Numărul 3 este o excelentă figură enigmatică deoarece conține semnificații profunde ale celor mai mari secrete ale Universului și vieții de pe Terra.

Încă din cele mai vechi timpuri, marii gânditori ai omenirii, au încercat să dezlege misterul numărului 3. A fost analizat din punct de vedere religios și spiritual, motiv pentru care și mai multe întrebări s-au născut cu privire la acest număr. Numărul 3 este unul perfect, cu numeroase conotații.

Numărul 3 în religie

Cifra 3 are o semnificaţie foarte puternică în religia creştină. În primul rând este asociată cu Sfânta Treime, iar un alt simbol pentru a reprezenta divinitatea este triunghiul, figură geometrică asociată tot cu această cifră. Forța sau puterea divinității vine din trei părți: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Trinitatea este un concept imposibil de înţeles pe deplin de către orice fiinţă umană prin propria ei înţelepciune. Dumnezeu este infinit mai mare decât suntem noi, prin urmare nu ne putem aştepta să Îl putem înţelege pe deplin. Biblia ne învaţă că Tatăl este Dumnezeu, că Iisus este Dumnezeu şi că Duhul Sfânt este Dumnezeu. De asemenea, Biblia ne învaţă că există un singur Dumnezeu. Deşi putem înţelege câteva adevăruri despre relaţia dintre cele trei Persoane diferite ale Trinităţii, acest concept nu poate fi cuprins de mintea umană. Dar aceasta nu neagă veridicitatea şi nici bazele biblice ale acestor învăţături.

În concluzie, Biblia ne spune că există un singur Dumnezeu, chiar dacă Trinitatea există și este prezentă. Poate părea un paradox și din acest motiv conceptul este greu de înțeles pentru mintea umană.

În Bibli3, cifra 3 apare simbolic în foarte multe situaţii: Iisus a înviat trei oameni (pe fiica lui Jairus, pe fiul văduvei lui Nain şi pe Lazăr), Iisus a fost ispitit în deşert de trei ori, a căzut de trei ori în timp ce îşi căra crucea spre Golgota, iar exemplele pot continua.

numarul 3 1

Perspectiva anticilor

Interesant este faptul că numeroase dintre culturile antice și-au văzut creatorii sub forma Trinității. De exemplu, babilonienii aveau trei zei creatori, pe Bel, Anu și Ea. Același fenomen se petrecea și în cazul egiptenilor antici, care credeau că zeii creatori ai civilizației umane sunt: Osiris, Horus și Set.

Persanii îi venerau pe Mithra, și Ahriman Hormuz; grecii pe Athena, Zeus și Apollo; iar romanii pe Jupiter, Apollo și Minerva. Trebuie să remarcăm faptul că în Trinitatea fiecărei civilizații antice exista și o singură zeitate de sex feminin. Oare Sfântul Duh din religia creștină este de fapt o femeie? Greu de răspuns!

Numărul 3 și înțelegerea vieții

Numărul 3 are rădăcini adânci în viața noastră. Omul este creat din trei părți sau trei perspective: corpul, mintea și sufletul. Corpul este partea fizică, mintea este un fenomen abstract, iar sufletul este suflarea lui Dumnezeu asupra vieții. Aceste trei elemente combinate au făcut ca viața inteligentă să fie posibilă.

De asemenea, există 3 culori primare, din care pot fi obţinute toate celelalte culori: albastru, galben, roşu. Potrivit Cabalei, omul are de fapt 3 suflete: Nefesh, Rouah şi Neshmah. Elementele nobile ale naturii sunt trei: apa, focul, aerul și tot atâtea, cele trei stări ale materiei. „3” este numărul punctelor ce susțin un plan.

Cifra 3 evoca în minţile noastre expresivitatea , subtilitatea şi bucuria pură a creaţiei. De asemeni , “trei” este identificat cu cele trei etape fluide ale vieţii : trecutul , prezentul şi viitorul.

Numărul 3 și moartea

Iadul avea trei judecători, lumea era compusă din 3 elemente: cer, iad şi pământ, Cerberul, paznicul Iadului, era un câine cu 3 capete. 

Persanii credeau că morţii sunt judecaţi de 3 Yasatas: Mithra (lumina), Craosha (tradiţia), Rashnu (dreptatea). Paradisul descris în cartea sfântă Avesta era compus din 3 regiuni: Humata (regiunea gândurilor), Hakhta (zona vorbelor bune) şi Huvarishta (zona faptelor bune).

Numărul 3 este foarte apreciat atunci când vine vorba despre religie, arhitectură sau matematică. De asemenea, găsim simbolistica numărului trei și în în marile industrii de divertisment, cum ar fi muzica, filmul, logo-urile corporative, dar și atunci când vine vorba despre conspirații și mistere, adică în sfera Illuminati.

Cifra 3 este numărul perfecțiunii, în spatele căruia se ascunde un întreg cod secret. Acest cod deschide noi orizonturi pentru a înțelege noi aspecte despre viața noastră pe această planetă.

Numărul 3 – Povestea ascunsă

Conform miturilor și legendelor, atât soarta omului, cât și cea a zeilor este controlată de ființe atotputernice, cunoscute sub numele de cei trei soți. Pornind de la acest aspect, numeroase culturi antice au împărtășit ideea că numărul 3 este un număr sacru, care ascunde numeroase energii.

Primul om din lume, care a pus numărul 3 într-o lumină divină, a fost Pitagora. Totul a pornit de la celebra sa teoremă a triunghiului (a2 + b2 = c2) și relația sacră dintre cele trei laturi ale unui triunghi. Pentru Pitagora, matematica era modul în care se putea explica supranaturalul. În acest sens, Pitagora susținea că totul în Univers are o structură în trei părți și totul ar putea fi redus sun forma unei diagrame triunghiulare.

Mai târziu, un alt om special, Nikola Tesla a dezvoltat o adevărată obsesie pentru numărul 3. El susținea că acest număr este foarte special și ar putea fi cheia care ar deschide ușa spre toate secretele Universului.

Cifra 3 este una dominantă. Dacă se adună cu ea însăși, se obține 6. Iar dacă cele două se adună la rându lor, adică 3 plus 6, se va obține cifra 9, despre care Tesla susținea că este însuși Universul.

3 în ADN

numarul 3

Toate organismele vii depind de trei tipuri de molecule pentru a supraviețui. Aceste molecule sunt ADN, ARN și proteine. Fără aceste trei tipuri de molecule viața așa cum o cunoaștem noi nu ar mai putea exista. În 1966, oamenii de știință au anunțat că au reușit să înțeleagă structura ADN-ului. După ani de cercetări, cercetătorii au descoperit că structura ADN constă într-o serie de trei combinații de molecule cunoscute sub numele de tripleți. Deci încă o dată ne lovim de cifra 3, care stă și la baza vieții.

Alchimia și puterea asupra universului

Unul dintre cei mai influenți oameni de știință din secolul al XVII-lea a fost Isaac Newton, care a prezentat ceea ce a devenit baza fizicii moderne: cele trei legi ale mișcării. Ceea ce puțini știu este că Newton a fost o persoană mistică, interesată de ocultism și în principal alchimie. După moartea sa, în locul în care lucra Newton, a fost descoperit traducerea unui vechi text numit „Masa Emerald”, cunoscută și sub numele de Tabula Smaragdina sau secretul lui Hermes.

Se spune că acest secret a lui Hermes este de fapt înțelegerea Universului și contactul cu Dumnezeu. Una dintre propozițiile din textul tradus de Newton spune: „Trei este misterul mare, vine de la cel mare.”  Deci, numărul 3 este adus iar în centrul atenției și conform documentelor antice este cheia spre adevăr.

Numărul trei în hinduism

Marele zeu Brahma este creatorul universului, Vishnu este conservatorul realității, iar Shiva este distrugătorul.

Acești trei zei mențin un anumit echilibru. Mai exact, Shiva este reprezentat cu un trident, punctele care reprezintă cele trei puteri fundamentale: voința, activitate și cunoaștere. Este, de asemenea, ilustrat și cu un al treilea ochi în mijlocul frunții. Cu acel ochi, putea vedea lucrurile ascunse din această lume. Așadar numărul 3 este un atribut al zeilor creatori din hinduism.

Un cod biblic secret

Călătoria magilor este una dintre cele mai cunoscute povești biblice. Este vorba despre cei 3 magi, care fără nicio hartă, doar ghidându-se după o stea au ajuns în locul în care se născuse Iisus. Acești 3 magi i-au oferit 3 daruri: aur, care reprezintă tot materialul pe care copilul îl va avea nevoie de-a lungul vieții sale; tămâie, care este o rășină aromatică antică care, atunci când este arsă, ajută la expansiunea și iluminarea minții; și smirna, care este uleiul asociat cu moartea și reprezintă viața de după moarte.

De asemenea, Biblia ne vorbește despre Sfânta Treime, prin tatăl, fiul și duhul. Așadar, cifra 3 este prezentă și în Biblie și leagă cunoașterea supremă, adică divinitatea, de viața de pe Pământ a omului.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!