Mai există canibalism? 4 locuri pe Pământ unde oamenii încă sunt mâncați

76 vizualizări
6 min. de citit

Lumea este într-o permanentă transformare. Dar cu toate acestea, încă mai există anumite locuri de pe Terra, unde vechile obiceiuri sunt menținute. Și nu este vorba despre tradiții și obiceiuri frumoase, ci despre canibalism.

Dacă te-ai întrebat dacă canibalismul încă mai există, atunci răspunsul este unul afirmativ. Bineînțeles că nu este vorba despre țările civilizate, cu toate că uneori există unele excepții, ci despre triburi, uitate de lume, care se hrănesc și cu carne de om.

Tribul Vari, Brazilia

În pădurile Amazonului, trăiește un mic trib, numit Vari. Nu mai sunt mai mult de două mii de membri. Acest trib a fost ultimul dintre toate triburile sud-americane care a luat contact cu lumea civilizată și acest lucru s-a întâmplat abia în anii 1960. Apoi a fost dezvăluit teribilul lor ritual, care, după un studiu profund, s-a dovedit a fi plin de moralitate.

Mai există canibalism

După ce o persoană moare, i se depozitează cadavrul până când toate rudele decedatului pot ajunge la fața locului. Acest lucru durează de obicei aproximativ trei zile. Când toată lumea este adunată, corpul decedatului este prăjit și mâncat. Rudele de sânge ale decedatului nu participă la acest ritual, ci doar îl urmăresc. În plus, toate bunurile decedatului sunt arse.

Semnificația acestui ritual este să-i facă pe oameni să se împace cu ideea că respectiva persoană a murit. Gândul de a îngropa corpul mort este la fel de terifiant, pentru acești oameni, cum este pentru noi gândul de a mânca carne de om. Americanul Betsy Conklin, care a trăit cu Vari timp de 18 luni, a ales o metaforă foarte exactă pentru a descrie acest act de canibalism: „consumarea durerii”.

Varanasi, India

Fondat cu o mie de ani înainte de nașterea lui Hristos, Varanasi este unul dintre orașele sacre ale hinduismului. Zeci de mii de hinduși din întreaga lume vin aici în fiecare an. După părerea lor, acest oraș antic este centrul Universului. Deși sinistră, tradiția canibalismului încă mai există acolo și nimeni nu are curajul s-o încalce.

Mai există canibalism

Moartea în hinduism este doar una dintre etapele samsarei, o piatră de hotar în roata renașterii. Și toți hindușii se străduiesc pentru moksha, adică finalizarea acestui ciclu, punctul final. Aghori, secta religioasă ascetică din Varanasi , are o tradiție bizară. 

Acești oameni efectuează ritualuri nocturne cu rămășițele oamenilor ale căror cadavre, conform obiceiurilor hinduse, sunt arse pe malurile Gange, câștigând posibilitatea de a se apropia cât mai mult de Moksha. Aghori sunt ușor de recunoscut: sunt pătați din cap până în picioare cu cenușă și poartă coliere de oase.

Aghori sunt tratați cu condescendență. Indienii cred că dacă îi împiedică pe călugări „aleși a lui Shiva să mănânce morții și să efectueze ritualuri, atunci sufletele lor vor fi blestemate. Nu există restricții legale în acest sens în țară.

Tribul pâinii, Papua Noua Guinee

Mai există canibalism

Papua Noua Guinee are mai mulți canibali decât supermarketuri. Din cauza lipsei de hrană proteică, nativii iau adesea masa împreună cu tovarășii lor. Este adevărat, în ultimii ani, din cauza epidemiei bolii kuru-kuru, amploarea canibalismului a scăzut semnificativ. Dar nu în tribul pâinii. Pentru reprezentanții săi, mâncarea unui mort este o răzbunare.

Canibalii din Fiji

Toți canibalii, menționați mai sus nu sunt periculoși pentru cei din afară și niciodată nu ucid oamenii pentru a-i mânca. Dar acest lucru nu se poate spune despre unii dintre indigenii din Fiji. Desigur, Fiji nu mai este un loc atât de sălbatic ca în secolul al XIX-lea, când chiar și misionarii se temeau să se ducă acolo în pelerinaj. Cu toate acestea, pădurile sunt încă locuite de triburi care rămân fidele tradiției. Încă ucid oameni pentru a-i mânca.

Mai există canibalism

Nu numai că triburile sunt adesea în conflict între ele (aceste ciocniri se încheie aproape întotdeauna printr-un festin canibal) dar ei ucid și pe turiștii rătăciți pentru a-i mânca. În vara anului 2017, un cuplu tânăr a dispărut în pădurile din Fiji. Tinerii nu au mai fost găsiți. Probabil că au fost mâncați.

Nu uita să ne urmărești pagina de Facebook pentru alte articole la fel de interesante.

Previous Story

Lacul Scheletelor din Himalaya, misterul celor 500 de oameni uciși

Next Story

Cât de deștepți erau oamenii antici?

Curiozități