Chiar dacă pare ciudat, a existat o vreme când frica de cărți era o realitate. Marea frică de cărți s-a numit perioada. Oamenii credeau că dacă le deschid se pot îmbolnăvi și chiar muri.

Această credință s-a răspândit cu rapiditate, motiv pentru care, în trecut, oamenii nu deschideau o carte toată viața lor. Nu doreau să moară din cauza unei cărți!

Marea frică de cărți

Pe 12 septembrie 1895, Jessie Allan a murit de tuberculoză. Astfel de decese au fost comune la sfârșitul secolului al XX-lea, dar se presupunea că „sfârșitul” lui Allan se trăgea dintr-o sursă neobișnuită. A fost bibliotecar la Biblioteca Publică Omaha și, datorită unei frici comune a vremii, oamenii au crezut că boala terminală a lui Allan ar fi putut să provină dintr-o carte.

„Moartea domnișoarei Jessie Allan este foarte tristă, din cauza reputației excelente pe care a câștigat-o la locul de muncă și a aprecierii pe care toți bibliotecarii, care o cunoșteau, i-o purtau. Moartea ei a dat naștere unei discuții, care spune că boala sa a fost luată dintr-o carte ” , a publicat American Library Association, în octombrie 1895 în Jurnalului Bibliotecii.

Moartea lui Allan s-a produs în timpul ceea cese numește „marea frică de cărți”. Această spaimă a fost o panică frenetică, de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, care spunea că cărțile sunt contaminate – în special cele împrumutate din biblioteci – și ar putea răspândi boli mortale.

În acea perioadă, oamenii s-au temut pur și simplu de cărți. Bibliotecarii erau disperați pentru că nimeni nu mai venea să împrumute nicio carte. Și odată cu moartea lui Allan, isteria a luat amploare. Interesant este faptul că presupusa fobie a avut loc simultan în Statele Unite ale Americii dar și în Marea Britanie. Oamenii credeau că tuberculoza, variola și scarlatina se iau doar din cărți.

Cărțile, un mijloc de transmitere al bolilor?

Frica de cărți începe să prindă contur. Cărțile au fost privite ca vehicule posibile de transmitere ale bolii din mai multe motive. Într-o perioadă în care bibliotecile publice erau relativ noi, era ușor ca cineva să-și facă griji că dacă va împrumuta o carte se putea îmbolnăvi. Cărțile păreau a fi benigne și puteau ascunde boli care s-ar dezlănțui „în momentul deschiderii lor”. Oamenii au fost îngrijorați de stările de sănătate cauzate de „inhalarea prafului de carte” și de posibilitatea de „a contracta cancerul venind în contact cu țesutul malign expectorat pe pagini”.

Apogeul isteriei a fost atins în 1879, în SUA. Un bibliotecar a raportat că a fost întrebat de foarte mulți oameni dacă cărțile pot transmite boli. Ciudat este faptul că numeroși medici ai vremii au confirmat această teorie și și-au avertizat pacienții să nu împrumute cărți de la bibliotecă, pentru că s-ar putea îmbolnăvi. Aceeași problemă s-a pus mai apoi și în Marea Britanie, dar și în alte țări din Europa.

O lege a fost publicată în Marea Britanie, în 1875. Această lege a purtat numele de Legea privind sănătatea publică și le interzicea oamenilor să împrumute haine, lenjerii de pat sau alte lucruri din casă. Legea nu făcea referire la cărți, dar acestea au fost incluse automat pe lista neagră a oamenilor.

Frica de cărți
Frica de cărți

Legea a fost actualizată în 1907 cu referire explicită la pericolele răspândirii bolii prin împrumutul de carte. Cei care erau suspectați de o anumită boală și împrumutau altcuiva o carte, atunci erau buni de plată. Amenda era extrem de mare, echivalentul a 200 de dolari americani din ziua de astăzi.

Nimeni nu se mai ducea la Bibliotecă

Ca răspuns la panica creată, toate bibliotecile au ales să dezinfecteze cărțile, în speranța că oamenii se vor reîmprietenii cu cartea.

Numeroase metode au fost utilizate pentru dezinfectarea cărților, inclusiv introducerea cărților în vapori de „cristale de acid carbolic încălzite într-un cuptor” în Sheffield, Anglia și sterilizarea prin „soluție de formaldehidă” în Pennsylvania.

În New York, cărțile au fost dezinfectate cu abur. Un studiu efectuat în Dresda, Germania, „a dezvăluit că paginile cărților murdare erau frecate cu degetele umede.”

William R. Reinick, un personaj excentric, a vrut să facă un experiment și să afle adevărul. Rezultatul experimentului său a fost uluitor, pentru că toți cei 40 de subiecți ai săi, care au deschis o carte, au murit la puțin timp după experiment. Probabil că acest experiment a fost o glumă.

Cărțile aduc boala!

Ziarele au scris despre faptul că prin cărți se pot transmite anumite boli. O primă referință se găsește în Chicago Daily Tribune din 29 iunie 1879 și menționează că șansa de a contracta boli din cărțile bibliotecii este „foarte mică”, dar nu ar putea fi exclusă în întregime.

Ediția din 12 noiembrie 1886 a Jurnalului Perrysburg din Ohio enumeră „cărțile” ca unul dintre elementele care trebuie eliminate din camerele bolnavilor.

Pe măsură ce ziarele continuau să acopere subiectul, „frica de cărți s-a intensificat. În 1900, autoritățile le-au ordonat bibliotecarilor să nu mai împrumute cărți pentru a nu mai răspândi scarlatina. Utilizarea substanțelor chimice pentru sterilizarea cărților a devenit mai frecventă, chiar dacă se credea că astfel de practici ar dăuna cărților.

În cele din urmă, rațiunea a câștigat. Oamenii au început să se întrebe dacă infecția prin cărți era o amenințare reală sau pur și simplu o idee care a fost răspândită pentru a semăna teamă. Abia în 1914 această isterie a început să dispară și în anii următori lucrurile au intrat în normal. Cărțile nu au fost și nu sunt un mijloc de transmite al bolilor.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!