Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu a avut o viață controversată. Moare în anul 1961, când era un semizeu al regimului comunist. Era considerat un bun al întregului bloc sovietic.

Ceahlăul oportunității

Mihail Sadoveanu a fost numit de unii critici literari Ceahlăul oportunității. După Primul Război Mondial, se înscrie în partidul lui Alexandru Averescu și în anul 1926 devine senator. În anul 1931, trece la partidul agrar al lui Constantin Argentoianu.

După instaurarea dictaturii carliste se arată un susținător înfocat al monarhiei. Despre Carol al II-lea el scria, tot ce e durere, grijă și speranță în noi se află înmiit în ființa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime.

Mihail Sadoveanu, mason convins

Mihail Sadoveanu

În anul 1927, intră în loja masonică Dimitrie Cantemir. În anul 1930, devine membru al Supremului consiliu de grad 33 și participă la inaugurarea Templului Masonic de la București.

Sadoveanu s-a dedicat cu pasiune unificării francmasoneriei din România. Mai târziu, comuniștii recomandă celor patru capi ai masoneriei române, Sadoveanu, Victor Eftimiu, N.D.Cocea și Mihai Ralea, să dizolve masoneria în România, în liniște și discret.

Din anul 1927 și până în anul 1937, Sadoveanu a fost un membru marcant al masoneriei românești, el încercând unificarea lojelor masonice. În anul 1937, activitatea masonică este interzisă pe teritoriul României.

Activitatea masonică a continuat și după acest an, dar în condiții de ilegalitate. Masonii nu i-au iertat niciodată serviciile pe care le-a făcut comuniștilor. La Paris, au avut loc ritualuri masonice de condamnare a lui Sadoveanu, fiind numit trădător cu diplomă.

Obediența față de Stalin

Mihail Sadoveanu

Sadoveanu pune la dispoziția sovieticilor documente despre masoneria românească și membrii ei. Sadoveanu își recâștigă poziţia. Gheorghe Gheorghiu Dej i se adresa cu excelență.

Era o răsplată ca urmare a articolului intitulat Lumina vine de la răsărit, unde își arăta obediența față de Stalin. Colaborarea cu regimul comunist i-a adus imense beneficii materiale și înalte funcții în stat. După anul 1945, ideologia comunistă și-a spus cuvântul și în operele sale. El va fi numit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale. A fost cea mai înaltă funcție deținută de un scriitor român în perioada comunistă.

După scrutinul falsificat din anul 1946, în urma căruia comuniștii preiau puterea, Sadoveanu ajunge deputat pe listele partidelor comuniste.

În calitate de președinte al Marii Adunări Naționale, Sadoveanu a semnat decrete cu pedepse cu moartea, sentințe date de tribunalele comuniste, a prezidat ședința în care PNȚ a fost scos în afara legii. Între Sadoveanu și țărăniști existau fricțiuni după ce într-un ziar țărănist îi fusese publicată imensa avere pe care o deținea. Sadoveanu a fost decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.

Sadoveanu, un semizeu al regimului comunist

Până la sfârșitul vieții, Sadoveanu a dus un trai luxos. Avea mai multe locuințe, suprafețe mari de teren, sume importante de bani.

De la un susținător aprig al monarhiei, ajunge la poziția de semizeu al comunismului. La câteva ore după ce regele abdică, Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare România, sub președinția lui C.I. Parhon.

Istoricul Ioan Stanomir a relatat în una din scrierile sale cazul cutremurător al unui țăran care a refuzat să se înscrie în colectivă și a fost condamnat la moarte. Țăranul i-a trimis lui Sadoveanu o scrisoare în care cerea comutarea pedepsei. Sadoveanu a refuzat, iar țăranul a fost executat. În anul 1953, respinge cererea de comutare a pedepsei pentru alte 12 persoane.

Mihail Sadoveanu

O moarte învăluită în mister

Ipoteza dintre legătura morții lui Sadoveanu cu masoneria nu este una nouă.

Se spune că soarta lui Sadoveanu a fost pecetluită la Paris. Oficial, Sadoveanu a murit în urma unui infarct.

În 19 octombrie 1961, Sadoveanu a fost descoperit în comă, într-un compartiment al trenului care îl ducea la Iași. La cap avea o lovitură produsă cu o piatră care era învelită într-o hârtie cu însemne masonice. Oficial, cauza morții a fost una naturală.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!