Lupul este un animal totemic, pe care dacii l-au idolatrizat. Acest animal era sfânt și prezenta o serie de caracteristici, pe care strămoșii noștri l-au apreciat din toată inima.

De unde vine la daci această fascinaţie şi veneraţie legată de lupi şi care îi va statua în istorie sub numele animalului de pradă? Mai mult ca sigur că încă din vremuri imemoriale, ţăranul dac a observat şi a studiat comportamentul lupilor.

Lupul dacic, animal totemic

Prezenţa lupului la pre-daci şi la daci este amintită încă înainte de invazia regelui persan Darius (522 – 486 î.Chr.). „Se ştie că cea mai vie imagine a antichităţii despre populaţia Daciei a fost strânsa legătură dintre daci şi lupi. Această populaţie se numea Carpi – de aici rezultă şi denumirea munţilor Carpaţi – pe versanţii cărora locuiau atât oamenii cât şi lupii” (Cornel Dan Niculae – Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc).

Herodot, vorbind despre neuri, trib dacic antic, menţionează că: „Neurii au aceleaşi obiceiuri ca sciţii. Oamenii aceştia lasă bănuiala că ar fi vrăjitori. Sciţii şi hellenii aşezaţi în Sciţia spun că, o dată pe an, fiecare neur se preschimbă în lup pe câteva zile şi apoi se face iar cum a fost„. Această metamorfoză a omului în lup, lykantropia, era folosită de către daci în scopuri militare.

Lupul dacic
Lupul dacic îl întâlnim figurat şi pe Columna lui Traian ca emblemă de stat în stindardul dac

„Lupul dacic îl întâlnim figurat şi pe Columna lui Traian ca emblemă de stat în stindardul dac: un corp de balaur cu cap de lup. Totul alcătuit din aramă, de unde şi supranumele lupii de aramă ai dacilor. Stegarul ţinea ridicat lupul de aramă, care în mers făcea să şuiere aerul prin gura lui deschisă şi să freamăte solzii mobili de metal izbindu-se unii de alţii. Dacă adăugăm că luptătorii din jurul stegarului purtau măşti de tipul tecta galea (de lupi şi de urşi), pe care le trăgeau pe cap şi mormăiau fioroşi ca nişte carnasieri, putem să intuim teroarea pe care o exercita acest corp de elită al armatei dace, temut de altfel pentru vitejia şi cruzimea sa.” ( Romulus Vulcănescu – Mitologie Română).

Lupul, un animal interesant

După mulți ani de studii și observații, specialiștii au ajuns la concluzia că lupii urlă atunci când un membru important părăsește haita. Durata și flexibilitatea urletului este în funcție de relația pe care lupul a avut-o cu haita.

Fiecare lup are un urlet specific, astfel încât el poate fi identificat foarte ușor. Indivizii de rang superior care părăsesc haita au o importanță majoră în interiorul haitei.

În multe civilizații, lupul era considerat cel mai temut prădător. Vikingii înainte de luptă, purtau piei de lup și beau din sângele acestui animal. Acest ritual se efectua pentru a prinde puteri și a câștiga lupta.

În timp ce omul are 5 milioane de celule de simț, lupii au 200 de milioane. Ei pot mirosi un animal de la 1,6 km și pot auzi până la o distanță de 7 km. El are o putere în maxilare uriașă. Mușcătura sa are o presiune de 800 kg, în timp ce a unui câine obișnuit este de 300 kg. Lupul are 42 de dinți perfect aliniați și foarte ascuțiți. La o masă, un lup poate mânca 10 kg de carne.

Viața în haită este foarte bine organizată. Cu toate că majoritatea femelelor se pot reproduce, numai femela alfa va aduce pui pe lume. Celelalte femele au rolul de dădace. Masculii slabi din haită nu au dreptul de a se reproduce.

Despre lupi se spune că sunt printre puținele animale care comunică cu ceilalți lupi prin expresii faciale.

Lupul și nașterea poporului turc

Într-o cronică chineză din secolul al VII-lea se spune că strămoşii turcilor asiatici au fost decimaţi în urma unui război, singurul supravieţuitor fiind un băiat care a fost adoptat şi hrănit de o lupoaică. Legenda spune că ulterior lupoaica ar fi devenit soţia lui şi i-ar fi născut zece fii, din care se va trage popor turc, Tu-kiu.

Lupul dacic
Peste sute de ani, în virtutea acestei legende, primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881-d. 1938) va fi supranumit de concetăţenii lui „Lupul Cenuşiu”

În lupte purtau un stindard cu cap de lup aurit. Peste sute de ani, în virtutea acestei legende, primul preşedinte al Turciei, Mustafa Kemal Atatürk (n. 1881-d. 1938) va fi supranumit de concetăţenii lui „Lupul Cenuşiu”, renăscând, în acest fel, imaginea miticului Genghis Han, lupul albastru, care îşi ia de soaţă căprioara albă şi vor da naştere poporului turc (lupul albastru simboliza lumina uraniană, căprioara albă, pământul).

Genghis Khan (1162 -1227) afirma că se trage, prin strămoşii săi, din Lupul Albastru: „Originea celor din dinastia mongolă Yuan se explică astfel: ei se trag dintr-un lup albastru, a cărui pereche era o căprioară albă.

Au trecut apa numită Tengjisi şi au stat la izvoarele râului Hannan, dinaintea muntelui Burhan Haldun, apoi au născut un fiu pe care l-au numit Batachi, Batachi-Han ” (Ming Chuyin, Istoria secretă a mongolilor, după Jiang Rong-Totemul Lupului).

Această descendenţă legendară se va transmite prin Ginghis Han, din punct de vedere demografic, la 1% din populaţia lumii (geneticienii sunt uimiţi de faptul că circa 16 milioane de indivizi din regiunea asiatică au aceeaşi amprentă genetică cu a lui Ginghis Han).

Lupul dacic în tradiția românească

În tradiția românilor, lupul este asociat cu Sfântul Andrei. Mai târziu, el a devenit un simbol al sanctuarelor dacice. Sunt legende care spun că Lupul Alb a fost alături de daci în momentul căderii Sarmizegetusei, încercând să apere cetatea.

Lupul Alb l-a însoțit și vegheat pe Sfântul Andrei prin pustia Scythiei spre peștera care avea să-i ofere adăpost.

Lupul dacic
Lupul Alb l-a însoțit și vegheat pe Sfântul Andrei prin pustia Scythiei spre peștera care avea să-i ofere adăpost.

Asemănător Revelionului, în noaptea de Sântandrei abundau practicile magice de aflare a ursitei. Fata de măritat prepara o turtiţă subţire din făină de grâu, foarte sărată, numită Turtucă de Andrei, o cocea pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă pentru potolirea setei urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Unele fete, când soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, puneau într-un cocoloş de aluat câte un căţel de usturoi. După cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau apoi pronosticurile matrimoniale.

În noaptea de Ovidenie sau de Sântandrei bătrânii noroceau anul, adică observau cu atenţie cerul înstelat pentru a face previziuni meteorologice.

Obiceiul de a semăna în noaptea de Sântandrei grâu într-o oală de pământ pentru a interpreta după numărul seminţelor răsărite rodnicia ogoarelor în noul an este încă viu în satele româneşti. Acum se tăiau crenguţe de la diferiţi pomi fructiferi şi se puneau în apă la temperatura camerei pentru a aprecia, după cum înverzeau şi înfloreau, rodul pomilor din livezi. Crenguţele înflorite erau folosite apoi de copii, ca sorcovă, la Anul Nou.

Lupul, ca oricare altă divinitate, poate ajuta şi pedepsi credincioşii. Se spune că numai el vede şi sfâşie dracii la Bobotează, că sperie sau alungă bolile copiilor.

În Platformă Luncani, în imediata apropiere a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, primul alăptat al copilului se făcea printr-un aparat confecţionat dintr-o falcă şi o piele de lup, numit gură de lup. Pe arii relativ extinse copiii grav bolnavi, după ce erau supuşi unor practici magice, erau numiţi Lupu, vietate de care să se sperie moartea.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!