Istoricii susțin că Hitler nu a avut un copil. Însă, există un bărbat, care susține că este fiul lui Hitler și în jurul acestei povești s-au născut numeroase controverse. Care este adevărul? Este acest om fiul lui Hitler sau nu?

Domnia terorii lui Adolf Hitler s-a încheiat în 1945, dar este posibil ca linia sa de sânge să nu se fi oprit. În ultimii 70 de ani, umanitatea și-a revenit, rămâne însă o întrebare: există un moștenitor al lui Hitler?

Sub acoperire într-un buncar din Berlin, în 1945, Hitler s-a căsătorit cu actrița Eva Braun. Cuplul, însă, n-a avut nicio șansă să-și întemeieze o familie, întrucât unul dintre cei mai răi dictatori ai istoriei și-a luat viața la doar o oră după ceremonie. Braun a murit alături de soțul ei.

Începând din acea zi, istoricii au ajuns la concluzia că nu există dovezi care să confirme existența vreunui copil care să fie al lui Hitler. În timp ce dictatorul a vorbit adesea despre dragostea sa ( ironică) pentru copii, Hitler a negat tot timpul că ar fi avut un copil.

După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au răspândit zvonuri conform cărora un copil secret a existat. Chiar și valetul Fuhrer-ului, un bărbat pe nume Heinz Linge, a declarat că l-a auzit odată pe Hitler speculând că ar fi avut un copil.

A avut Hitler un copil


Adolf Hitler

Pentru început, istoricii susțin, că Hitler nu a avut un copil cu partenera și soția de scurtă durată, Eva Braun. Cei mai apropiați oameni ai lui Hitler susțin că bărbatul a avut probleme cu intimitate și din acest motiv nu ar putut avea un moștenitor.

Nu se va căsători”, a scris Rudolf Hess despre el, „și chiar evită orice atașament față de o femeie. El trebuie să fie capabil să se confrunte cu toate pericolele în orice moment, fără cele mai mici considerente umane sau personale și să poată chiar muri, dacă este necesar. ”

Într-adevăr, potrivit istoricului Heike B. Görtemaker în biografia sa Eva Braun: Viața cu Hitler , scria că „nu și-a dorit în mod explicit un copil”.

Cu toate acestea, a existat o femeie care a pretins că fiul ei, Jean-Marie Loret, era copilul lui Adolf Hitler. Timp de mulți ani, Loret nici nu știa identitatea tatălui său. Apoi, într-o zi neobișnuită din 1948, mama sa a mărturisit că tatăl său nu era altul decât Adolf Hitler.

Potrivit lui Charlotte Lobjoie, mama lui Loret, ea și Fuhrer au avut o aventură când avea doar 16 ani, iar el era încă doar un soldat german.

„Într-o zi am tăiat fân cu alte femei, când am văzut un soldat german în partea cealaltă a străzii”, a spus ea. „Am fost împinsă să mă apropii de el.” Așa început astfel relația tinerei cu bărbatul de 28 de ani, care, în 1917, făcea o pauză din războiul cu francezii din regiunea Picardiei.

Astfel s-a născut Jean-Marie Loret, care a aflat că este copilul lui Hitler doar în clipa în care mama sa se afla pe patul de moarte.

Un adevăr greu de acceptat


Jean-Marie Loret

Nevrând să accepte cuvântul mamei sale ca fapt, Loret a început să-și cerceteze strămoșii. El a angajat oameni de știință pentru a-l ajuta și a aflat că atât tipul său de sânge, cât și scrisul de mână se potrivesc cu cel al lui Hitler.

El a observat, de asemenea, o asemănare neplăcută cu Hitler în fotografii.

Ani mai târziu, au fost descoperite documente ale armatei germane care arătau că ofițerii aduseseră plicuri cu bani mamei sale. Aceste plăți ar putea corobora și mai mult afirmațiile lui Lobjoie că Hitler a ținut legătura cu ea.

După moartea mamei sale, Loret a găsit și tablouri în mansarda semnate de dictator. În mod similar, un tablou din colecția lui Hitler prezintă o femeie cu o asemănare uluitoare cu cea a Lobjoie.

În 1981, Loret a lansat o autobiografie intitulată Your Father’s Name Was Hitler . În cartea sa, Loret descria lupta pe care a îndurat-o pentru aflarea identității tatălui său.

Loret a afirmat că Hitler știa despre existența sa și chiar a încercat să distrugă toate probele unei legături. Loret a murit în 1985, la 67 de ani și nu și-a cunoscut niciodată tatăl.

Un om al secretelor


Jean-Marie Loret

Un fapt interesant s-a petrecut în momentul în care Hitler a ajuns cancelar și a renunțat la salariul său pentru a da dovadă cât de apropiat de mase este. Numai după un an, a revocat această decizie, fără să știe nimeni, și a început să primească o remunerație de 160.000 de mărci pe an, în condițiile în care un salariu mediu din acea vreme era de doar 1600 de mărci pe lună.

Pe lângă acest aspect, lui Hitler îi plăcea să pozeze într-un lider sobru și serios. Bineînțeles că în spatele cortinei era un om ca toți ceilalți, ba chiar îi plăcea să se lase fotografiat în ipostaze ciudate. Așa s-a întâmplat în 1925, când fotograful Heinrich Hoffmann i-a făcut o serie de fotografii ciudate. Hitler dansa în timp ce asculta o placă înregistrată cu unul dintre discursurile sale.

După ce a văzut fotografiile, Hitler i-a cerut lui Hoffmann să şteargă negativele. Fotograful nu l-a ascultat și le-a păstrat într-un loc secret până în 1955 când a publicat carteaHitler, prietenul meu”, unde a publicat și ciudatele fotografii.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!