Îngerii păzitori, 5 semne care îți arată că vor să te ajute

Îngerii păzitori

Numiți și mesagerii lui Dumnezeu, îngerii păzitori reprezintă puntea dintre om si divinitate. Sunt creaturi spirituale, netrupeşti, invizibile şi nemuritoare, fiinţe dotate cu inteligenţă şi voinţă, create de Dumnezeu înainte de lumea materială.

Termenul de „îngeri“ desemnează vestitorii – căci aceștia vestesc şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu pe Pământ. Ziua din săptămână consacrată îngerilor este lunea.

În Sfânta Scriptură, ierarhia cerească este compusă din 9 cete îngerești, grupate în 3 trepte. În prima și cea mai înaltă treaptă sunt cei care se află mai aproape de Dumnezeu: Tronurile, Heruvimii și Serafimii. În cea de-a doua treaptă sunt Stăpâniile, Domniile și Puterile, iar în cea de-a treia Începătoriile, Îngerii și Arhanghelii. Arhanghelii au o putere mare și misiunea de a apăra țările și popoarele.

Arhanghelul Mihail, conducătorul Puterilor cerești

Numit de biserică slujitor al legii, al dreptăţii şi al adevărului, numele său semnifică în ebraică „cine este ca Dumnezeu?“ (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu). Este arhanghelul luminii şi al focului și este conducător al Puterilor cerești. El i-a alungat pe Lucifer și ceata îngerilor căzuți din ceruri, rostind cuvintele regăsite şi în Sfânta Liturghie:

„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!“. În iconografia ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat ca un tânăr puternic și frumos, care poartă în mâna dreaptă o sabie de foc, iar în mâna stângă un scut, o creangă de curmal, o lance sau un steag alb, semn că vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi îi apără pe credincioşi. El pedepseşte popoare rele şi apără popoare bune care împlinesc voia lui Dumnezeu. În Noul Testament, Arhanghelul Mihail apare la Învierea Domnului, fiind cel care ridică piatra de pe ușa mormântului. Conform Scripturii, toți morții  vor ieși din morminte la glasul trâmbiței Sfântului Arhanghel Mihail.

Arhanghelul Gavriil, vestitor al mântuirii

Îngerii păzitori

Numele Său semnifică în limba ebraică „Dumnezeu este puterea mea“. În tradiţia ebraică, a fost îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra aşezărilor Sodoma şi Gomora. Sfântul Arhanghel Gavriil, ca înger al bucuriei şi al blândeţii lui Dumnezeu, a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana că o vor naşte pe Fecioara Maria. După evanghelistul Luca, Gabriel ar fi anunţat atât naşterea lui Ioan Botezătorul, cât şi a lui Iisus.

Este ocrotitorul familiilor, fecioarelor, copiilor, al mamelor care dau naştere micuților pe care îi cresc în credinţă şi îi pregătesc pentru mântuire şi pentru viaţă veşnică. El este şi ocrotitor al monahilor şi monahiilor, al celor care vieţuiesc în mănăstiri şi în sihăstrie. Gavriil apare înfățișat de obicei în icoane purtând veșminte albastre sau albe și un crin – simbol al Maicii Domnului.

Rafael, conducătorul îngerilor păzitori

În limba ebraică, numele său, compus din cuvintele „Rafa“ și „El“, înseamnă „Domnul Vindecătorul“. Rafael este cel care l-a însoţit pe tânărul Tobia în călătoria sa în Mesopotamia pentru a recupera banii tatălui acestuia. Tot el a eliberat-o pe Sara de diavol şi a favorizat căsătoria acesteia cu Tobia. Considerat conducătorul îngerilor păzitori și îngerul providenţei, Arhanghelul Rafael veghează asupra întregii omeniri. Este recunoscut ca fiind un vindecator al celor bolnavi, călăuzitor tainic al celor ce călătoresc și ocrotitor al celor căsătoriți. Adesea este reprezentat în iconografia creştină împreună cu tânărul Tobia şi cu câinele său, și este înfățișat ca un călător care merge prin lume cu baston şi sandale, cu traista pe umăr.

Citește și: Rugăciuni către Sfinții Arhangheli pentru fiecare zi a săptămânii

Îngerul păzitor, primit la botez

Fiecare om primește la Taina Sfântului botez, prin grație divină, un înger păzitor. Acesta are mare putere, atât în viața de acum, aparând de duhurile rele, cât şi în vremea morţii, însoțind sufletele adormiților prin vămile văzduhului, până la 40 de zile. El este martorul vieții noastre, atât al faptelor bune, cât și al celor rele. Când facem lucruri rele, plânge și se întristează, iar când facem fapte bune, se bucură.

De aceea, e bine să i te rogi, citind acatistul Îngerului Păzitor („Sfinte Îngere, mijlocește între cele de Sus să mi se lumineze mintea, să cunosc care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită și inima mea o îndreptează ca să săvârșesc cu osârdie fapte bune“, „Ingerul meu Păzitor, cere pentru mine puterea harului dumnezeiesc, întru care să umblu neabătut și fără poticneală pe mântuitoarea cale a poruncilor lui Hristos, iar cu inima și cu gura să slăvesc neîncetat Preasfântul Nume al Dumnezeului nostru și să cânt Lui: Aliluia!”).

Știai că…
…sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti sunt prăznuiți pe 8 noiembrie? Aceasta, pentru că cifra 8 reprezintă simbolul vieţii veşnice.

5 semne că îngerii păzitori vor să te ajute

Îngerii păzitori

De câte ori nu ai simțit că o forță superioară este lângă tine sau chiar încearcă să te îndrume? Acest fenomen este resimțit de numeroși oameni, dar puțini îl înțeleg cu adevărat.

Este vorba despre forța divină, care atunci când ai mai mare nevoie îți vine în ajutor. Acest ajutor se manifestă, în general, pe plan mental sau spiritual și are ca rezultat final cele mai bune soluții, care te vor ajuta să ieși din impas.

Pentru a conștientiza acest tip de ajutor, vă prezentăm câteva semne însoțitoare evenimentului miraculos:

1.Modificări ale temperaturii mediului proximal

Dacă te afli într-o cameră atunci când forța divină apare, temperatura camerei se va modifica simțitor. De asemenea, mi există posibilitatea să simți frisoane ca și cum un val de frig sau de căldură te cuprinde din senin.

2. Mirosuri bizare

Cei mai mulți oameni, care au experimentat ajutorul divin, susțin că au simțit miros de tămâie. Cu toate acestea, acest miros nu este unicul perceptibil. În general simți un miros puternic, care îți provoacă emoții și îți va aduce aminte de un eveniment din trecut.

3. Numerele se tot repetă oriunde privești

Un semn straniu al prezenței divine se concretizează sub aspectul numerelor. Oriunde te uiți, fie la ceasul de pe perete, la telefon sau chiar într-o carte, vei vedea o secvență identică de numere. Această secvență este de tipul 21:21 sau 1:11.

4. Animalele încep să se agite

Animalele sunt mult mai sensibile decât noi la energiile care ne înconjoară. Un studiu recent, a demonstrat că pisicile și câinii au abilitatea să vadă lumina ultravioletă și în consecință spectrul vizual al lor este mult mai vast decât al omului. Atunci când o energie inexplicabilă este văzută sau simțită, animalele încep să se agite fără motiv.

5. Vise sau viziuni

Universul încearcă adesea să comunice cu noi prin intermediul viselor. Poate fi vorba şi de viziuni în timp ce meditaţi întrucât prin meditaţie vă deschideţi conştiinţa şi accesaţi cu totul şi cu totul alte vibraţii ale existenţei. Universul încearcă, asadar, să profite de claritatea minţii şi să vă spună ce are de spus. Deschideţi-vă orizonturile şi mai mult şi primiţi mesajul

Dacă a fost interesant, distribuie!
Scroll to Top