Misterele lumii sunt captivante. Sunt acele lucruri sau fenomene care ridică numeroase semne de întrebare cu privire la existența lor. Din acest motiv, poate că, s-au născut în jurul lor numeroase ipoteze sau teorii controversate.

Paralela 35, Ochiul Lumii


Unul dintre misterele lumii este chiar paralela 35. Paralela 35 latitudine nordică mai este numită și Ochiul Lumii. De-a lungul ei există o vibraţie destructivă, ocultă, o forța colosală care a fost ca fiind existenta și de oamenii de știința. Cele mai multe ruine aparţinând unor vremuri demult apuse au fost descoperite pe această paralelă, începând cu Malta, Cipru și terminând cu Ierusalim. Tot în această zonă se afla falia San Andreas dar și misteriosul Triunghi al Bermudelor.

De-a lungul timpului, au avut loc dispariţii care nu au fost elucidate nici până astăzi. În anul 1873, James Warson, un cunoscut sportiv, efectua o cursă de alergare, fiind însoțit de mai mulți supraveghetori. Cursa presupunea parcurgerea a 60 de kilometri. Warson a dispărut sub privirile celor care îl însoţeau. Conform spuselor acestora, Warson parcă s-ar fi dematerializat. Autoritățile au fost incapabile să emită o ipoteză.

Jean Orth de Absburg, arhiduce al Austriei, se afla la bordul navei La Santa Margharita, când a dispărut fără urmă. Nava era în perfectă stare de funcționare, iar echipajul era format din ofițeri și marinari calificaţi care trebuiau să asigure siguranța arhiducelui. Cu toate acestea, Jean Orth, care era monitorizat minut cu minut, a dispărut fără urmă.

Ambrose Bierce a dispărut sub privirile familiei sale. El a ieșit în curtea casei pentru a aduce apa, în timp ce soția și cei doi copii îl urmăreau de la verandă casei. Martorii au declarat că au auzit un ţipăt, după care Bierce a dispărut.

În anul 1872, a fost descoperită nava Marie Celeste care plutea în derivă în zona paralelei 35. La bordul navei nu au fost descoperite cadavre ale marinarilor și nici urme de luptă. În anul 1969, alte trei nave au fost descoperite plutind în derivă. S-a estimat că de-a lungul paralelei 35 latitudine nordică au dispărut peste 140 de nave și ambarcaţiuni.

Siberia, misterul congelării instantanee


xxiceroad1 articleLarge

La limita cercului arctic, în Siberia occidentală, au fost descoperite carcase de mamut cu pielea și carnea intactă. Paleontologii au descoperit în stomacurile acestora, iarba nedigerată. Pentru că au fost descoperite peste 10000 de astfel de cadavre, paleontologii au numit zona cimitirul mamuţilor. Ca și vechime, aceste cadavre au peste 50000 de ani, iar congelarea lor s-a produs brusc, ca și cum un fenomen neobişnuit s-ar fi produs.

Munți subterani gigantici


După un puternic seism produs în Bolivia, geologii au descoperit cu ajutorul seismografelor ca linia de separaţie dintre manta superioară și cea inferioară este formată de un lanț muntos de dimensiuni gigantice. Limita este formată din munți cu înălţimi mai mari decât cei de la suprafața. Această descoperire schimba teoriile cu privire la formarea planetei noastre.

Misterele lumii, harta Piri Reis


Harta lui Bauche

În anul 1929, în timp ce inventaria biblioteca palatului Topkapi, Gustav Deissman descoperă un pergament din piele de gazelă. Așa a fost descoperită harta lui Piri Reis, datată 1513. Harta înfățișează Europa, Africa de Nord și insule din oceanul Atlantic.

Harta a suscitat multe controverse legate de Antarctica, un continent care nu era cunoscut în anul 1513,  și care avea să fie descoperit 300 de ani mai târziu. Continentul este reprezentat ca o întindere de pământ neacoperit de gheață. Cercetătorii de la Universitatea New Hampshire au ajuns la concluzia că pentru realizarea hărții a fost utilizată proiecția Mercator, proiecția globului terestru pe un plan.

Grecii antici realizau hărți cilindrice, dat fiind cunoștințelor că Pământul este o sferă. Mercator a fost primul care a calculat longitudinea și latitudinea. Cercetătorii americani consideră că pentru realizarea hărții, Piri Reis a utilizat documente cu o vechime de peste 4000 de ani, ceea ce ar însemna că o civilizație străveche deținea o tehnologie avansată care presupunea observarea din aer a planetei.

A fost lansată ipoteza că o astfel de civilizație putea fi de origine extraterestră sau poate cea a atlanților sau a hiperboreenilor. Piri Reis a fost un temut pirat care, ulterior, a fost cooptat în armata otomană, unde devine amiral al flotei otomane din oceanul Indian. Gerardus Mercator este considerat părintele hărţilor. Sute de ani, continentele au fost studiate după astfel de hărți.

De curând, cercetătorii americani au constatat că aceste hărți nu sunt tocmai corecte. Europa este reprezentată mai mare decât este în realitate, iar Africa și America de Sus sunt mai mici decât in realitate. S-a spus că Mercator a vrut să pună în evidență Europa. Expedițiile științifice privind descoperirea de noi teritorii continuă și în zilele noastre. Acum 10 ani, mai multi cercetători ruși au lansat un proiect care avea ca scop descoperirea ținutului numit Hiperboreea.

Hiperborea este considerat un tărâm mitic


Civilizația Mu

Ei consideră că acest ținut se află in zona arctică. Cercetătorii au luat în calcul harta lui Mercator realizată în secolul al XVI-lea, care prezintă lângă Polul nord, un continent imens. Hiperborea este considerat un tărâm mitic. Despre el au scris Plinus, Herodot, Cicero care susțineau că este populat de o seminție sfântă care trăiește o mie de ani.

Mircea Eliade spunea că este un loc paradisiac. Hiperborea sau țara de dincolo de Boreu, vântul nordului, poate deveni realitate ca urmare a artefactelor descoperite de cercetătorii ruși. Pe lângă acestea a fost descoperit și un tunel care traversează un lac și este acoperit cu turbă. S-a apreciat că tunelul este de origine artificială și are o vechime de câteva mii de ani.

Cercetătorii ruși au declarat că Hiperborea a fost distrusă ca urmare a unei catastrofe globale care a modificat axa Pământului cu 15 grade. Textele vechi chinezești descriu această catastrofă astfel: Soarele nu a mai răsărit o perioadă de timp, Pământul și-a pierdut echilibrul, cerul s-a înclinat. Hiperborea este și va rămâne unul dintre misterele lumii.

Orașul scufundat din Cuba


piramide atlantida

Unul din misterele lumii, oraşul scufundat din Cuba, a fost descoperit în mai 2001 pe coasta de vest a Cubei de către o echipă de cercetători canadieni.

Aceştia au găsit în mare, ceea ce credeau ei a fi, ruinele unui oraş ce s-a scufundat acum mii de ani. Cercetătorii canadieni au folosit un echipament sofisticat ca să găsească structuri din piatră la o adâncime de mai bine de 650 m sub nivelul mării, structuri aliniate după un model geometric, foarte puţin probabil modelat de către natură. Mulţi s-au grăbit să afirme că a fost găsit continentul pierdut al Atlantidei.

În anul 2003, un minisubmarin s-a scufundat pentru a explora structurile. Paulina Zelitsky, de la compania canadiană ce a descoperit structurile din piatră, a relatat că ceea ce a văzut ar putea să fi fost un centru urban destul de mare.

Geologul Manuel Iturralde a declarat că este greu de explicat prezenta blocurilor de piatră din punct de vedere geologic. În raportul său despre formaţiile din apă, Iturralede a afirmat ce aceste structuri pot veni în susţinerea unor informaţii, transmise oral, al civilizaţiilor maya şi yucatecos. Există poveşti precum că ar fi existat în această zonă o insulă locuită în trecut, dar care a dispărut sub valuri.

Se crede că structurile pietroase sunt vechi de mai bine de 6,000 de ani, ceea ce nu este credibil pentru că ar însemna că au fost construite înainte de inventarea roţii. O ipoteză ar fi că oraşul s-ar fi scufundat în urma unei erupţii vulcanice.

O altă ipoteză afirma că e posibil ca structurile să se fi format prin eroziunea constantă a calcarului găsit în acea zonă, însă este mult mai acceptată teoria conform căreia blocurile de piatră au fost create de mâna omului, deoarece este puţin probabil că aceste pietre simetrice şi bine definite să fi fost create de natură. Pietrele sunt înalte de aproximativ 5m şi late de aproximativ 2m şi prezintă asemănări cu cele găsite pe Insula Paştelui sau la Stonehenge.

Cercetătorii au afirmat că acest loc are nevoie de mai multă explorare şi analiza înainte să facă alte afirmaţii publice.

Misterele lumii  – Reţele întinse de tuneluri


2015 01 21 grabb 17215 0 rsz

Secolul XXI este marcat de o descoperire uluitoare: existenţa unei reţele întinse de tuneluri subterane, posibil interconectate la nivel mondial.

Pe lângă grote şi peşteri create de natură, peste tot în lume s-au descoperit diverse canale şi tuneluri subterane construite, spun oamenii de ştiinţă, de civilizaţiile antice sau de alte civilizaţii premergătoare celei umane; spaţii, adesea gigantice, ai căror pereţi au fost trataţi pentru conservare prin metode şi tehnologii necunoscute în ziua de azi.

Sergheevka este un cătun uitat de lume din regiunea Moscova. Când şi când, în atenţia publicului apar tot soiul de evenimente stranii, ce se petrec în jurul lacului din apropiere. Se spune că acesta, denumit sugestiv Bezdonii (Fără fund), este conectat cu oceanele, adâncimea lui fiind necunoscută.
Până şi pe hărţile militare, profunzimea lui nu este clar stabilită, fiind doar aproximată între 150 şi 200 de metri. Lacul apare menţionat şi în scrierile poetului rus Alexandr Blok, în care un pădurar din zona povesteşte că această apă este legată prin canale tainice cu marile oceane ale planetei.

Legenda spune că pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au făcut descoperiri misterioase ale unor epave de mult dispărute în vâltoarea oceanelor. În anul 2003, la suprafaţa apei a apărut, nu se ştie de unde, o vestă de salvare, cu însemnele marinei militare americane. După cercetările realizate de autorităţile locale, s-a constatat că vesta aparţinea marinarului american Sam Belovski, de pe distrugătorul USS Cole. În octombrie 2000, în portul Aden , din Yemen , s-a declanşat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea a 17 militari. În urma atentatului, matelotul Sam Belovski a fost dat dispărut, iar trupul sau nu a fost găsit niciodată. Dar cum a putut ajunge după trei ani vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian într-un lăcuşor pierdut din Rusia Centrală, la 4000 de kilometri distanţă?! Care a fost traseul ei?

Oare legendele lacului fără fund sunt reale? Oare există asemenea căi subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale planetei? Tunelurile subterane şi peşterile au fost dintotdeauna un subiect care a atras atât atenţia oamenilor de ştiinţă, cât şi pe a celor pasionaţi de mistere. Poate pentru că în întuneric se ascund enigme de nepătruns sau pentru simplul fapt că acestea se deschid şi acced către centrul pământului. Pe această temă s-au scris o mulţime de cărţi şi povesti fascinante, s-au realizat sute de filme de aventuri, care au îmbogăţit şi mai mult imaginaţia oamenilor. Misterele lumii sunt uneori dincolo de înțelegerea noastră.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!