Alaska este cel de-al 49-lea stat american. Fost teritoriu controlat de Rusia, în urma unor negocieri, conduse de românul George Pomuț, în ziua de în 30 martie 1867, a fost vândut americanilor, pentru suma de 7,2 milioane de dolari americani.

George Pomuț, omul care i-a lăsat pe Ruși fără Alaska


Eroul american, George Pomuț, s-a născut în ziua de 31 mai 1818, în localitatea Jula. Această localitate se afla pe teritoriul Ungariei și la vremea respectivă era considerată capitala românilor din țara vecină. Familia lui Pomuț a hotărât să se mute în România, mai precis în Săcele, Brașov.

Părinții lui Pomuț i-au asigurat o educație aleasă și după mulți ani de studiu, George a îmbrățișat o carieră militară. După ce a absolvit Academia Militară din Viena, Pomuț a devenit procuror regal și mai târziu și-a deschis un birou de avocatură.

Revoluția de la 1848 i-a schimbat complet viața. Pentru că a fost un participant activ, imediat după Revoluție a fost dat în urmărire de către guvernul austriac. Inițial a fugit în Italia și mai apoi, pentru siguranța sa, a ales să emigreze în SUA. Pe 24 februarie 1850 a ajuns la New York, iar apoi a ales vestul sălbatic pentru că se ofereau teritorii în administrare. În acest fel, în doar câțiva ani, George Pomuț, deținea vaste proprietăți în Keokuk din statul Iowa și devenise un om foarte bogat.

Probabil că aceasta a fost cauza pentru care Pomuț a primit într-un timp record cetățenia americană și apoi a început ascensiunea sa pe plan politic.

În 1861, la izbucnirea Războiului Civil american, Pomuţ avea 43 de ani. A intrat ca locotenent în Regimentul 15 Infanterie din statul Iowa. Pomuţ a fost promovat ca locotenent major şi apoi adjutant. În 1864, el a condus acest regiment în Bătălia de la Atlanta, cea care a pecetluit victoria Nordului împotriva Sudului.

George Pomuț

Datorită faptelor sale eroice, în 1866, consul american la Sankt Petersburg, capitala Imperiului Rus.

Negocierea pentru Alaska


În acea vreme, Alaska era un teritoriu pustiu. Existau câteva colonii rusești, care se zbăteau la limita sărăciei. Autoritățile rusești nu vedeau potențialul economic al acestui teritoriu, motiv pentru care s-au hotărât să-l vândă.

Pornind de la acest motiv, negocierile dintre SUA și Rusia au fost demarate. Conducătorul echipei de negociatori din SUA a fost George Pomuț. El a fost ales pentru a negocia un preț cât mai bun pentru teritoriul din Alaska. Așa s-a și întâmplat, pentru că în ziua de 30 martie 1867, rușii au bătut palma cu americanii, pentru modica sumă de 7,2 milioane de dolari americani.

Rușii care se aflau la acel moment în Alaska au refuzat cetățenia americană și până în 1884, acest teritoriu a fost guvernat neoficial. Alaska a fost declarat stat la 3 ianuarie 1959.

După această ispravă, George Pomuț a fost considerat erou național în SUA și în memoria au fost ridicate mai multe statui.


Like it? Share with your friends!

0