Mătcălăul

Mătcălăul, o sărbătoare ancestrală uitată

La Petroşniţa – pe valea Timişului superior – marţi după Duminica Tomii (la 7 zile după paşti), pe la 4-5 după amiază toţi locuitorii se adunau în faţa şcolii (de fapt, la răscruce de drumuri, în mijlocul satului) odată cu muzică, cu fetele, părinţii şi prietenii acestora, ale celor care organizează sărbătoarea. Până la întrunirea întregii colectivităţi, muzicanţii cânta diferite doine, iar cei prezenţi joacă.

De remarcat este faptul că de fiecare dată fetele sunt cele care pornesc hora în această zi şi tot ele invită băieţii la joc, nu băieţii, cum este firesc, cum se întâmpla în toate celelalte sărbători.

Sărbătoarea Mătcălăul

Odată cu sosirea majorităţii participanţilor începe sărbătoarea propriu zisă – sărbătoarea Mătcălăului – care debutează cu „hora”, condusă de una dintre fetele participante la organizare.

La început se prind în horă numai fete, apoi intră şi băieţii – fiecare alături de fata care
l-a invitat. Se pleacă după aceea cu „hora” spre locul stabilit pentru realizarea practicilor ce compun obiceiul, pentru mătcuţire, adică spre o grădină de lângă şcoală unde se află un măr bătrân „de Sîmpetru”, cu ramurile răsfirate şi aplecate.

Este vorba acum despre un adevărat alai, despre un ceremonial la care participă toţi membrii colectivităţii săteşti, tineri şi vârstnici, bărbaţi şi femei, chiar dacă numai băieţii şi fetele sunt prinşi deocamdată în joc.

Mamele tinerilor implicaţi în acest ceremonial vin cu coşurile cu colaci sau turte, ouă roşii sau în vremea din uiirnă zahăr şi prăjitură, toate areste alimente fiind absolut necesare împlinirii obiceiului1.

Fetele care „se mătcuţesc” merg câte două, rând pe rând, sub măr şi, printre crengile înflorite ling zahărul de pe turtă, se sărută, schimbă între ele câte un ou roşu, sărutând apoi
florile şi frunzele mărului. Acestor acte rituale, cu un străvechi substrat mitico-magic, li se adaugă în final folosirea apelativului MATCO. La fel procedează şi băieţii, dar ei îşi spun chizan sau cizan.

Numărul celor care se mătcuţesc nu este limitat, adică o fată se poate mătcuţi cu mai multe prietene – nu şi cu băieţi însă. Săvârşirea actelor magice din care se constituie mitul {se poate vorbi despre un „mit al Mătcălăului”, făgăduindu-şi reciproc credinţă.

Ceremonialul se încheia cu brâul Mătcălăului, o melodie care se cântă numai cu acest prilej, executată pe paşii „brâului bătrân” , un joc deci, care ne duce cu gândul la dansurile ceremoniale.

În urma încheierii ceremonialului, a obiceiului propriu-zis, toată masa de oameni se întoarce la locul dinainte (în răscrucea drumului) unde va continua jocul. Tot fetele fiind cele care îl conduc.

Mătcălăul în alte forme

În alte localităţi din zona de munte a Banatului, în Moldova, MIuntenia, Oltenia, pe Crişul Alb, în ţinutul Tîrnavelor, în jurul Sibiului, Mătcălăul se desfăşoară altfel. În sensul că elementele sărbătorii sunt puțin schimbate. Sub crengile mărului înflorit, se adună frații de cruce, care își jură credință veșnică.

La Caransebeş, în ziua ele Duminica Tomei se mergea cu mătcălăul, adică cu o oglindă împodobită cu galbeni, mărgele şi flori, în care, dacă te uitai erai sănătos tot anul.

De asemenea, existau și mai multe cuvinte care erau rostite. O incantație, care trebuia să le aducă tinerilor sănătate și prosperitate.Simion Florea Marian dă următoarea formulă:

„Eu ţi-oi fi frate
Până la moarte,
M-oi lăsa pe mine
Și de sare, mai bine,
Decât să nul las de tine”

Această sărbătoare ancestrală este direct legată de o alta. Ziua Ursului se ținea la 1 august și era ziua în care oamenii nu munceau și venerau animalele din pădure.

Semnificația sărbătorii

Elementele şi practicile din care se compune precum şi formele în care se prezintă, relevă substratul magic străvechi dar şi pierderea semnificaţiilor primare.

De fapt, prin repetată actualizare a formelor tradiţionale se crează o anumită structură. Prin actualizare obiceiurile înnoiesc viaţa, ele se schimbă şi schimbă lucrurile continuu adaptând formele vechi nevoilor de viaţă actuale.

Vasile Alecsandri, de exemplu, credea că sărbătoarea are o legătură sfântă cu momentul introducerii creștinismului la români. Lucian Costin arată că Mătcălăul este un pom mare sub ale cărui ramuri se adună flăcăii şi fetele a doua sau a treia zi de Paşti, ori în Duminica
Tomei, pentru a-și jura credință.

Elena Niculiţă Voronca, referindu-se la numele obiceiului, dar şi la semnificaţiile sale, spune că acesta vine de la numele zeului Janus Matutinus, care este Jupiter Fitles, adică Zeus – zeul prieteniei la greci.

Janus, la romani. era considerat ca un înger care poartă rugăciunile muritorilor către Dumnezeu. Acest lucru este atestat prin formulele care se foloseau cu ocazia săvârşirii obiceiului:

„Mătcălăn, Mătcălău”
Roagă-te la Dumnezeu .. .

Mătcălău, o ființă atipică

În Banat se credea că Mătcălăul e jumătate fiinţă terestră (om) ş1 jumătate înger, credinţă care face parte, fără îndoială dintr-un mit străvechi. Această ființă își avea locul în acel pom sfânt. În numeroase culturi antice se regăsește ideea că în anumiți pomi se ascund anumite spirite. Este posibil ca să existe o legătură între aceste elemente.

Ne dăm seama de originea şi semnificaţiile străvechi ale obiceiului şi putem conchide, că mitul Mătcălăului a fost o realitate spirituală având la bază înfrăţirea, „înălţarea în unitate” a membrilor unei colectivităţi.

Acesta este un adevăr pe care-l putem enunţa în urma prezentării structurii obiceiului, a părerilor exprimate în legătură cu numele, semnificaţiile şi originea sa.