Jainismul

Jainismul, informații despre viața din Univers

Precursoarea budismului, una dintre cele mai vechi religii și filosofii din lume, este jainismul. Rădăcinile acestei învățături s-au născut în India antică și preistorică.

Tradiția spune că această credință a fost propovăduită de o succesiune de douăzeci și patru de Jinas, adică de cuceritori. Unul dintre ei a fost Mahavira, cel care este considerat și întemeietorul jainismului modern.

Această cultură religioasă prezintă numeroase evenimente antice care s-au petrecut chiar la începuturile istoriei planetei noastre. Epoca actuală este una ca oricare alta, așa cum numeroase au mai fost și întrecut.

Universul nu este atât de mare

Această idee pare să se regăsească și în cultura mayașă, doar că numărul de ani diferă. În prima epocă, adică acum 8.400.000 de ani, au coborât din cer așa-numiții Tirthamkaeas, care au adus pe Terra diverse învățături despre viața cosmică.

Nu degeaba jainiștii susțin în scrierile lor că Universul poate fi măsurat și că nu este chiar atât de mare precum pare. Unitatea sa de măsură este rajju, pe care zeii o pot străbate în doar șase luni, atunci când se deplasează cu 2.057.152 yojanas în fiecare samay (într-o clipire de ochi).

Universul nu a fost creat

Jainismul

Dacă stăm bine să ne gândim avem și noi o unealtă pentru a măsura distanțele extrem de lungi, anul lumină. La un calcul simplu, realizăm că un an lumină nu este altceva decât 9,6 mii de miliarde de kilometri.

Credințele jainiste postulează că Universul (loka) nu a fost niciodată creat și nici nu va înceta vreodată să existe; el este independent, sieși suficient și aprioric și nu cunoaște o forță (divină) superioară lui care să îl guverneze și să-i modifice legile.

Potrivit jainismului, întregul Univers este presărat cu viață, dar care nu este uniform dispusă. Există anumite galaxii unde viața abundă. în timp ce în altele este mai puțină. Învățurile antice mai spun că pe orice planetă care nu este nici prea caldă, dar nici prea rece, se întâlnesc forme primitive de viață, însă doar anumite planete speciale pot susține viața ființelor cu mișcări voluntare.

Fiecare eră cu frumusețea ei

Jainismul ne mai spune că există un anumit ținut cunoscut sub numele de Kalpas, în care există nave zburătoare de dimensiunile unui oraș. Aceste reședințe spațiale au fost construite de o așa manieră încât să poată zbura în orice direcție cu viteze impresionante.

Interesant este faptul că de fiecare dată când începe o nouă epocă răsună un clopot în palatul principal de pe tărâmul ceresc. În clipa următoare, în celelalte palate adiacente, în număr de 3.199.999, încep să bată clopotele mai mici.

Apoi toți zeii se adună la un loc și în semn de recunoștință ne vizitează sistemul solar într-un palat ceresc și o nouă eră se abate asupra Pământului.

Jainismul adus pe Terra

Terra este o închisoare

Textele descriu un cataclism care a avut loc în jurul anului 1900 î.Hr. Acest cataclism a înghițit un continent care era situat in oceanul Indian, între Madagascar și sudul Indiei. Populația se numea dravidiană și supraviețuitorii s-au instalat în India. 200 de ani mai târziu a avut loc invazia arienilor din Asia Centrală și Caucaz. Dravidienii au fost obligați să se refugieze în sudul Indiei.

Dravidienii au adus cu ei o nouă religie numită vedism. Divinitatea principală se numea Indra. Sacrificiile umane și animale ocupau un rol important în ritualurile religioase. Dravidienii beau sângele celor jertfiți și consumau o plantă halucinogenă numită soma.

În timp, cultul vedic a fost înlocuit cu hinduismul, budhismul și jainismul. Dravidienii sunt la originea kurzilor, iranienilor, albanezilor.

În teoria vedică, evoluția se realizează de la forme complexe, spre structuri simple. În această gândire se pune accent pe evoluția conștiinței. Spațiul interior al universului nostru este multidimensional și fiecare diviziune are subdiviziuni.

În textele Vedas se mai spune că pământenii au acces numai la trei dimensiuni. În realitate, ele sunt mai multe. În textele Vedas, Universul este numit printr-o simplă silabă, Om. Pentru dravidieni silaba Om era cea mai sacră. Era numită silaba de aur. Această silabă a precedat crearea Universului. Om este o formă de energie cosmică.

Aum și jainismul

singuri în Univers

Silaba Om este utilizată în invocații, în incantații, în cântece sacre. Se spune că, un yogin, datorită evoluției sale spirituale, poate atinge opt dimensiuni. Conform filosofiei hinduse materia a fost creată din sunet, iar silaba Om aparține divinităților.

Poate că originea cuvântului om, din textele românești, își are originea în textele Vedas. De fapt, ce înseamnă om în limba română? O ființă superioară, socială, caracterizat prin gândire, inteligență, limbaj articulat.

Tibetanii pronunță silaba Om, AUM. Brâncuși spunea, gândește-te la cuvântul sacru AUM ca o identificare a ceea ce numim Dumnezeu. Imaginează-ți cuvântul sacru AUM ca fiind lumina atotputernică, dragostea atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitatea mereu prezentă, cunoașterea nelimitată.

Vajra, arma misterioasă cu care zeii au eliberat Pământul de demoni

Vimana

Vajra este o armă menționată în toate scrierile străvechi ale celor mai importante culturi antice. Este, de asemenea, cel mai important instrument ritual al budismului Vajrayana. În sanscrită, cuvântul vajra este definit ca fiind dur sau puternic precum un diamant. Simbolizează o stare impenetrabilă și indestructibilă a cunoașterii și iluminării.

Vajra era considerată arma supremă a zeilor. Pe de o parte, popoarele antice considerau această arma ca fiind una a păcii eterne, dar de partea cealaltă deținea o forță incredibilă de distrugere. Pentru prima dată, această armă misterioasă este menționată în textele indiene, în care se spune că aparținea zeului Vedra Indra.

În prima fază, atunci când Pământul era stăpânit de demoni, Namuchi a îndepărtat toată lumina și umezeala. Indra a simțit că demonul vrea să pună stăpânire pe lume, motiv pentru care a avut nevoie de o armă puternică pentru a-l învinge. A apelat la ajutorul zeului suprem, Vishnu.

Acesta i-a spus că are nevoie de o armă, care să nu fie nici solidă și nici lichidă, pentru a alunga demonii. În acest fel, s-a născut Vajra, o armă cum nu mai era alta, care arunca jeturi puternice de lumină.

În cele din urmă, Indra a reușit să-l învingă pe Namuchi și a restabilit normalitatea pe Terra. Textele din Rig Veda, descriu această armă precum un tub metalic, care conținea la cele două capete mai multe petale de lotus. Atunci când petalele se deschideau, o lumină puternică ieșea din acest obiect.

O legendă budistă ne spune că însuși Buddha, i-a luat arma zeului Indra și i-a închis capetele. Astfel, a reușit s-o transforme într-un sceptru al păcii.

Povestea acestei arme se regăsește în cultura numeroaselor civilizații antice. Sub o altă formă, dar principiul de funcționare este același. De exemplu, simbolul fulgerului apare în numeroase legende antice. Zeii, aveau puterea să arunce cu fascicule de lumină pe Pământ. În principiu este vorba despre aceeași armă, descrisă altfel.

În mitologia greacă, Zeus era cel care deținea o armă similară. Cu ajutorul acestei arme a reușit să lupte împotriva numeroaselor creaturi bizare. Primele imagini ale zeului îl creionează ținând în mână o armă din care ieșeau fulgere.

De partea cealaltă, mitologia sumeriană ne spune că zeul Marduk, ținea în mână un sceptru cu trei vârfuri deschise atunci când s-a luptat cu Tiamat. Este vorba despre aceeași armă, cu o putere de distrugere imensă și din care ieșeau valuri de lumină.