Multiversul si secretele sale. Dimensiunile paralele de lângă noi

singuri în Univers

Ideea existenței lumilor paralele și a multiversului datează de mii de ani. Începând cu secolul al XX-lea, fizicienii au încercat să explice existența acestora și legătura lor cu legile fizicii. În anii 50, Hugh Everett susţinea că în Univers sunt realităţi diferite. Conform opiniei sale, Universul se ramifica în mai multe copii proprii.

Mai târziu, fizicianul Poirier susţinea existența mai multor lumi care interacţionează. Una dintre cele mai cunoscute teorii susţine că acum 13,8 miliarde de ani nu s-a produs un singur Big Bang.

În apropiere de lacul Titicaca, Peru, exista o formaţiune masivă numită Poarta lui Dumnezeu. Se spune că are proprietăți energetice. Muritorii pot trece într-o altă dimensiune.

Conform unei legende incase, lumea s-a născut în lacul Titicaca, iar sufletele celor morți revin în acea zonă. În anul 1996, cercetătorul Jose Luis Delago Mamani a explorat această formaţiune, timp în care, conform spuselor sale, a suferit un șoc. Membrii echipei care cercetau formaţiunea au avut privilegiul să observe o stranie lumina care ieşea din structura rocilor.

Incaşii considerau că cei care treceau prin această poartă aveau privilegiul de a trece într-o altă dimensiune. Alți specialişti care au studiat zona au afirmat că pe lângă energia pe care o emana structura au avut anumite viziuni sau au auzit voci.

Mai multe realităţi în una singură

Experimentul pisicii lui Schrodinger este un experiment mental caracterizat ca un paradox. În anul 1936, Schrodinger explica ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice asupra obiectelor din viața de zi cu zi. O pisică poate să fie vie sau moartă în funcție de un eveniment anterior aleator. Spectrul posibilităților în universul cuantic este imens.

Universurile paralele există simultan și se influențează prin forțe de repulsie. Acceleratorul de particule CERN, utilizând cantități enorme de energie a reușit să demonstreze existența găurilor negre și se preconizează, în viitorul apropiat, să fie demonstrată și existența universurilor paralele.

singuri în Univers

Conform specialiștilor, universurile paralele au trei, patru sau mai multe dimensiuni. Dacă este demonstrat faptul că gravitația, energia, materia, pot trece într-un alt univers, teoria conform căreia există mai multe universuri este un succes, devine realitate.

Teza conform căreia Big Bang-ul a creat mai multe universuri simultan are din ce în ce mai mulți susținători.
Newton a afirmat că profețiile sunt adevărate atunci când devin realitate. Extrapolând spusele lui, putem pune în dezbatere deplasarea transtemporală.

Multiversul, decizie și posibilitate

Un eveniment conduce la mai multe decizii. Fiecare decizie conduce la o nouă alternativa, realitate. În ultima sa lucrare, celebrul fizician Stephen Hawking susţinea că Big Bang-ul care a produs universul nostru este unul dintr-un număr infinit de Big Bang-uri, fiecare producând propriul univers.
Naveta spaţială Planck a adus primele dovezi cu privire la existența mai multor universuri.

Fenomenul obiectelor dispărute

După 13,8 miliarde de ani, radiaţia produsă de Big Bang este încă detectabilă. Radiaţia ar fi trebuit să fie distribuită în mod egal. Harta efectuată cu ajutorul navetei Planck arata o concentraţie mai puternică în partea de sud a cerului și existența unei zone rece care nu poate fi explicată de fizicieni. Aceste anomalii pot fi produse de atracția gravitaţională a celorlalte universuri.

Universul în care timpul curge înapoi

Există posibilitatea ca în momentul în care s-a produs Big Bangul să se fi format, pe lângă universul nostru, un altul în oglindă. Singura diferență între cele două ar fi că într-unul timpul curge înapoi.

Teoria a fost expusă în revista de specialitate Physical Review Letters, și are la bază ideea că una dintre consecințele de bază ale teoriei gravitaționale newtoniene, creează condițiile , astfel încât săgeata de timp se mută într-o anumită direcție, mai ales atunci când distanța dintre particulele create este minimă. 

Conform acestui nou model, particulele individuale, fiecare având o viteză “diferențiată”, produc timpul în mod spontan. În aceste condiții, jumătate dintre particule se extind până la marginile norului, în timp ce cealaltă jumătate se mișcă spre centru, scăzând entropia.

Entropia nu este altceva decât o cantitate fizică care determină partea de energie care poate fi folosită pentru producerea unei cantități de materie. În funcție de această direcție, atunci când s-a produs explozia inițială, s-au format două universuri în oglindă. Cel în care trăim noi astăzi și un altul, în care timpul este diferit de aici, pentru că el curge invers.

Cu toate acestea, specialiștii cred că această teorie nu este pe deplin demonstrată, dar odată cu dezvoltarea științei, se va face lumină cu privire la aceste lucruri mai puțin cunoscute.

Acest univers geamăn este numit de specialiști anti-univers și există posibilitatea ca acolo să existe anti-materie (în locul materiei din acest univers) și nu în ultim rând anti-timp.

Nu se poate spune cu exactitate cum ar putea funcționa acest anti-timp, dar se crede că el curge invers față de timpul cu care suntem noi obișnuiți.

Întâmplări care atestă existența multiversului

Poate că multe întâmplări pe care le considerăm ireale, de neînțeles vor fi explicate prin existența universurilor paralele. În iunie 1920, un tânăr student francez, Jean Romier, făcea o plimbare prin parc. El a discutat mai multe minute cu un bătrân care l-a invitat la el acasă pentru a asculta un concert de Mozart.

Aproape de miezul nopții, tânărul a părăsit locuința bătrânului. Și-a dat seama că și-a uitat bricheta și a revenit la ușa bătrânului. Bătrânul a fost de negăsit. Murise de câteva decenii, conform declarațiilor date de vecini. Ceea ce este ciudat este faptul că Jean Romier și-a recuperat bricheta după ce a intrat în locuința bătrânului.

Carol Chase și satul natal

În 2006, Carol Chase, o femeie de origine americană, s-a deplasat spre satul său natal, Riverside Drive. După mai multe ore de condus, femeia a simțit că ceva nu este în ordine. Din punct de vedere geografic, ea se afla unde trebuie, însă totul părea schimbat.

Nu a găsit casa părinților ei și nici cele ale rudelor. Acestea nu existau și nici nu păreau ca altele noi să fi fost construite pe locul celor vechi. Chase se simțea că s petrece ceva ciudat, inexplicabil. Nicio casă nu o recunoștea, dar cu toate acestea numerele erau plasate corect. Pe terenul familiei sale exista o altă casă, pe care nu o văzuse niciodată. Nedumerită, femeia a pornit prin satul său natal și a recunoscut școala sau primăria. Atunci și-a dat seama că se află în locul potrivit, dar totul era schimbat.

Mai mult de atât, în localitate era o atmosferă ciudată, iar oamenii radiau o energie insuportabilă. Femeia nu a putut suporta această energie și a plecat foarte repede cin Riverside.

Pedro Oliva Ramirez într-o lume bizară

Spaniolul Pedro Oliva Ramirez se afla pe drumul de la Sevilla la Alcala de Guadaira pe 9 noiembrie 1986, când la un moment dat, i-a apărut în față o intersecție ciudată. Bărbatul circulase de foarte multe ori pe acel drum, dar niciodată nu mai văzuse acea intersecție. Odată ajuns acolo, nu a știu ce să facă și a ținut drumul înainte. Brusc, s-a trezit pe o autostradă cu 6 benzi.

Mașinile i se păreau ciudate. Nu mai văzuse niciodată așa ceva. Peisajul era decupat dintr-o carte de povești și oamenii păreau de-a dreptul bizari. Ramirez a simțit un aer cald care trecea prin el și a început să audă voci, care îi sugerau că se află într-o lume paralelă și trebuie să se întoarcă.

Un alt fapt pe care l-a remarcat spaniolul este că la un interval de 8 minute treceau numeroase mașini pe lângă el. Apoi, traficul parcă se oprea. Ramirez a realizat că se petrece ceva ciudat și a întors mașina. În cele din urmă a reușit să iasă din această lume, revenind la a sa. De atunci, nu a mai văzut niciodată acea intersecție și nici nu a mai pășit într-o lume paralelă.

Total
4
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts