Gabriele d’Annunzio, provocator de meserie, a fost poet, romancier și nuvelist italian. El a fost primul om din lume, care a condus un stat fascist și a avut o viață controversată sau chiar ireală.

Atunci când vine vorba despre Gabriele d’Annunzio realitatea nu poate fi desprinsă de ficțiune. În Anglia a fost numit „un om revoltător”, în Franța a fost supranumit „un monstru cu maniere de lemn”, dar în Italia, țara sa natală, este văzut precum un erou național.

Gabriele D’Annunzio nu este doar renumit pentru cărțile sale. Este faimos pentru viața sa de decadentă și controversă. Viața lui a fost atât de extravagantă încât este dificil să se constate adevărul din ficțiune.

Gabriele D’Annunzio: o viață ciudată


Născut pe 12 martie 1863, în Pescara, Italia,în sânul unei familiei bogate și educate, D’Annunzio a experimentat luxul încă din cele mai fragede timpuri. A urmat o universitate prestigioasă, iar la vârsta de 16 ani a publicat primul său volum de poezii.

Imediat după publicare, poetul a declarat presei că autorul acestui volum este mort. Această strategie chiar a funcționat pentru că în scurt timp a ajuns faimos.

La scurt timp după aceea, a lansat primul său roman. El a devenit rapid un simbol național și o sursă de zvonuri nesfârșite.

S-a vehiculat că D’Annunzio avea o coastă scoasă pentru a-și putea face singur sex oral. De asemenea, s-a scris despre el că ar fi mâncat carnea unui copil, pentru a vedea ce gust are. Mai mult de atât, avea o rochie specială, cu o gaură în față, prin care își scotea penisul.

„Lumea trebuie să fie convinsă că sunt capabil de orice”, a spus D’Annunzio. A fost secretul succesului său: a răspândit fiecare poveste imaginabilă pentru a atrage atenția.

Nicio minciună nu era prea mare pentru D’Annunzio. Când a fost furat tabloul Mona Lisa , el le-a spus oamenilor că a fost expus în casa lui. Minciună sau adevăr? Nimeni nu a aflat niciodată!

Omul care a capturat orașul Fiume


Unul dintre cele mai importante acte de vitejie a lui D’Annunzio a fost eliberarea orașului Fiume. În prezent, acest oraș se află pe teritoriul Croației. Cu o armată de doar 2000 de oameni, în 1919, D’Annunzio a reușit să elibereze orașul Fiume, pentru ca mai apoi să-l captureze și să-l transforme în primul stat fascist din lume.

Gabriele D'Annunzio
Mulțimea din Fiume aclamându-l pe Gabriele D’Annunzio!

Timp de 15 luni, poetul și grupul său de soldați au ținut orașul ca stat liber, în ciuda presiunii intense din aproape toate celelalte state din lume. Ei au ignorat mai multe tratate și în cele din urmă au declarat război Italiei.

Primul Mussolini


Istoria îl consideră pe D’Annunzio primul Mussolini sau omul de la care Mussolini s-a inspirat. În momentul în care a ajuns la conducerea orașului/stat Fiume, D’Annunzio și-a dezvăluit adevăratul său caracter, care era mult mai oribil în comparație cu deviațiile sale sexuale.

D’Annunzio, cu ajutorul rebelului și activistului italian politic, Alceste de Ambris, a stabilit o cartă numită „Carta lui Carnaro” pentru Fiume. Împreună, au înființat Fiume ca un stat strict fascist, unde o „rasă superioară” a condus cu un pumn de fier asupra celor slabi.

Iată un fragment din acea cartă:

„Bărbații vor fi împărțiți în două rase. Pentru rasa superioară, care va fi înălțată de energia pură a voinței sale, totul va fi permis; pentru ceilalți, nimic sau foarte puțin. Cea mai mare sumă de bunăstare va fi acordată privilegiatului, a cărui nobilitate personală îl va face vrednic de toate privilegiile. Plebeii rămân sclavi, condamnați să sufere în umbra vechilor turnuri feudale. Ei nu vor simți niciodată pe umerii lor simțul libertății. „

Acesta a fost motivul pentru care unii istorici l-au numit primul Mussolini. De menționat este faptul că adevăratul dictator italian și-a inspirat viziunea socială de la acest controversat poet italian. După ce a ajuns la putere, Mussolini i-ar fi convocat lui D’Annunzio să lucreze ca consilier personal.

Omul pierdut în legenda


În cele din urmă Fiume a fost eliberat de nebunia lui D’Annunzio, care s-a retras în Lombardia pentru a duce o viață liniștită. În momentul în care Mussolini a ajuns la putere, poetul italian era răsfățat cu daruri extravagante și se afla sub protecția Romei.

Într-o zi, poetul beat și drogat a alunecat de la o fereastră. Imediat s-au răspândit numeroase zvonuri care spuneau că cineva a încercat să-l ucidă. Trei zile a stat în comă, iar după ce s-a trezit a refuzat să spună ceea ce s-a întâmplat.

Atunci a început decăderea fizică a lui D’Annunzio, iar la 1 martie 1938, poetul italian a murit. Mussolini i-a acordat funeralii naționale și a fost tratat precum un erou italian.


Like it? Share with your friends!

0