Lidia Jiga

Lidia Jiga a fost una dintre cele mai mari dresoare de lei, tigri și pantere. S-a născut în anul 1932, lângă Făgăraș, la Veneția de Jos.

Dragostea ei pentru animale a început în copilărie, atunci când a găsit un pui de urs, pe care l-a îngrijit cu multă dragoste. La 21 de ani, pleacă la București și se angajează ca îngrijitoare de animale la Krateyl, ultimul circ privat din România. Îl cunoaște pe Francesco Capri, dresor de animale, de la care începe să cunoască tainele acestei meserii.

Câțiva ani mai târziu, se va angaja la Circul de Stat din București. La scurt timp, va pleca la Moscova pentru un stagiu.

Dresura, pericolul care atacă

Există câteva reguli foarte stricte pe care trebuie să le respecți ca dresor de lei, pantere sau tigri. În primul rând, nu trebuie să neglijezi animalele. În fiecare zi, trebuie să fii lângă ele. Într-un turneu pe care l-a făcut la Budapesta, Lidia Jiga și-a schimbat parfumul. Când a intrat în arenă, animalele au devenit extrem de nervoase. A înțeles că orice schimbare, poate avea consecințe fatale.

Lidia Jiga

O situație asemănătoare s-a produs atunci când și-a schimbat fixativul. Lidia Jiga era renumită în întreaga Europă. A fost invitată la Hamburg pentru a realiza o reclamă, alături de tigrul Bengal pe care îl crescuse de mic în apartamentul ei din București.

Pentru o sumă importantă de bani, Lidia a acceptat să se plimbe pe stradă cu tigrul. Plimbarea a luat o întorsătură dramatică. Tigrul s-a repezit asupra unui trecător care avea într-o sacoșă carne proaspătă. Lidia s-a luptat cu tigrul și s-a ales cu o fractură de metacarpian.

Lidia Jiga

Lidia Jiga făcea senzație și în București, unde se plimba într-o mașină decapotabilă alături de tigrul ei preferat, Amur.

În 6 noiembrie 1970, Lidia se afla la Harkov, URSS. În timpul unei reprezentații, s-a întors cu spatele la animale, pentru a mulțumi publicului. În acel moment, leul Ruslan a apucat-o de șold. S-a dezechilibrat, iar tigrul Amur a atacat-o. A fost mușcată la gât și ceafă. Trupul său a fost târât prin arenă mai multe minute, cu toate că au fost trase gloanțe oarbe asupra animalului.

Toată drama s-a petrecut sub privirile spectatorilor. Pentru că animalul devenise tot mai violent, unul dintre colegii Lidiei a intrat în arenă și a lovit tigrul cu o furcă.. Lidia a murit la orele 21.23.

Lidia Jiga

Celebrul maestru Iozefini a povestit în una din cărțile sale, când am ajuns la hotel, am intrat în camera Lidiei. Ceasul de pe noptieră se oprise la ora 21.23. Lidia a fost înmormântată în satul său natal, Veneția de Jos.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!