Începând cu anul 1939, Spania a intrat într-o perioadă în care s-a ordonat tăcere şi obedienţă, totul se ordona şi se respecta. Partidele politice şi sindicatele erau interzise, presa intrase într-o perioadă de umbră şi erau premisele unei dictaturi care urma să dureze până în anul 1975.

Dictatura s-a instaurat într-o perioadă în care Spania avea nevoie de suprasolicitarea sentimentului naţional şi de creşterea patriotismului în contextul în care toată omenirea se scufundă în cel de Al Doilea Război Mondial. Spania a reuşit datorită dictatorului Franco să stea departe atât de cel de Al Doilea Război Mondial cât şi de Războiul Rece ce avea să divizeze lumea înt buni şi in rai.

Prin inteligenţa unui fost general ce a luptat în Africa, Francisco Franco a reuşit să profite de contextul internaţional determinat de războiul rece şi să-l folosească în interesul ţării pe care o conducea. Ura pe care El Caudillo (aşa cum a fost numit Franco) o avea pentru regimurile comuniste, l-a adus pe acesta în clubul oamenilor occidentului fără prea multe eforturi alături de Franţa şi Marea Britania.

Europa uitase cu totul ca Francisco Franco era un dictator de dreapta care preluase puterea după un lung război civil. Dictatorul spaniol a avut inteligenta de a specula conflictul dintre Est şi Vest şi în 1953 a primit o primă confirmare din partea unui regim democratic, confirmarea venea din partea Statelor Unite ale Americii cu care a semnat un acord de instalare a unor baza americane pe teritoriul Spaniei.

Franco

Aşadar marea putere a lumii, avea nevoie de un aliat în lupta împotriva URSS-ului, iar Francisco Franco era un personaj important în această luptă. Dictatorul spaniol a reuşit să se impună în politica externă şi să arate că conduce un stat care are multe de spus în politica externă. Evident aparent există un nonsens dacă analizăm din punct de vedere doctrinal colaborarea unui dictator de dreapta şi un stat care promovează şi susţine necondiţionat drepturile omului, însă meritul dictatorului în acest context ar putea fi considerat a fi evident.

Moștenirea lui Franco

Franco moştenise o ţară înfometată, secătuită de un război civil şi fără prea multe şanse de supravieţuire dacă alegea să rămână nealiniata. Tendinţa dictatorială, împinge pe orice conducător la senzaţia de autosuficienţa şi exclude din start orice posibilitate de cooperare la nivel internaţional cu alt gen de regim decât al său. De ce s-ar alia un dictator de dreapta cu Statele Unite ale Americii?

Răspunsul este ferm, orice dictator prefera să-şi secătuiască poporul prin foamete şi teroare, să-l hrănească cu propria sa doctrină şi să excludă orice formă de colaborare cu un regim democratic, însă Francisco Franco nu a fost doar un dictator ci a fost un dictator care şi-a iubit tara, noţiune incompatibilă cu multe alte forme de dictatura. Proclamarea ca succesor al său, a lui Juan Carlos, care urma să fie rege şi să se instaureze monarhia constituţională ne îndreptăţeşte să ne întrebăm ce fel de dictator a fost Juan Carlos?

Cunoaştem dictatori care-şi târăsc tara în războaie sângeroase, care-şi distrug poporul până la ultima suflare şi-şi împart teritoriul ca şi cum totul li s-ar cuveni familiei lor, însă avem un exemplu de alt gen de dictator. Se naşte întrebarea de ce un dictator prefera să lase moştenitor un viitor rege? Cum poate un dictator să educe, să respecte şi să încredinţeze puterea pentru care a luptat atât de mult unui rege?

Franco

Toate aceste elemente fac din Franco un personaj al istorie controversat, unii îl blamează alţii dimpotrivă îl apreciază, dincolo de aceste lucruri istoria rămâne aceeaşi. Trecerea de la dictatura la democraţie în Spania s-a făcut în noiembrie 1975 fără vărsare de sânge, fusese dorinţa unui dictator de dreapta să se întâmple acest lucru. Dincolo de acest fapt rămâne întrebarea firească de ce?

Fantoma lui Franco bântuie încă Spania

Un lucru pe care îl remarci destul de rapid în Spania este cât de puternică a rămas influenta erei lui Franco asupra conştiinţei oamenilor. Dictatura lui Franco s-a sfârşit acum 36 de ani Democraţia spaniolă este încă foarte tânără. Cu toate că regimul dictatorial a luat sfârşit într-un mod panic, Franco rămâne un personaj controversat al istoriei secolului al XX lea.

În Spania există un puternic curent care lupta împotriva imaginii dictatorului, cu toate acestea sunt foarte mulţi tineri care susţin că Franco a fost un mare patriot şi a adus numai beneficii ţării sale. Aceste tendinţe de simpatie faţă de dictator aduc îngrijorare în rândul celor care lupta din greu să contureze o imagine negativă a dictatorului practicându-se în mod constant dezinformarea.Dincolo de controverse rămân faptele sale care nu permit o interpretare echivocă. În acest context se naşte întrebarea este Spania o democraţie tânără? De ce se tem unii de fantoma lui Franco?

Bilanţul lui Franco este unul pozitiv deoarece (în timpul celui de al Doilea Război Mondial)Caudillo a ţinut întotdeauna seama de interesele Spaniei, după cum le înţelegea el, şi trebuie să admitem că le-a înţeles destul de bine: a scăpat tara de noi masacre, devastări şi răzbunări. Franco a fost un dictator ciudat şi atipic pentru secolul al XX-lea, care preferă să demobilizeze masele, şi nu să le mobilizeze. El a făcut-o oferind maselor distracţie ieftină, fotbal (era un susţinător al echipei Real Madrid care în perioada anilor 1960 domina incontestabil din punct de vedere fotbalistic Europa, câştigând şase Cupe ale Campionilor şi fiind finalistă de alte două ori!), lupte cu tauri şi posibilitatea de a accede la o infrastructură turistică din ce în ce mai performanţă.

Franco avea şi simţul umorului

Franco avea şi simţul umorului şi al deriziunii, aşa cum a subliniat şi Pio Moa în prima carte publicată în limba romana despre Franco, umor atât de străin dictatorilor fanatici din secolul al XX-lea.Odată, greşind o cifră la înregistrarea mesajului de Anul Nou, şi cum ministrul Informaţiilor, Arias Salgado, insistă să se repete operaţia, a spus: Nu vă faceţi griji, e totuna. Nimeni nu ascultă mesajul”. Vi-l imaginaţi pe Ceauşescu spunând acelaşi lucru?! Noi avem imaginea unui dictator sângeros care a lăsat în urma temniţele terorii, locuri unde şi-au pierdut viaţa ultimii oameni care au luptat pentru dreptate. Există în cazul lui Franco astfel de temniţe, mărturii ale trecutului în care s-a practicat tortura în formele cele mai degradante ale speciei umane asemănătoare celor comuniste? Exist un Aiud, Sighet sau Gherla în Spania? Au experimentat şi ei mizeriile practicate de comunişti aşa cum au fost ele aplicate la Piteşti în celebrul experiment ce a oripilat o lume întreagă?

Franco

Răspunsul este negativ şi a fost dat de Alexander Soljenitan scriitorul rus care a descris memorabil Gulagul rusesc, simbol al temniţelor comuniste Acesta explica într-un interviu acordat TVE în 1987 ce înseamnă teroarea unei dictaturi comunisteŞtiţi dumneavoastră ce este o dictatură? Spaniolii sunt absolut liberi să locuiască oriunde şi să se deplaseze în oricare loc din Spania. Noi, sovieticii, n-o putem face în ţara noastră. Spaniolii pot pleca liber din ţara lor pentru a merge în străinătate. În ţara noastră suntem nişte puşcăriaşi. Dacă noi ne-am bucura de libertatea de care dumneavoastră vă bucuraţi aici, am rămâne cu gura căscată”. Aceste declaraţii au declanşat o isterie colectivă a Stângii spaniole, ajungându-se la declaraţii explicit criminale de genul celei făcute de Juan Benet:Cred cu fermitate că, atâta timp cât există persoane ca Alexandr Soljenitan, lagărele de concentrare vor supravieţui şi vor trebui să supravieţuiască”.Comunismul se opreşte doar acolo unde se izbeşte de un zid sau de o voinţă de nezdruncinat”.

Franco, arhitectul cu o solidă voinţa anticomunistă

Franco

Franco a fost arhitectul cu o solidă voinţa anticomunistă. Alte două personalităţi cu voinţă care au pus umărul solid la prăbuşirea comunismului nu au fost oare Ronald Reagan şi Papa Ioan Paul al II-lea?! În acest context ne putem întreba ce fel de dictatura a fost cea instaurată de Franco şi de ce se tem oamenii politici din Spania de fantoma dictatorului? Ne putem întreba de ce există voci care doresc dărâmarea monumentului construit de acesta şi intitulat “El Valle de los Caidos”? Să fie acelaşi motiv pentru care cu ani în urmă s-a cerut şi în România dărâmarea Mausoleului Eroilor ca fiind un monument comunist?

Se tem oamenii politici de fantomele dictatorilor care nu mai sunt decât pagini de istorie? Răspunsurile pot fi diverse şi pot naşte multe polemici, însă nu trebuie să uităm că în perioade de criză economică ase facilitează accesul la putere a partidelor extremiste, speram totuşi că istoria a învăţat ceva pe fiecare dintre noi şi ne determina să judecăm valorile prin filtrul drepturilor fundamentale ale omului şi nu în funcţie de satisfacţia personală a fiecăruia.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *