Dispariții inexplicabile

”Fenomenul”, OZN-urile sunt pretutindeni

Fenomenul este un film documentar lansat la începutul anului 2020 și care prezintă evenimente extraterestre petrecute în ultimii 70 de ani. Filmul prezintă multe imagini cu apariţii ale unor obiecte de origine necunoscută, dar și interviuri cu personalităţi care au fost martori la astfel de evenimente sau au realizat investigaţii în acest sens.

Printre acestea se număra Harry Reid, fost senator american, care s-a implicat direct în finanţarea unui proiect privind existența extratereştrilor, John Podesta, șef de cabinet al preşedintelui Clinton și consilier al preşedintelui Obama, Jacques Vallee, cercetător, dar și celebrul regizor Steven Spilberg care a lucrat la unul din filmele sale cu Allen Hynek, astronom în cadrul proiectului Bluebook.

Nici astronauţii de pe Stația spaţială internațională nu au fost feriţi de astfel de evenimente. Doi astronauţi ruși au fotografiat un OZN cu dimensiuni gigantice care zbura în orbita Pământului. Chiar și președintele Trump a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune Fox News că a fost informat despre existența OZN-urilor, pe care le-a considerat, până să devină preşedinte, scenarii SF.

Presupun că totul este posibil, a mai declarat președintele, invocând rapoartele întocmite de piloţi americani care au fost martori la astfel de evenimente.
Nick Pope, ufolog, a declarat că Trump va fi primul preşedinte american care va face un anunț cu privire la existența extratereştrilor, dat fiind probele concludente care îi sunt prezentate.

Pentagonul și OZN-urile

În 19.06.2019, trei senatori americani erau informați de Pentagon privind apariţia unor OZN-uri ca urmare a unor rapoarte întocmite de piloţi americani. Aceștia erau staţionaţi pe port-avionul Theodore Roosevelt, în oceanul Atlantic, timp în care au observat mai multe OZN-uri care se deplasau cu viteze hipersonice. În același timp, informații similare au fost transmise și la Casa Albă.

Un incident care a fost dezbătut de media americană s-a produs în 7 noiembrie 2006, pe un aeroport din Chicago. Timp de 15 minute, aeroportul a fost survolat de mai multe OZN-uri cu dimensiuni de peste opt metri. Cu toate că OZN-urile au fost observate cu ochiul liber, imaginile nu au fost captate de radarele aeroportului.

Josef Allen Hynek a fost unul dintre cei mai importanţi ufologi americani. În anul 1948, Hynek a fost cooptat în proiectul Sign. Conform declaraţiilor sale, pe când era profesor la universitatea Colombus, Ohio, a fost abordat de trei bărbați care după ce au vorbit despre ploaie și vreme, l-au întrebat ce părere are despre fenomenele extraterestre.

Hynek a fost preluat și condus la baza Air Force Wright Patterson unde i s-a propus să lucreze în cadrul unui proiect secret, numit Sign. Astfel, a început aventura vieții mele, declara Hynek. Pe toată perioada participării la proiectul Sign, Hynek a discutat cu sute de persoane care au fost martori sau subiecţi ai unor întâmplări care implicau apariţii extraterestre.

OZN

El a pus la punct 12 sisteme de captare ale apariţiilor OZN-urilor. A fost un colaborator apropiat al regizorului Spilberg, la realizarea filmului Întâlnire de gradul 3. În anul 1978, a ținut un discurs memorabil la ONU, atrăgând atenția asupra pericolelor rezultate din incidente cu extratereștri.

Hynek rămâne în istorie, ca fiind unul dintre primii oameni de știința care au admis public că exista civilizaţii extraterestre.

„Nu există nicio dovadă”

 Pe data de 17 decembrie 1969, secretarul USAF, dr. Robert C. Seamans Jr. a anunţat sfârşitul proiectului Blue Book. Un motiv era că „nu a fost prezentată nicio dovadă care să indice faptul ca investigarea ulterioară a OZN-urilor de către Forţele Aeriene este justificată”. El a adăugat că, „nu există nicio probabilitate de implicare pe viitor a Forţelor Aeriene în acest domeniu”. Alte agenţii, de la marina americană (UŞ Navy), până la NORAD au făcut declaraţii chiar mai dure. NORAD a afirmat astfel: „Nici acest comandament, nici USAF, nu investighează şi nu analizează observaţiile OZN, fie ele civile sau militare”.

 Între timp, desigur, cazurile OZN nerezolvate şi surprinzătoare, fiecare cu numeroşi martori, nu au încetat. De pildă, în noaptea de 18 octombrie 1973, lângă Mansfield, Ohio, a avut loc un incident, numit uneori „cazul Coyne”. Echipajul unui elicopter al Army Reserves Command nr.83 a fost şicanat de un obiect mare, alungit, în timpul unui zbor de antrenament. Armata a produs despre acest eveniment numeroase documente oficiale. Cu nici două luni înainte, pe data de 8 septembrie 1973, şi cea de-a 298-a companie militară de la Hunter Army Airfield, Georgia, într-o patrulare de securitate de rutină, a suferit o confruntare apropiată cu un obiect mare, neidentificabil. Biroul poliţiei militare de la Fort Stewart, din apropiere, a generat un „raport de incident serios” pentru conducerea armatei s.a.m.d.

 Cu toate acestea, după 1969, oricine ar fi întrebat despre OZN-uri, la USAF sau la Departamentul Apărării, primea o scurtă comunicare, numită „Fact Sheet, Informaţii despre OZN-uri”, în care scria, între altele, fără ambiguităţi, că „Având în vedere… actuala presiune extremă asupra fondurilor Forţelor Aeriene, nu există nicio probabilitate de reînnoire a implicării forţelor aeriene în acest domeniu”. Toate aceste declaraţii erau menite să transmită, încă o dată, publicului mesajul că – întrucât armata nu mai este interesată de OZN-uri – rezultă că OZN-urile nu există.

 La dovezile, inclusiv recente, ale faptului că acest mesaj era mincinos, s-a adăugat şi o investigaţie, bine documentată – publicată, la sfârşitul lunii august 2018, de ufologul australian Paul Dean – din care voi evoca mai jos câteva constatări.

 Din februarie 1975, cercetătorul Robert G. Todd, din Ardmore, Pennsylvania, folosind legea privind libertatea de informare (FOIA), s-a angajat într-o campanie susţinută de solicitare a desecretizarii documentelor privind aceste incidente, de la Pentagon, până la unităţi de nivel de batalion, obţinând mii de pagini de provenienţă militară, în general corespondenţa.

 La început, răspunsurile primite repetau sloganul din „Fact Sheet”, conform căruia armata nu mai este interesată de subiect şi nu are proceduri privind raportarea sau analiza fenomenului OZN. Todd nu s-a descurajat, continuând cu întrebările sale, inclusiv privind cazuri specifice OZN. În cele din urmă, pe 20 februarie 1976, el a primit un prim răspuns sincer şi detaliat, de la Centrul de excelenta al aviaţiei armatei americane (USAACE) cu sediul la Fort Rucker din statul Alabama.

 În răspunsul, semnat de ofiţerul adjunct al afacerilor publice al Centrului, Herbert C. Strickland, scrie, între altele, că: „Agenţia responsabilă cu investigarea rapoartelor privind obiectele de zbor neidentificate (OZN), desemnată de Departamentul Apărării, este Serviciul Senior de Aviaţie – Forţele Aeriene ale Statelor Unite (USAF)” şi că „USAF îşi coordonează investigaţiile şi constatările lor cu Autoritatea Federală de Aviaţie” (Federal Aviation Administration – FAA), autoritatea naţională pentru aviaţia civilă a SUA. Deci se recunoştea nu doar că rapoartele OZN erau investigate, dar chiar şi faptul că USAF a găsit un aliat în acest scop în FAA.

OZN

 Scrisoarea lui Strickland mai precizează că „în cazul în care au survenit daune, vătămări sau moarte, un astfel de accident/incident va constitui o preocupare majoră pentru anchetatorii de la Agenţia militară a SUA pentru Securitatea Aeronautică” (United States Army Agency for Aviation Safety – SAAAVS) care va efectua investigaţiile.

 Dar Strickland mai afirmă şi că investigaţiile privind incidentele OZN care nu implică daune, vătămări corporale sau deces „sunt responsabilitatea unităţii care deţine aeronava implicată”. Dacă era aşa, apar o seamă de alte întrebări: cine efectua aceste investigaţii? Ce documente se întocmeau? Cine le arhiva? La acest nivel documentele se distrug de obicei după cel mult câţiva ani s.a.m.d.

 Paul Dean a mai aflat că Strickland primise informaţiile de mai sus de la colonelul Samuel P. Kalagian. Având şi el sediul la Fort Rucker, Kalagian a fost comandantul adjunct al Consiliului de Securitate al Aviaţiei Militare. El comunicase, cu privire la problema OZN, şi cu Oficiul secretarului forţelor aeriene (OSAF). Dean crede că, cel mai probabil, OSAF nu şi-a dat seama că ancheta colonelului Kalagian avea să-şi găsească drumul spre civilul Todd.

 Dar – ceea ce se ştia mai demult – în 1979, Robert Todd a obţinut şi o altă informaţie esenţială. La cererea sa, USAF a eliberat o parte din documentele aferente închiderii proiectului Blue Book. Unul dintre documentele desecretizate cu această ocazie a fost memoriul din 20 octombrie 1969, semnat de generalul de brigadă Carrol H. Bolender, director adjunct pentru dezvoltare al USAF, unul dintre cei care autorizaseră închiderea proiectului.