Ipoteza zoo. Pământul este o grădină zoologică?

6 min


84
82 shares, 84 points

Pământul este o grădină zoologică! Cel puțin așa susține o teorie, ipoteza zoo, născută din neputința omului de a descoperi o specie extraterestră. OZN-urile au devenit ceva obișnuit, știm că ele sunt acolo, dar noi nu putem să descoperim civilizați din spatele lor. Ei ne supraveghează, în timp ce noi îi căutăm. Un paradox, care a dus la promovarea ipotezei zoo.

Există o ipoteză care susţine că Pământul este văzut de extratereştrii precum o grădină zoologică sau o închisoare, pe care o vizitează din când în când.

Una dintre cele mai importante condiţii, pentru o bună funcţionare a unei grădini zoologice sau închisori în termeni speciali, este atât cât personalul cât şi vizitatorii să fie în siguranţă şi să nu se implice prea mult în viaţa animalelor”.

Se poate subînţelege atât de bine că omul, animalul cel mai de preţ dina ceasta vasta grădină zoologică, este cel mai inteligent personaj, poate nu atât de inteligent pe cât vrem să credem, din această cauză, vizitatorii sunt atât de interesaţi de evoluţia sa.

Animalele sunt închise acolo cu un scop, iar vizitatorii trebuie să le observe de la distanţă, fără să se implice în evoluţia lor, de orice natură ar fi ea. Respectând aceste reguli stricte, şi animalele, cât şi vizitatorii sau paznicii duc o viaţă lipsită de griji şi probleme.

Ipoteza zoo

500 de specii extraterestre?

Ipoteză conform căreia suntem monitorizaţi de extratereștri pare a fi un scenariu de ficțiune. Cu toate acestea, 60 de oameni de știința, paleontologi, astrofizicieni au organizat în SUA o conferința care a avut ca tema omenirea și extratereștrii.

În univers, au fost descoperite peste 4000 de exoplanete, planete care nu se rotesc în jurul Soarelui, ci în jurul unei stele și care se aseamănă foarte mult cu planeta noastră și în consecinţă, pot prezenta forme de viața. În anul 1973, astronomul John Ball lansa teoria pe care a numit-o zoo galactic. Extratereștrii ne observă că și cum am fi niște animale.

În anul 2016, astrofizicianul Duncan Forgan susţinea că există peste 500 de tipuri de extratereștri care populează universul de peste un milion de ani, iar planeta noastră este controlată de un grup de extratereștri.

Aceste aprecieri au fost preluate și de membri METI, un organism de cercetări ştiinţifice asupra vieții extraterestre inteligente.

Ipoteza zoo și proiectul Breakthrough Listen

Ipoteza zoo

În cadrul proiectului Breakthrough Listen au fost studiate 1327 de stele cu scopul de a descoperi indicii ale existenței unor forme de viața. Într-o declarație pe care a făcut-o coordonatorul acestui proiect, se afirmă că nu au fost descoperite semne sau probe care să ateste existența unor forme de viața.

Au fost utilizate două dintre cele mai puternice telescoape din lume și canale radio. Proiectul a fost finanţat de miliardarul rus, Yuri Milner.

În ultimele decenii, oamenii de știința au încercat prin diverse mijloace să intre în contact cu civilizaţiile extraterestre, lucru care nu s-a întâmplat. Mulți cercetători au readus în discuție paradoxul lui Fermi. Unde se ascund extratereștrii?

Paradoxul lui Fermi și grădina zoologică

Ipoteza zoo

Enrico Fermi a fost laureat al premiului Nobel în anul 1938. Un an mai târziu, împreuna cu familia emigrează în SUA, unde va lucra în cadrul unor proiecte importante. În anul 1950, Fermi susţine o conferința în care lansează întrebarea, dacă extratereștrii există, unde sunt, de ce nu putem intra în contact cu ei?

Conform ipotezei sale, unei civilizaţii îi sunt necesari 100 de milioane de ani pentru a ajunge la performanța de a zbura cu viteza luminii. Galaxia în care trăim, Calea Lactee, s-a format acum 10 miliarde de ani. În aceste condiții, ar trebui să existe civilizaţii care să atingă astfel de performanțe.

Ca răspuns la paradoxul lui Fermi, mulți oameni de știința susțin teoria conform căreia omenirea este captiva într-o simulare informatică. Suntem captivi pe propria noastră planetă, iar călătoriile în Univers sunt un vis care se vor concretiza sau nu, în mii de ani.

În aceste condiții, se pune întrebare cât de realiste sunt proiectele de a ajunge pe planeta Marte? Au ajuns americanii cu adevărat pe Lună? Această întrebare este baza faimosului paradox Fermi, propus de laureatul Nobel pentru fizică, Enrico Fermi. De-a lungul anilor, în rândul specialiștilor din domeniu s-au născut numeroase controverse.

Există un grup de oameni de știință, care sugerează că civilizațiile asemănătoare nouă sunt mult prea departe în Univers pentru ca vreodată să se poată produce contactul. De exemplu, dacă o civilizație extraterestră s-a dezvoltat pe o anumită planetă dintr-o altă galaxie, atunci este nevoie de o călătorie de câteva sute de ani lumină pentru ca acest contact să se producă. Chiar dacă tehnologia ar avansa foarte mult, șansele ca această călătorie să fie posibilă vor fi extrem de mici.

Pământul este o grădină zoologică?

Unul dintre răspunsurile teoriei lui Fermi este Teoria Grădinii Zoologice. A fost lansată pentru prima dată, în 1973, de către astronomul John A Ball. Teoria este una plauzibilă și spune că extratereștrii refuză în mod deliberat contactul cu oamenii. Motivul este unul simplu pentru că se referă la diferențele majore de percepție și inteligență între speciile extraterestre și oameni.

Dacă extratereștrii au ajuns până la Terra înseamnă că dispun de tehnologie extrem de avansată, ceea ce înseamnă că sunt foarte avansați și din punct de vedere intelectual. Această diferență ar produce dezechilibre majore atunci când două civilizații s-ar întâlni.

Cel mai bun exemplu sunt civilizațiile din America de Sud, după cele ele au luat contactul cu europenii. Într-un final, civilizațiile mai puțin avansate au intrat în colaps pentru că au fost nevoite să se alinieze celei mai avansate. Din acest motiv, extratereștrii nu doresc contactul și interacțiunea. Mai mult de atât, ei ne protezează planeta pentru ca omul să poată să se dezvolte în ritmul său. Ball a comparat Terra cu o grădină zoologică sau cu o rezervație naturală, în care noi, oamenii, ne ducem propria viață, fără să avem contact cu exteriorul. În acest fel, omul este privit de sus și lăsat să parcurgă toate etapele dezvoltării.

La prima vedere, această teorie pare una concludentă, dar dacă privim textele antice atunci apar alte semne de întrebare. De ce, în trecut, extratereștrii își făceau simțită prezența în diversele culturi de pe Terra și acum refuză deliberat? Cu siguranță că și această întrebare are un răspuns, dar încă este un secret pentru noi.

Unde sunt extratereștrii?

Ipoteza zoo

În anul 2018, omul de știința rus, Alexander Berezin, publica un articol intitulat Prima intrare, ultima ieșire, în care susţinea că este dificil să admitem că nu există forme de viața inteligente în galaxia noastră.

Berezin sugera ca omenirea nu are capacitatea, mijloacele tehnice necesare pentru a detecta și a intra în contact cu alte civilizaţii. Alți oameni de știința susțin teoria conform căreia suntem condamnați să trăim izolaţi pe planeta noastră și să nu putem intra în contact cu civilizaţiile extraterestre. Trăim într-o simulare informatică.

În anul 1970, susţinătorii acestei teorii lansau o explicație controversată, numită ipoteza zoo. Omenirea este condamnată să nu poată intra în contact cu alte civilizaţii, dar este atent supravegheată de acestea. Suntem observaţi și monitorizaţi, precum animalele dintr-o grădina zoologică.

În anul 2016, regretatul fizician Stephen Hawking trăgea un semnal de alarmă cu privire la pericolul unui contact cu civilizaţiile extraterestre. Sfârșitul omenirii ar fi unul tragic.

Ieșirea din Matrix

De-a lungul timpului, omul a fost vizitat de fel de fel de curioşi (vezi diversele texte ale religiilor care susţin, într-un fel sau altul, ca un Dumnezeu veghează permanent asupra vieţii omului) în scopuri ştiinţifice sau pur şi simplu pentru agrement. Paznicii ştiu că într-o zi, cel mai deştept dintre exponate va vrea să iasă din cuşcă în care este închis şi atunci dilema cea mai mare este dacă el trebuie lăsat sau nu.

Probabil că doar atunci când omul va fi pregătit pentru cunoaşterea adevărului absolut va fi lăsat să iasă din această închisoare magică pe care o cunoaştem sub numele de Terra. Clubul galactic”, format din civilizaţiile avansate existente în Univers, ne supraveghează evoluţia şi doar în clipa în care inteligenţa omului va deveni suficient de mătură, porţile grădinii zoologice se vor deschide larg.

Deocamdată suntem în închisoarea noastră, cu toate problemele pe care le înfruntăm, cu religiile noastre şi cu politică care mai devreme sau mai târziu va naşte iar războaie. Oare nu putem să renunţăm la agresiune, nu putem să transpunem armele nucleare şi războaiele în pace deplină şi bunătate?

Răspunsul îl ştim cu toţii, fiind un „NU” de toată frumuseţea, pe care unii dintre noi îl evită din toate punctele de vedere, în timp ce ceilalţi, mult mai puţini, încearcă să-l transforme în cheia magică care într-un viitor atât de scurt ne va asigura prezenta cât şi existenţa în întregul Univers.


Like it? Share with your friends!

84
82 shares, 84 points

What's Your Reaction?

Frumos Frumos
0
Frumos
Like Like
0
Like
Ador Ador
0
Ador
A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *