a apelor dulci.

Astăzi, Oshun este încă onorată în Nigeria în ceremonia anuală numită Ibo-Osun, precum și în festivalul Osun-Osogbo, care durează 12 zile. Se crede că festivalul are cel puțin 600 de ani și atrage mii de vizitatori și spectatori din toată Nigeria și din lume.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!