Nefilimii sau fiii lui Dumnezeu. Cine au fost ei?

Spre deosebire de Hercule, Ahile și Perseu, semizeii erau puși într-o lumină negativă de israeliții antici. Nefilimii sau fiii lui Dumnezeu purtau aceeași aură.
Nefilimii

Așezat între genealogiile descendenților lui Adam și povestea potopului lui Noe sunt câteva versuri enigmatice care ne lasă pe mulți dintre să ne întrebăm cine au fost Nefilimii sau fiii lui Dumnezeu?

Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales. Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.” Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor şi le-au născut ele copii; aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.

(Geneza 6: 1–4)

De cele mai multe ori, oamenii ignoră acest pasaj și nu prea își pun întrebarea despre cine sau ce au fost Nefilimii.

Ce au fost Nefilimii?

În text descoperim că „fiii lui Dumnezeu” (ebraică Benai-Elohim ) au cedat pasiunilor lor pentru „fiicele oamenilor” și au avut copii cu ele. Acești descendenți erau cunoscuți sub numele de Nefilim (literalmente tradus ca „cei căzuți”) și erau „cei puternici din vechime” și „oamenii de renume”.

Deși secole de tradiție rabinică și bisericească ar spune altfel, publicul căruia i-a fost destinat textul ar fi înțeles „fiii lui Dumnezeu” ca fiind membrii adunării divine menționate de-a lungul literaturii din Orientul Apropiat antic, inclusiv Biblia ( vezi Iov 6: 1; Iov 38: 7; Psalmul 29: 1; Psalmul 82).

Nefilimii

În textele biblice, „fiii lui Dumnezeu” sunt de obicei descriși ca ființe cerești mai mici în slujba Celui Preaînalt. În textele culturilor care înconjurau Israelul, ca și literatura canaanită găsită la Ugarit, „fiii lui Dumnezeu” apar în mod similar ca ființe divine în slujba regelui zeilor, El și reginei sale, Asherah.

Din Geneza se înțelege că așa-numiți „căzuți” vin din descendența ființelor cerești și a femeilor umane. (Întâmplător, rădăcina cuvântului Nefilim este folosită în altă parte pentru avorturi spontane și alte nașteri ciudate. Exodul 21:22).

Nefilimii în textele antice

Fiecare societate are mituri și legende despre zeii care au copii cu oameni și care devin eroi epici și regi legendari. Mulți dintre noi suntem familiarizați cu poveștile lui Hercule, Ahile și Perseu, iar versiunile clasice ale poveștilor lor au fost spuse de peste două mii de ani. 

Cu toate acestea, multe povești clasice celebre sunt doar reinventate din cele anterioare din Orientul Apropiat. A existat un vast corpus de literatură eroică disponibil din Babilon până în Egipt, inclusiv povești precum Epopeea lui Ghilgameș, iar vechii israeliți cu siguranță că le-au cunoscut.

Cititorii Bibliei vor evidenția problemele evidente cu izraeliții, care se bucură de poveștile epice despre monștrii ucișii de semizei, glorificând o cultură păgână, departe de Dumnezeu. Și la fel cum profesorul meu religie a crezut că dragostea mea profundă pentru Războiul Stelelor mă va conduce într-o zi la vrăjitorie, liderii religioși ai vechiului Israel probabil că s-au temut de poveștile lui Ghilgameș și ale altor semizei care vor conduce oamenii spre idolatrie. Acesta ar fi motivul pentru care vechii israeliți au ales să-i prezinte într-o lumină mai puțin favorabilă. Dumnezeu trebuia să fie numai unul, iar zeii nu aveau ce căuta în acest context.

În acest fel, au fost numiți „ cei căzuți” și vinovăția lor a fost că au corupt lumea, prin depravare. Dar oare ei se făceau vinovați de depravare cu adevărat?

Nefilimii

În ceea ce privește modul în care au corupt lumea, nu putem decât să ghicim, dar conceptul de „a-și face un nume” este în mod clar în contradicție cu viziunea asupra lumii care se găsește în paginile Bibliei, în special în Cartea Genezei, și ne aduce în minte mândria și răutatea care au început în Grădina Edenului. 

Chiar după potop, în Babel (Babilonul), un loc cu o lungă asociere cu povești epice și regi legendari, ființele umane au decis să se unească și să construiască un turn spre cer pentru a-și face un nume (Geneza 11: 1-9) .

Ceea ce știm este că nu fiul unui zeu sau zeiță pășește pe scena biblică la scurt timp după nebunia din Babel, ci un om fără copii, fără putere sau glorie de care să se vorbească. Darul său nu este puterea dată de descendența sa divină, ci o promisiune de viitor pentru descendenții săi. Și Dumnezeu, nu omul, îi dă un nume nou, care va fi amintit de-a lungul generațiilor, Avraam.

Moștenirea nefilimilor nu s-a încheiat odată cu potopul, însă textele biblice le atribuie drept strămoșii unora dintre cei mai temuți dușmani ai israeliților (Numeri 13:33).

Un alt grup temut, legendar în momentul în care israeliții și-au stabilit țara, a fost Refaim, despre care se știa că sunt giganți puternici (Deuteronom 2:11, 20, 3:11; Iosua 12: 4, 13:12).

Nu se știe dacă israeliții au echivalat inițial Refaimul cu Nefilimii, dar este clar că până în perioada Intertestimentală (secolele al IV-lea î.Hr.) se credea că Nefilimii erau monstruoșii descendenți ai îngerilor și oamenilor decăzuți, așa cum este descris Cartea lui Enoh, precum și în sulurile de la Marea Moartă.

Autorii au ales chiar să folosească cuvântul gigantes în traducerea lor din Geneza 6, un cuvânt care invocă și monștrii titani, giganții legendari care au fost distruși de zei în mitul grecesc. Și, la fel ca și titanii din vechime, legenda nefilimilor continuă să existe în ziua de astăzi. Problema este că această legendă este redată doar dintr-o perspectivă, eronată aș putea spune.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts