Mumia egipteană este prima formă de mumificare cunoscută. Vechii egipteni credeau că atunci când o persoană moare, pornește într-o călătorie în lumea de apoi. Ei credeau că pentru a trăi în lumea următoare, corpul lor trebuia păstrat. 

Un corp păstrat se numește mumie. În timp ce versiunile elaborate ale acestei practici erau rezervate doar celor mai înalte niveluri ale societății egiptene , mumificarea a fost o piatră de temelie a religiei egiptene.

După moarte, un corp începe să se descompună. Pentru a preveni descompunerea unui corp, este necesar să privăm țesuturile de umiditate și oxigen.

Primii egipteni și-au îngropat morții în gropi superficiale din deșert. Nisipul fierbinte și uscat a îndepărtat rapid umiditatea din corpul mort și a creat o mumie naturală. 

Cu toate acestea, egiptenii au descoperit că dacă trupul ar fi fost plasat într-un sicriu, acesta nu va păstra. Pentru a se asigura că corpul, după moarte, este păstrat în cele mai bune condiții, egiptenii au elaborat un proces complicat, care se numește mumifiere. Acesta a implicat îmbălsămarea corpului și apoi învelirea în fâșii subțiri de in.

7 adevăruri halucinante și nu tocmai plăcute din Egiptul Antic compressed

Mumia egipteană

Relatările lui Herodot și Diodorus sunt singurele texte care descriu modul în care au fost făcute mumiile. Deși Cartea Morților descrie procesul ca unul în care vrăjitoria a fost cheia mumificării, adevărul este cu totul altul. Prin incantațiile care se realizau, egiptenii credeau că îi ajută pe cei morți să-și croiască drum prin lumea de apoi.

Procesul de mumificare dura aproximativ 70 de zile și implica următorii pași:

1. Corpul era spălat

2. Se făcea o tăietură pe partea stângă a abdomenului și erau îndepărtate organele interne – intestinele, ficatul, plămânii, stomacul. Inima, despre care Egiptenii Antici credeau că este centrul emoției și inteligenței, a fost lăsată în corp pentru a fi folosită în viața următoare.

Deoarece egiptenii antici credeau că morții își vor folosi corpul în viața următoare, minimizarea daunelor exterioare a fost crucială. Organele trebuiau îndepărtate printr-o mică tăietură de trei centimetri în abdomen.

Când decedatul se apropia de Osiris, în viața de apoi, inima i-ar fi fost cântărită. Dacă era la fel de ușoară ca pana lui Maat, zeița adevărului, persoana era cu un pas mai aproape de a fi acceptată printre zei.

Egipt îmbălsămare 1 1170x658 1

3. S-a folosit un instrument de agățat pentru a scoate creierul prin nas. Creierul nu a fost considerat a fi important, motiv pentru care era aruncat.

4. Corpul și organele interne (care au mai rămas) erau îmbălsămate cu sare timp de patruzeci de zile pentru a îndepărta toată umiditatea.

5. Organele uscate au fost înfășurate în pânză și erau așezate în borcane. Capacul fiecărui borcan reprezenta unul dintre cei patru fii ai lui Horus, după cum urmează:

  • Imsety, care avea un cap uman – gardian al ficatului
  • Hapy, care avea capul unui babuin – gardian al plămânilor
  • Qebehsenuf, care avea capul unui șoim – păzitor al intestinelor
  • Duamatef, care avea capul unui șacal – păzitor al stomacului

6. Corpul era curățat și pielea uscată și era frecat cu ulei.

7. Corpul era împachetat cu rumeguș și pânze, după ce tăieturile deschise erau sigilate cu ceară

8. Corpul era învelit în bandaje de in. Aproximativ 20 de straturi au fost utilizate și acest lucru dura de la 15 până la 20 de zile.

9. O mască mortuară era pusă peste bandaje.

10. Corpul bandajat a fost așezat într-un suport (o foaie mare de pânză) și era fixat cu benzi mari din pânză de in.

11. Corpul era plasat apoi într-un sicriu, care era decorat cu diverse desene.

eeeeeeeeeeeeeeee

Conservarea mumiei

Începând cu 3500 î.Hr., egiptenii antici și-au mumificat morții în diverse moduri. În timpul Regatului Nou (cca 1550-1099 î.e.n.), procesul a inclus îndepărtarea și conservarea organelor interne. Anumite organe, cum ar fi plămânii și intestinele, au fost introduse în borcane, pentru a fi protejate de zei. Corpul a fost apoi îmbălsămat cu natron, în timp ce inima a fost lăsată neatinsă și în interiorul corpului. 

Natron este un amestec natural de carbonat de sodiu decahidrat și aproximativ 17% bicarbonat de sodiu împreună cu cantități mici de clorură de sodiu și sulfat de sodiu. 

Natronul poate fi făcut prin colectarea plantelor din mlaștinile sărate, arzându-le până când ajungeau la stadiul de cenușă. Apoi erau amestecate cu var de sodă. În plus, natronul se găsește în depozitele naturale din Africa, în locuri precum Lacul Magadi, Kenya și Lacul Natron în Tanzania și în Grecia, la Lacul Pikrolimni. Mineralul se găsește de obicei alături de gips și calcită, ambele fiind importante și pentru societățile din epoca bronzului mediteranean.

Caracteristici și utilizare

unnamed 7

Natronul natural are diferite culori. Poate fi alb pur, sau gri închis sau galben. Are o textură asemănătoare cu cea a săpunului atunci când este amestecat cu apă. A fost folosit ca săpun și apă de gură și ca dezinfectant pentru tăieturi și alte răni. 

Natron a fost o componentă importantă pentru fabricarea ceramicii, a vopselelor – este un element important în rețeta vopselei cunoscute sub numele de albastru egiptean.

Astăzi, natronul nu mai este folosit, fiind înlocuit cu produse de detergent comercial împreună soda. Natronul a scăzut drastic în utilizarea începând cu anii 1800. Mumia egipteană a fost realizată cu ajutorul acestei substanțe.

Misterul mumiei pitice descoperite în Egipt

Egiptul antic este presărat cu cele mai picante mistere cu privire la istoria omenirii. Aceste mistere nasc în fiecare zeci de întrebări la care nimeni nu poate răspunde cu exactitate.

O nouă descoperire îi pune pe gânduri pe arheologi. O mumie de doar 97 de centimetri a fost găsită într-un mormânt antic de lângă Bahariya Oasis, care se află la circa 300 de kilometri de Cairo. Mormântul datează de acum circa 2000 de ani, moment în care Egiptul se afla sub dominația Imperiului Roman.

Mumia egipteană este de-a dreptul fascinantă pentru că este turnată în ghips și este ornată cu elemente romane. Arheologul Mahmoud Afifi, cel care a condus săpăturile, susține că perioada în care femeia misterioasă a trăit este în jurul anului 30 î. Hr. și se întinde până în secolul al șaptelea, atunci când s-a produs invazia arabică.

Identitatea femeii rămâne un mister. Inițial, arheologii au crezut că este vorba despre un copil, dar în urma analizelor de laborator s-a stabilit că este vorba despre o femeie adult. Nu se cunoaște cum a murit, dar pentru că se află într-un mormânt important se presupune că a fost un om de valoare al Egiptului antic.

259011

Înălţimea femeii este o altă latură care ridică numeroase semne de întrebare. Oare la doar 97 de centimetri putea să ocupe un loc chiar atât de important în structurile de conducere sau a fost privită precum o raritate datorită înălțimii sale? La aceste întrebări încă nu se poate răspunde cu exactitate, dar este cert că femeia pitică a fost tratată cu un deosebit respect de cei care au mumificat-o.

De asemenea, inscripțiile, dar și artefactele găsite alături de mumie indică că aceasta se trage dintr-o familie de rang înalt. Se mai cunoaște faptul că în Egiptul antic piticii erau acceptați și erau integrați în societate ca și ceilalți oameni. Singura problemă este că în istorie nu s-a mai auzit de niciun pitic de rang înalt, așa cum este cazul femeii mumificate descoperite.

Referințe

Dotsika, E., et al. „A Natron Source at Pikrolimni Lake in Greece? Geochemical Evidence.” Journal of Geochemical Exploration 103.2-3 (2009): 133-43. Print.

Noble, Joseph Veach. „The Technique of Egyptian Faience.” American Journal of Archaeology 73.4 (1969): 435–39. Print.

Tite, M.S., et al. „The Composition of the Soda-Rich and Mixed Alkali Plant Ashes Used in the Production of Glass.” Journal of Archaeological Science 33 (2006): 1284-92. Print.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!