Medusa

Medusa, ființa mitologică care a trăit pe Terra

Unul dintre cele mai înspăimântătoare personaje din mitologie este Medusa, cea mai cunoscută dintre cele trei surori cunoscute sub numele de Gorgone. Ele apar pentru prima dată în scrierile lui Hedi, în lucrarea intitulată „La originea zeilor”, care spune povestea a trei surori – Stheno, Euryale și Medusa. Acestea erau fiicele lui Keta și spuneau că vor trăi până la sfârșitul lumii în ocean.

Fapte: Medusa, Monstrul mitologiei grecești

  • Nume alternativ: Medousa
  • Epitetele: Conducătoarea
  • Tărâmuri și puteri: Marele Ocean, îi poate transforma pe oameni în piatră
  • Familia: Gorgonele (de asemenea Gorgones sau Gorgous), inclusiv surorile ei Stheno și Euryale; copii Pegasus, Chrysaor
  • Cultură / Țară: Grecia, secolul VI î.Hr.
  • Surse primare: „Teogonia” lui Hesiod, „Gorgias” a lui Platon, „Metamorfoza” lui Ovidiu

Deși Hesiod scrie despre originile Medusei și moartea ei provenită din mâinile lui Perseu, în mod surprinzător, el nu ne oferă detalii suplimentare și ne lasă dependenți de Metamorfozele lui Ovidiu.

Cele trei „gorgone ” nu au fost din totdeauna înspăimântătoare. De fapt, ele au fost niște femei foarte frumoase. De aceea Medusa împreuna cu Poseidon au ajuns sa aibă o aventură.

Din păcate, acest lucru se petrecuse în templul zeiței Atena. Considerând acest lucru jignitor, Atena a transformat-o pe Medusa împreună cu cele două surori ale sale în niște creaturi cu șerpi în loc de păr și cu niște ochi care te transformau pe loc într-o stană de piatra. Ea le-a dat brațe de bronz și aripi de aur, cu ajutorul cărora ele se înălțau în văzduh.

Potrivit lui Ovidiu, Medusa era o fată frumoasă. Era atât de frumoasă încât Poseidon a ademenit-o la altarul Atenei și a blestemat-o acolo. Dar Atenei nu i-a plăcut, așa că a transformat părul Medusei în șerpi și s-a asigurat că fiecare om care s-a uitat în ochii ei s-a transformat în stană de piatră.

Mitul lui Pindar

Într-un mit relatat de poetul grec Pindar (517-438 î.e.n.), Medusa a fost o femeie frumoasă și muritoare. Într-o zi a mers la templul Atenei pentru a se închina. În timp ce era acolo, Poseidon a văzut-o și a sedus-o sau a violat-o, și a rămas însărcinată. Atena, enervată de pustiirea templului ei, a transformat-o într-un monstru nemuritor. 

Perseu spre salvare

În cele din urmă, Perseu a ucis și a distrus Meduzele. A reușit această ispravă pentru că avea numeroase atuuri. Era fiul lui Zeus, iar în luptă primea ajutor divin. Hades i-a oferit puterea de a fi invizibil, pentru că altfel nu s-ar fi putut apropia de Gorgone. A primit sandale cu aripi de la Hermes și o sabie specială de la Hefestus. Dar poate cel mai important lucru a fost scutul de la Atena, ceea ce l-a făcut invincibil.

Medusa nu era o ființă oarecare. Ea era complexă și extrem de înfiorătoare:

  • Când sângele din capul Medusei a picat pe câmpiile Libiei, fiecare picătură s-a transformat într-un șarpe otrăvitor
  • În timpul unei întâlniri cu titanul Atlas, Perseu a folosit capul Medusei pentru a-l transforma într-un munte.

Mitul meduzelor

Mitul meduzelor se regăsește în fiecare cultură. Capul Medusei are o importanță deosebită și în lumea de azi . Reprezentarea ei este folosită pe amuletele protectoare. O explicație poate fi și faptul că numele Medusa provine de la verbul grecesc antic a proteja, a păzi.

Mitul complet al lui Perseus și Medusa începe cu ani înainte să se lupte. Perseus era fiul lui Danae, fiica lui Acrisius, regele lui Argos și al lui Zeus.

Regele Polydectes a dorit-o de soție pe mama lui Perseu și a vrut să scape de fiul ei, care se împotrivea relației. Din acest motiv l-a trimis pe Perseu să o ucidă pe Medusa. El nu s-ar fi gândit vreodată că Perseu se va întoarce viu din această misiune, dar a uitat că este fiul lui Zeus, care alături de ceilalți zei l-au ajutat s-o ucidă pe Gorgonă. Eroul antic a primit o serie de daruri de la zei, menționate mai sus, și astfel a reușit să se apropie de creatura ciudată, pe care a decapitat-o cu ajutorul scutului de bronz, primit de la Atena, în timp de dormea.

În acel moment, și-au făcut apariția și surorile Medusei, care l-au urmărit și au încercat să-l omoare pe Perseu. Acesta s-a folosit de darul invizibilității, primit de la zei, și s-a făcut nevăzut.

Puterile capului Medusei

Când sângele din capul Medusei s-a scurs pecâmpia Libiei, fiecare picătură de sânge s-a transformat într-un șarpe veninos. Puterea capului Medusei a fost văzută din nou când Perseu s-a întâlnit cu titanul Atlas.

Perseu i-a cerut lui Atlas un loc unde să se odihnească pentru o perioadă scurtă de timp, dar cererea sa a fost refuzată. Știind că nu va putea învinge titanul doar prin forțele sale, atunci a scos capul Medusei și în acest fel l-a transformat pe titan într-un munte.

Perseu a întâlnit-o și pe Andromeda, fiica regelui ateiopian Cepheus și soția sa Cassiopeia. Folosind capul Medusei, Perseus a reușit să o salveze pe prințesa, care urma să fie sacrificată lui Cetus, un monstru marin trimis de Poseidon.

Așadar, chiar și după moartea Medusei, capul său deținea o putere imensă. Această putere era cea care o făcea aproape invincibilă pe sora Gorgonelor. Probabil că din acest motiv le spunea muritorilor că ea va trăi pentru totdeauna, sau până la sfârșitul lumii, în adâncul oceanului planetar.

Astăzi, cea mai cunoscută imagine a capului Meduzei aparține, probabil, logo-ului companiei italiene de modă Versace. Și să nu uităm că Medusa poate fi văzută în jocul celebrei francize Assassin’s Creed. Acești factori ne amintesc că miturile lumii antice sunt încă vii și în lumea modernă.

Rolul în mitologie

În general, se pare că apariția și moartea Medusei sunt represiunea simbolică a unei religii matriarhale mai vechi.

O altă poveste relatată de clasicistul britanic Robert Graves este că Medusa era numele unei regine înverșunate din Libia care și-a luat trupele în luptă și a fost decapitată.

„Teroarea Medusei este astfel o teroare de castrare care este legată de vederea a ceva. Părul de pe capul Medusei este frecvent reprezentat în opere de artă sub formă de șerpi, iar aceștia sunt derivați din complexul de castrare. .“

Sigmund Freud