TiberiuM Editor executiv Nu știu ce se întâmplă cu lumea, dar nu ceva bun!

Orient Express: o celebră călătorie cu trenul care a făcut istorie

3 min read

Orient Express

Poate cel mai cunoscut tren din lume, Orient Express era cândva sinonimul opulenței, avuției și exotismului. Trenul de renume mondial, poate devenit celebru și datorită cărților semnate de Agatha Christie, i-a transportat pe cei mai bogați oameni între Paris și Istanbul.

Epoca de Aur a călătoriilor cu trenul

La mijlocul anilor 1800, călătoria cu trenul era cel mai comod mod de transport. A fost și cel mai rapid mod, iar investitorii au realizat că a venit vremea să investească și astfel s-au născut căile ferate, care împânzeau întreaga Europa.

George Mortimer Pullman, cel care a dat numele vagoanelor Pullman, a introdus un tren opulent în Marea Britanie în 1864. La acea vreme, călătorii s-au înghesui pentru a călătorii de la Londra la Brighton.

Orient Express

Pullman a asigurat chiar un acord pentru a-și conecta pasagerii feroviari cu serviciile de feribot care duceau oaspeții peste Canalul Mânecii, unde își puteau continua călătoriile pe sistemul feroviar francez. Pentru cei bogați și faimoși, aceasta a devenit metoda preferată de călătorie între Londra și Paris.

Succesul lui Pullman, l-a inspirat pe George Nagelmackers pentru a crea Orient Express. El și-a imaginat o rețea de căi ferate, care să lege cele mai mari orașe din Europa și a fost primul care a introdus ideea de vagon restaurant sau vagon cușetă.

Primul tren Orient Express a fost pus în mișcare în 1883 și lega Paris de Viena.

O inaugurare opulentă

La 4 octombrie 1883, la doar câteva luni după prima sa călătorie, trenul nu se numea încă Orient Express, dar a avut pentru prima dată destinația Istanbul.

Orient Express

Acest prim drum a fost inaugurat cu mare fast, iar presa vremii, prezentă la eveniment, a fost cea care i-a dat numele trenului.

 În realitate, trenul abia a ajuns, după numeroase peripeții, dar Nagelmackers a adorat numele de Orient Express.

Cu siguranță avea un talent pentru a capta atenția presei. Chiar înainte de plecarea spre Isanbul, Nagelmackers a garat un vagon vechi Pullman, pentru ca toată lumea să poate face comparație între vagoanele sale și cele marca Pullman, A dat fiecărui vagon un nume și i-a invitat pe jurnaliști să le viziteze. Adevărul este că vagoanele sale erau dotate cu fotolii din pluș, cearceafuri din mătase și obiecte din sticlă destinate celor mai rafinate vinuri.

Orient Express

Reporterii au comparat trenul cu cele mai luxoase hoteluri din lume.

Celebrul Orient Express

În perioada de glorie, Orient Express a fost metoda preferată de transport a regilor, oamenilor politici, cât și a celor mai bogați oameni din Europa.

Regele Ferdinand I al Bulgariei și-a petrecut una dintre călătoriile sale în baia trenului. El a suferit un atac de paranoia când a aflat despre asasinarea țarului Nicolae al II-lea și a cerut construirea unui vagon special pentru el atunci când dorește să călătorească în Orient Express.

Leopold al II-lea al Belgiei a folosit Orient Express pentru transportul unui harem.  Mult mai târziu, Paul Deschanel, președintele Franței, a căzut dintr-un vagon al celebrului tren. A fost atât de ridiculizat de stângăcie, încât a demisionat în cele din urmă din funcție.

Trenul a fost folosit de personaje fictive precum James Bond, Hercule Poirot și personajele din Strangers on a Train , de Alfred Hitchcock , dar nu au fost singurii spioni care au folosit trenul.

În timpul primului război mondial, un domn englez pe nume Robert Baden-Powell s-a urcat în tren sub masca unui colecționar de fluturi. El deținea numeroase desene cu aripi de fluturi, pe care a spus că le-a înregistrat dintr-o călătorie de colectare în Balcani. În realitate, schițele erau un cod pe care intenționa să le transmită  marinei britanice și italiene.

La 11 noiembrie 1918, ofițerii germani au semnat documente de predare, la bordul Orient Express, în vagonul de dormit al unui comandant aliat.

Trenul a existat la Paris, până în 1940, când Hitler a ordonat mutarea vagoanelor. Patru ani mai târziu, el a ordonat distrugerea vagoanelor, pentru ca ele să nu mai fie folosite ca simbol al victoriei aliaților.

Sfârșitul unei ere

Al Doilea Război Mondial a oprit temporar Orient Express, împreună cu majoritatea celorlalte forme de transport din Europa. Până la sfârșitul războiului, cererea pentru călătoriile de lux scăzuse mult și o metodă mai ieftină și mai rapidă apăruse odată cu avionul comercial.

Orient Express

 După război, serviciul a fost reluat, excepție făcând varianta spre Atena, unde închiderea graniței dintre Grecia și Iugoslavia a întrerupt acest serviciu. Această graniță a fost redeschisă în 1951, dar închiderea graniței dintre Bulgaria și Turcia între 1951 și 1952 a întrerupt accesul trenurilor spre Istanbul. După ce s-a lăsat Cortina de Fier, serviciul a continuat, dar țările comuniste au început să înlocuiească vagoanele vechi cu cele proprii.

Linia originală Orient Express a fost închisă în 1977 .


Nu uita că ne găsești și pe Facebook. Poți să ne urmărești pentru cele mai interesante articole!

TiberiuM Editor executiv Nu știu ce se întâmplă cu lumea, dar nu ceva bun!