Intuiție

Intuiție? O formă înaltă de inteligență

Atunci când vorbim despre intuiție, ne referim la ea ca la un dar divin. Alții o consideră cea mai mare formă de inteligență, pe care o poate deține un om. Există o întreagă dezbatere cu privire la acest simț, cu care, se pare, că suntem toți dotați.

Intuiția, o formă de inteligență

Gerd Gigerenzer este psiholog la Institutul Max Planck și este recunoscut ca fiind un specialist în studierea intuiţiei. El considera intuiția o formă de inteligență. Celebrul fizician Albert Einstein considera intuiția un dar divin, iar raţiunea un servitor al acesteia.

Intuiția, conform lui Gerd Gigengerzar, director al Institutului pentru Dezvoltare Umană. Max Planck, nu este atât capacitatea de a cunoaște adevărul, cât modul de a înțelege anumite informații, care provin din cunoașterea globală.

Gigerenzer este autorul cărții  “Sentimentele –  Inteligența inconștientului” și conturează ideea că intuiția este cea mai mare formă a inteligenței umane.

Această teorie susține că omul nu ar trebui atât de mult să se bazeze pe minte sau inimă atunci când are de luat decizii cruciale în viața sa, ci trebuie să se detașeze de acestea și să-și asculte intuiția.Odată realizat acest pas, omul face un salt important în evoluția sa.

Atunci realizează că inteligența sa a atins un nou grad al dezvoltării și numai că va lua cele mai bune decizii în viața sa, ci va deschide noi orizonturi în înțelegerea realității.”În lucrarea mea științifică, uneori am preconcepții. Nu pot explica întotdeauna de ce cred că această abordare este corectă, dar am încredere în aceste sentimente. În plus, am ocazia să testez aceste semnale ale intuiției și implicațiile lor. Este vorba despre știință.”, susține Gigengerzar.

“O minte intuitivă este un dar sacru, iar o minte rațională este un slujitor credincios. Am creat o societate care onorează servitorul și uită de darul.”, susține Gigengerzar.

Einstein despre intuiție

Einstein scria în una din notele sale ca unul dintre marile regrete ale sale este faptul că nu și-a urmat intuiția chiar și în studiile și cercetările pe care le-a făcut. Despre intuiție se spune că este cel de al șaselea simţ.În general, societatea face un elogiu raţiunii și uita să vorbească despre intuiție, spunea Einstein. Mulți specialişti vorbesc despre intuiția strategică care este rezultatul unei idei primordiale.

Ea apare ca urmare a analizei unei situații. Mulți sportivi, tenismeni, fotbalişti, acţionează intuitiv în strategia jocului, iar rezultatele sunt extraordinare. Cazuri asemănătoare s-au întâlnit și în războaie.

Definită ca fiind al șaselea simţ al omului, intuiția face legătura între sentimente și minte. Este voce interioară care îți spune ce drum să alegi într-un moment de răscruce. Specialiştii au câteva reguli pentru a dezvolta intuiția.

Subconştientul trimite mesaje prin presentimente care nu trebuie neglijate. Gândurile spontane nu sunt niște simple impulsuri de moment. Ele sunt mesaje cu privire la deciziile pe care trebuie să le luăm.Bărbații și femeile se nasc cu darul intuiţiei. Totuși, femeile devin mai intuitive pe parcursul vieții, pentru că își gestionează mai bine instinctele.

Intuiție în inconștient

Jung scria că visul, creativitatea și intuiția sunt mesaje ale inconştientului mental care ne trimite diferite mesaje. Visele sunt o categorie din aceste mesaje. Începem să visăm încă de când ne naştem, dar de cele mai multe ori nu suntem atenți la mesajele transmise. Visele sunt o înşiruire de simboluri și culori care încearcă să ne pună în garda cu privire la anumite situații cu care ne vom confrunta.

Intuiția este o voce lăuntrică, un sentiment sau un impuls, care există în fiecare dintre noi. Atunci când trebuie să se petreacă lucruri importante în viața noastră, intuiția își face simțită prezența și anumite impulsuri sau trăiri ies la iveală.

Doar cei care au capacitatea să asculte această voce interioară dau dovadă de o inteligență ieșită din comun. De ce? Pentru că intuiția poate fi numită o înțelegere clară a minții colective. Această minte colectivă cuprinde toți oamenii, care au trăit și trăiesc pe această planetă.

Atunci când sentimentul neplăcut intervine, trebuie să fim conștienți că drumul care va urma este unul greșit și dacă ascultăm intuiția ne vom putea salva de la suferință, pentru că astfel o vom evita.

Semne ale intuiției

  1. Simțiți o senzație puternică în piept sau abdomen.
  2. Te simți încrezător chiar dacă ai luat o decizie care pare neraţională.
  3. Poți vedea vise lucide.
  4. Observi că aceleași oportunităţi continua să bată la ușa.
  5. Momente neaşteptate de înțelegere.
  6. Nu neglija reacţiile corpului.

Cum funcționează?

Visele premonitorii ne duc într-o zonă cu accente profetice, în care breşele în timp exista. Conform teoriei lui Jung, exista un inconștient colectiv care întărește interconexiunea dintre oameni. Visam că un apropiat a murit și la câteva zile, nenorocirea se produce.

Omul este un fel de antenă care transmite și receptează informații sub formă de vibraţii, care, din păcate, sunt greu de interpretat și înțeles. A găsi cheia viselor, este dorința cea mai mare a omului.

Interesul pentru a descifra visele premonitorii datează de mii de ani. Au fost descoperite papirusuri egiptene care sunt adevărate tratate de interpretare a viselor.

Se spune că jucătorii de şah au o intuiție mare, în sensul că anticipează mișcările partenerului de joc. Steve Jobs, fondatorul Apple, declara că intuiția este mai importanța decât intelectul. Deciziile trebuie luate luând în considerare emoţiile noastre. Jobs spunea că a reușit să construiască o companie de renume mondial, datorită intuiţiei.

Un experiment elocvent

În anul 1996, doi neurologi americani au efectuat un test cu 16 subiecţi care au fost aşezaţi la o masă pe care se aflau cărți câștigătoare și necâştigătoare. Miza era foarte mare. Pentru fiecare carte câștigătoare extrasa, subiectul primea 2000 de dolari.

În tot acest timp, ei monitorizau prin aparatura reacţiile sistemului nervos pentru fiecare subiect în parte. S-a constatat că, în momentul în care subiectul era pe punctul de a extrage o carte necâştigătoare, sistemul nervos reacţiona.

Fiecare persoană are un decodor care face să simțim un pericol fizic sau să întrevedem o acțiune care se produce la distanța.

Intuiție feminină

În anul 1983, Christine de Lacoste Utamsing, profesor la Universitatea Columbia, a demonstrat că femeile prezintă fascicule de fibre nervoase în corpul calos, cel care leagă cele două emisfere cerebrale, mult mai voluminoase decât bărbații. Acest fapt ajuta la un schimb mult mai intens de informații între cele două părți ale creierului și, deci, la o mai bună capacitate de rezolvare a problemelor.

Pe de altă parte, femeile au emisfera dreaptă, cea responsabilă cu partea emoţională, mai mare, motiv pentru care își ascultă mult mai bine intuiția, în timp ce, bărbații sunt mai raţionali.

La Malibran a fost o celebra cântăreaţă de operă. Spectacolele sale erau încununate de succes, se jucau cu casele închise. În una din zile, cântăreaţa îl anunța pe directorul operei că nu va mai cânta în acel spectacol, pentru că avusese un vis în care scena era mistuita de un puternic incendiu.

A fost înlocuită cu o altă cântăreaţă, care la doar câteva zile, a murit ca urmare a unui incendiu care a mistuit scena. Cicero a scris în însemnările sale despre un vis în care un tânăr cobora pe un lanț de aur în Capitoliu. Câțiva ani mai târziu, avea să-l recunoască pe tânărul din vis că fiind Octavian viitorul împărat.