Mitul peşterii! Trăim într-o iluzie, fără să ne dăm seama

Mitul peşterii

Mitul peşterii este lucrarea filosofului Platon asupra firii omeneşti în privinţa educaţiei si lipsei acesteia, după cum zice chiar în primul paragraf. Astfel avem descrierea, împărțită în secvențe, a unui proces cauzat de educaţia acelor vremuri. Procesul constă într-o serie de analogii.

Mitul peșterii a fost interpretat în numeroase feluri, iar analogiile pe care le-a făcut Platon au fost transpuse în realitatea pe care o trăim zilnic. Singurul aspect care nu a fost luat în calcul cu privire la acest mit este cel al Matrixului.

Peștera lui Platon este de fapt lumea reală, în care ne ducem existența în fiecare zi și pe care o considerăm presărată cu idei despre libertate. De fapt realitatea noastră nu este decât o mare peșteră, în care miliarde de oameni trăiesc fără ca să-și pună întrebări prea multe despre scopul lor sau direcția vieții.

Oamenii sunt atât de bine legați la ochi încât nu pot decât să zărească doar umbrele unor locuri care trec prin spatele lor. Legăturile ce țin oamenii de scaune sunt prejudecățile din mintea fiecăruia. Omul după ce că este ținut prizonier într-o matrice, a mai fost dotat și cu numeroase prejudecăți care i-au fost implantate în minte prin diverse metode. Aceste prejudecăți nu fac altceva decât să-l țină și mai legat în iluzia in care trăiește.

Mitul peşterii

Realitatea este cea pe care o zăresc în fiecare zi, iar zidul imens după care se adăposteşte adevărul nu este altceva decât frica care zace în fiecare dintre noi. Această frică ne face și mai superficiali decât trebuia să fim. Astfel, omul acceptă realitatea în care a fost pus din motive necunoscute. Fie o umbră și un perete rece sau fie un cer colorat în albastru și un Soare care încălzește o planetă atât de mare. Oare există diferență între matricea peșterii și matricea în care noi toți ne ducem existența? Cu siguranță că nu, doar aspectul vizual este unul mai plăcut, dar în esență în ambele cazuri omul este ținut prizonier în întuneric.

Atunci când are curaj să iasă din peșteră este orbit de lumina puternică de afară. Nu poate suporta adevărul orbitor și precum un câine ascultător se întoarce în realitatea sa. Își poate imagina cineva cum ar fi ca mâine adevărul să iasă la suprafață? Oare l-ar crede cineva? Cu siguranță că nu pentru că ne simțim confortabili în realitatea această, chiar dacă ea este generată de un imens computer.

Mitul peşterii

În ultima perioadă, cele mai multe descoperiri efectuate cu privire la Univers, îi împing pe cercetători să se apropie cât mai mult de teoria matricei. Este imposibil ca un asemenea Univers imens să existe, el poate fi generat doar sub forma unei holograme sau iluzii.

Evadarea din această hologramă este imposibilă. Cei care ajung la un anumit nivel filosofic al cunoaștere își dau seama că sunt prizonieri într-o închisoare frumos colorata, unde sunt obligați să-și trăiască viața. Omul de fapt este un sclav, care nu are putere de dezie asupra lucrurilor importante din viața sa. El nu alege să se nască și nici momentul în care moare, el trăiește legat de mâini și de picioare, iar adevărul îi este interzis din motive necunoscute.

Aceasta este perspectiva puțin modificată a mitului peșterii lui Platon. Adevărul este dincolo de gândirea noastră, iar noi nu existăm cu adevărat pentru că într-o că într-o hologramă nu poate exista decât o iluzie.

Universul, o hologramă?

Mitul peşterii

Tot mai mulți cercetători susțin teoria pin care Universul este o hologramă gigantică. Mai mult, găurile negre, un subiect contoversat și neelucidat, ar fi și ele holograme.

Toate formele de energie și de materie care intră în raza de acțiune a unei găuri negre dispar, sunt înghițite.
Unde se duc toate acestea și cât de mult poate înghiţi o gaură neagră?

Ce se întâmplă cu energia, materia, lumina care au fost înghiţite? Se transformă, își mențin caracteristicile?
Dacă Universul se extinde, așa cum susțin cei mai mulți cercetători, corpurile care-l formează se depărtează cu o viteză din ce în ce mai mare.

Sunt multe necunoscute în această teorie. Nu știm cât de mult se poate extinde Universul. Putem vorbi despre o extindere continuă care tinde spre infinit? Vorbim despre infinit, fără a ști cu adevărat ce reprezintă el.

Trăim într-o proiecție

Mitul peşterii

Spațiul nostru tridimensional este o hologramă a unei spațiu cu patru dimensiuni, sau mai multe. Această teorie a fost lansată în anul 1982. Fizica cuantică funcționează fără noțiunile de spațiu și distanță, materia este informație, iar Universul este o hologramă.

Simplist spus, o hologramă este o fotografie tridimensională făcută cu un laser. Pentru a fi fotografiat obiectul este necesară o baie de lumină realizată de un laser.

Universul nostru este suprafața unui univers mai vast. Testele realizate în laborator, de către specialiștii japonezi au demonstrat că particulele sunt niște corzi și nu puncte, așa cum am învățat.

Aceste corzi vibrează într-un spațiu-timp cu dimensiuni mai multe. S-a spus că, Universul este ca o cămașă pe care dacă o strângem dimensiunile ei se micșorează.

În cadrul acestui univers interacționează cele patru forțe, gravitația, electromagnetismul și forțele nucleare slabe și puternice.

Cu alte cuvinte, universul nostru este proiecția unui univers cosmic. Trăim într-o lume ireală, o lume a iluziilor. Schimbă cu ceva viața noastă această teorie?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top