Inchiziția

Inchiziția, dogmele religioase și secretele Vaticanului

Inchiziţia a fost o instituţie religioasă cu puteri juridice depline. Principala ei funcție era de a-i judeca pe cei consideraţi eretici, pe cei care nu respectau dogmele impuse de Biserica Catolică. Abuz de putere, tortura, crime, sunt câteva dintre caracteristicile acestei odioase instituţii.

Crearea Inchiziţiei

În anul 1231, papa Grigore al IX-lea semnează Excommunicamus, un ordin prin care dominicanii aveau puteri depline în lupta contra ereticilor. Modelul unui astfel de ordin a fost preluat de la împăratul Teodosie, care în anul 380 emite un edict în care era stipulat, creştinismul, singura religie din imperiu. Alte forme de cult erau interzise, fiind considerate păgâne.

Eretismul, istorie

Eretismul își are originea în şcoala de gândire fondată de Epicur. Politeismul, mitologia și filosofia erau pietrele de temelie ale acestei școli. Odată cu trecerea la creştinism, a fost introdus conceptul de teologie, raportul dintre filosofie și adevărurile relevate de Dumnezeu, adevăruri care s-au transformat în dogme, legi impuse de biserică și care nu pot fi contestate. Ele trebuie respectate până la moarte.

Perioadele Inchiziţiei

Prima perioadă este cea medievala, care a început în anul 380 și a durat până în secolul al XV-lea. A fost cea mai neagră și sângeroasă perioada religioasă din istoria Europei.

Cea de a doua perioadă s-a extins în coloniile spaniole și portugheze, ajungând până la triburile precolumbiene. Sub ameninţarea pedepsei cu moartea, indigenii au fost obligați să se convertească la catolicism.
În anul 1542, papa Paul al III-lea, sub jurământ, și-a atribuit puteri depline, lui și succesorilor săi, cu privire la judecarea ereticilor.

Inchiziția

În toată această perioadă, niciun stat nu s-a opus acestei politici sângeroase, şefii statelor fiind ameninţaţi de Vatican cu excomunicarea, iar urmaşii lor nu erau recunoscuţi de Vatican ca succesori legali la tron.
Inchiziţia a durat până în anul 1908, atunci când papa Pius al X-lea a înlocuit-o cu Sacră Congregaţie a Sfântului Oficiu care a durat până în anul 1965.

Ortodoxismul și dogmele

În ortodoxism, dogmele sunt considerate adevăruri venite de la Dumnezeu și prin urmare, nu pot fi contestate. Ele au fost transmise oamenilor prin sfinţii prooroci, apostoli și Hristos. Parcurgând dogmele bisericeşti, constaţi că Dumnezeu este original, omniprezent, nemăsurabil, etern, imuabil, atotputernic. Mintea Sa este omniscientă, adică, El știe totul în cel mai perfect mod.

Dumnezeu este format din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl nu se naște din nimeni. Fiul se naște din Tatăl, iar Duhul Sfânt, purcede din Tatăl. Lumea spirituală este formată din bine, îngeri și răul care este atribuit demonilor.

Prin natura lor, îngerii sunt suflete umane fără spirit, perfecţionate, dar limitate. Fiecare credincios are un înger păzitor. Demonii, prin natura lor, sunt spirite incorporee, suflete umane superioare, dar limitate. Se spune că, rugăciunea este puterea divină de luptă împotriva demonilor.

Omul este creaţia lui Dumnezeu și este format dintr-un suflet non-material și un corp material. Sufletul este liber, imaterial și nemuritor. Păcatul omului a dus la boală, durere, epuizare, moarte.

Sedes Sacrorum

Cultul Roman, cel care controlează Biserica Catolică ,susține că prima persoană care a folosit conceptul de Sfântul Scaun a fost Sfântul Petru. Până acum câteva sute de ani cultul Roman era un grup din umbră însetat de sânge , care sub pretextul eretismului și vrăjitoriei a fost implicat în sacrificarea copiilor și arderea oamenilor pe rug.

În primul secol î.Hr., preoții mari cunoscuți sub numele depontifi” – o poziție ereditară controlată de o mână de familii vechi – au pretins titlul de Pontifex Maximus.

Având în vedere moștenirea păgână de a sacrifica oameni pe altarul zeilor , familiile preoțești au fost alungate din Roma de mai multe ori de-a lungul existenței Vaticanului.

Cu toate acestea, în perioadele agitate ale istoriei romane, după prăbușirea Romei ca centru al Imperiului, marii preoți păgâni și-au asumat rolul de lideri ai comunității din Roma și , în timp , au revenit în mod deschis la practicile lor păgâne de sacrifica copii și de a practica canibalismul .

I . Sub Papa Inocențiu al VIII-lea , rolul Inchiziției și inchizitorilor s-a schimbat pentru a spori autoritatea legală și spirituală prin eliminarea ateilor .

În jurul anului 1483 Tomás de Torquemada a fost numit Inquisitor General de Aragón, Valencia și Catalonia. Torționari săi și milițiile speciale au fost apoi binecuvântați sub umbra celui mai înalt ordin sacru al cultului roman –

SS sau Cavalerii Sedes Sacrorum

Fiind un ordin militar a Bisericii Romano-Catolice, cavalerilor Sedes Sacrorum (SS) le-au fost acordate puterile juridice ale Pontifului Roman ca în numele Bisericii Mama să aplice constant Sfânta Inchiziție împotriva tuturorereticilor”, inclusiv executarea de asasinate, tortură , pentru a proteja Biserica Romano-Catolică .

Ca un ordin spiritual al Bisericii Romano-Catolice, SS – s-au dăruit cu harul romano-catolic de a fi iertați pentru toate păcatele lor muritoare (prin urmare, puteau merge la cer) , cu alte cuvinte, miliția Marelui Inchizitor Tomás de Torquemada a fost primul ordin militar religios căruia urma să-i fie acordatăimunitate” Papală pentru actele sale de tortură și teroare .

II . În anul 1925 în Germania a fost creat un nou SS (Cavalerii Schutzstaffel) pornind inițial ca un escadron de protecție personală al lui Hitler format din 30 de voluntari naziști și ajungând în anul 1939 la câteva mii de persoane cu singur obiectiv și anume acela de a executa cea mai mare inchiziție mondială . Un număr de 18 de milioane de oameni nevinovați au fost exterminați și apoi unii dintre ei arși în cuptoarele din Germania și Polonia.

SS german a fost desființat la sfârșitul celui de-al II-lea război mondial , iar denumirea sa a fost preluată în 1945 de Statele Unite (Secret Service) , SS ocupându-se de atunci de protecția absolută a președintelui .

Inchiziția

Codul ascuns al SS

Descriere mesopotamiană a preoților, cu costume de pește, care stau in jurul pomului vieții, în timp ce țin conuri de pin (glanda pineală) și cupe – semne de cunoștințe avansate în genetică – fiind supravegheaţi de către un zeu care se află suspendat in aer .

Văzuta din lateral, mitra purtata de preoții mesopotamieni arata ca un cap de pește cu gura deschisă, iar acest lucru este exact ceea ce si reprezintă. Este semnul de închinare la “zeul peste”, care ar fi ieșit din apă și ar fi dăruit cunoașterea oamenilor. Logo-ul cu pestele “Creștin” (de la sectanți) reprezintă aceleași zeu Dagon.

Conform credinței lor Dagon sau Oannes era “un zeu pește” care a împărtășit cunoașterea oamenilor. El i-a învățat pe oameni cum să construiască orașele. De asemenea, el le-a predat matematica și legile geometrice, și a fost creditat cu toate cunoștințele pe care le-au primi vreodată oamenii.

Capul ţuguiat a lui Dagon, împărțit în două forme triunghiulare, i-a împins pe mesopotamieni să se inspire și să creeze mitra pe care o purtau preoții păgâni. Mai mult de atât, fiecare înalt preot purta la mână un inel, care era sărutat de supuși. Aceste două elemente păgâne au fost transmise sau preluate de catolicism. Papa poartă o mitră care seamănă izbitor de bine cu cea creată acum mai bine de 4500 de ani, dar și un inel, care este sărutat de credincioși

Cheile găsite pe ambele logo-uri și modul în care acestea sunt poziționate , se referă la un secret păzit cu sârguință. În simbolism, cheia reprezintă cunoștințe blocate și / sau secretele păzite. Dar ce secrete are Vaticanul astfel încât are nevoie de protecție?