Misterele lumii care ne înconjoară sunt numeroase. Acestea nu pot fi elucidate de oamenii de știină. Plecând de la apa care acoperă cea mai mare parte din suprafaţa Pamântului până la Luna care orbitează, mai jos găsiţi câteva lucruri bizare despre planeta noastră pe care nici măcar ştiinţa nu le poate explica în totalitate, prezintă Reader’s Digest.

De unde vine toată apa planetei


apa are memorie

Apa, care acoperă 70% din suprafaţa Pământului, i-a dat denumirea de „planeta albastră” Pământului. Totuşi, unii se întreabă de unde a venit toată apa şi de ce aceasta este aproape inexistentă în restul sistemului nostru solar. Majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că atunci când s-a format, Pământul era o planetă uscată şi stâncoasă.

Potrivit celei mai populare teorii, apa ar fi sosit sub forma unor asteroizi giganţi umpluţi de gheaţă. O altă teorie sugerează că apa a existat încă de la formarea planetei, aceasta rezultând din norii de gaz şi praf care au format sistemul solar.

Originea oxigenului


Misterele lumii care ne înconjoară

Un alt element important care a dus la apariţia vieţii pe Pământ este oxigenul. Şi deşi oamenii de ştiinţă ştiu cum a apărut, transformările oxigenului de pe planeta noastră pentru a ajunge la un nivel stabil în urmă cu aproximativ 540 de milioane de ani rămân un mister. Încă de atunci oxigenul a rămas la nivelul pe care îl cunoaştem cu toţii astăzi.

Ce a cauzat explozia cambriană?


Misterele lumii care ne înconjoară

Explozia cambriană se referă la o răspândire a vieţii care a avut loc pe Pământ în urmă cu aproximativ 540 de milioane de ani. Până atunci, pentru cea mare parte a istoriei planetei, viaţa a constat în bacterii, eucariote şi plante simple. Totuşi, odată cu perioada Cambriană, evoluţia s-a înscris într-o cursă cum nu s-a mai văzut până atunci.

Dintr-odată, formele de viaţă aveau creier, ochi şi schelete. Multe din creaturile de astăzi sunt urmaşe ale vietăţilor din acea perioadă.   Oamenii de ştiinţă cred că stabilizarea oxigenului este motivul care a asigurat acest eveniment. Totuşi, din moment ce cercetătorii nu sunt în totalitate siguri de ce s-a întâmplat, încă nu există o clarificare. Alţi oameni de ştiinţă sunt de părere că au existat şi alţi factori importanţi precum temperatura în creştere a Pământului şi dezvoltarea mediilor acvatice.

Vom reuşi vreodată să prezicem un cutremur ?


Profeția lui Ioan din Ierusalim

În ciuda studiilor asupra planetei şi a modului cum funcţionează aceasta, cercetătorii încă nu au reuşit să găsească o metodă de a prezice cu precizie cutremurele. Cu tehnologia actuală, oamenii le pot prezice cu o precizie asemănătoare unei prognoze meteo. Ştim cu certitudine că seismele încep din cauza mişcării plăcilor tectonice, însă deocamdată oamenii de ştiinţă nu ştiu ce cauzează aceste mişcări sau cum pot fi prezise.

Cum au apărut plăcile tectonice?


Teoria Pământului gol

Un alt motiv pentru care cutremurele încă nu pot fi prezise este şi faptul că cercetătorii încă nu cunosc foarte multe lucruri despre plăcile tectonice. Ei pot doar specula procesul în care acestea s-au format. În prezent, oamenii de ştiinţă cred că activitatea tectonică a apărut în urmă cu trei miliarde de ani, dar nu pot spune şi de ce.

Ce se află în interiorul Pământului?


Teoria Pământului gol

Deşi poate părea că oamenii au terminat de explorat cele mai îndepărtate zone ale globului, omenirea a reuşit abia să descopere suprafaţa. Totuşi, cea mai mare parte a planetei noastre sferice rămâne practic neexplorată.

Se ştie că stratul de sub crustă, mantaua, este cumpus în cea mai mare parte din rocă solidă, dar inima planetei rămâne un mister. Timp de multă vreme, oamenii de ştiinţă au crezut că stratul interior al Pământului este format din fier şi nichel. Totuşi, în anii ’50, aceştia au realizat că aceste elemente nu erau îndeajuns de uşoare încât să justifice pe cont propriu densitatea nucleului.

Destinul dinozaurilor


Misterele lumii care ne înconjoară

Conducătorii de necontestat ai lumii preistorice au ajuns astăzi doar piese de muzeu. Există mai multe teorii care încearcă să explice dispariţia dinozaurilor, iar cea mai populară sugerează că un asteroid gigantic a lovit Pământul.

O alta dă vina pe o serie cataclismică de erupţii vulcanice. Totuşi, în ambele cazuri, urmarea este că praful şi resturile ar fi blocat lumina soarelui, care a dăunat apoi proceselor esenţiale ale vieţii, precum fotosinteza.

Luna de pe cer


Luna

Oamenii de ştiinţă au păreri contradictorii în privinţa originii partenerului de orbiă al planetei noastre. Mulţi sunt de părere că Luna a apărut în urma coliziunii între Pământ şi o planetă mai mică. Totuşi, mostrele aduse din misiunile spaţiale au arătat că compoziţia chimică a Lunii este foarte asemănătoare cu cea a Pământului, sugerând că Luna nu a fost un corp separat, ci că e de fapt o bucată din planeta noastră. O a treia teorie spune că aceasta era un corp separat, care la un moment dat a fost tras în orbita Pământului.

Cine a botezat Pământul?


Terra este o închisoare

Din seria misterele Pământului face parte și numele planetei noastre. Pământul este singura planetă din sistemul nostru solar al cărei nume nu provine de la un zeu roman sau grec. Potrivit Reader’s Digest, numele „Pământ” (n.red.: Earth) vine de la vechi cuvinte din limba engleză şi germană pentru „pământ” (n.red.: ground), dar nimeni nu ştie cu siguranţă cine este autorul.

Una dintre teoriile care explică de ce numele planetei nu provine din mitologie spune că oamenii din vechime nu ştiau că Pământul este o planetă ca toate celelalte. Aceştia credeau că celelalte corpuri cereşti se învârteau în jurul Pământului, astfel că le numeau în consecinţă.

Cum au apărut craterele siberiene?


Misterele lumii care ne înconjoară

Aceste cratere, descoperite în 2014 în Siberia, sunt una dintre cele mai bizare şi cele mai recente mistere geologice ale Pământului. De atunci, acestea au devenit din ce în ce mai largi şi mai numeroase.

Deocamdată, cea mai comună teorie sugerează că acestea provin din bule de gaz metan care explodează după ce se acumulează. Totuşi, încă nu există elemente care să confirme explicaţia.

Fulgerele globulare


Misterele lumii care ne înconjoară

Fulgerele globulare sunt un fenomen rar care se produce în timpul furtunilor cu descărcări electrice. Ele au forma unor sfere luminoase care pot intra prin geamuri sau pe coșurile caselor.

Singurul om de știință care a putut obține în condiții de laborator fulgere globulare a fost Nikola Tesla. Încercările altor oameni de știință de a repeta experimentul au dat greș. Tesla nu a dezvăluit niciodată secretul producerii fulgerelor globulare în condiții de laborator.

Fluturii Monarh


Misterele lumii care ne înconjoară

În fiecare an, fluturii Monarh migrează din SUA în Mexic, străbătând o distanță de 3000 de kilometri. Întotdeauna, traseul și destinația sunt aceleași. Ce îi face să se orienteze atât de precis?

Au fost lansate mai multe ipoteze, printre care poziția soarelui sau anumite forțe geomagnetice. Ipotezele nu au fost demonstrate științific.

Luminile care însoțesc cutremurele


Misterele lumii care ne înconjoară

Înainte și în timpul unui cutremur, pe cer pot fi observate lumini puternice. Și în acest caz au fost avansate mai multe teorii, care nu sunt unanim acceptate. Una dintre acestea se referă la undele de șoc care acționează asupra mineralelor care conțin oxigen, acesta generând misterioasele lumini.

Sferele din Costa Rica


Misterele lumii care ne înconjoară

În anul 1930, în plină junglă, au fost descoperite sute de sfere, sculptate în piatră, cu o precizie excepțională. Cine le-a realizat și în care scop, sunt întrebări la care cercetătorii nu au răspunsuri. A fost avansată teoria conform căreia sferele sunt de origine extraterestră.

Zumzetul de joasă frecvență


Misterele lumii care ne înconjoară

Numai o persoană din 20 poate auzi acest zgomot. Irlanda este zona unde aceste zgomote surde și sacadate pot fi auzite. Și în acest caz au fost numai presupuneri, neexistând explicații științifice.

Fosile imposibile


Misterele lumii care ne înconjoară

Fosile umane, cranii sau urme de pași, descoperite în diferite regiuni ale globului contravin ca vechime, teoriilor privind evoluția umană. Unele dintre acestea au o vechime de peste 500000 de ani. Cine suntem și ce parcurs am avut?

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!