Este posibilă călătoria în timp? Călătoria în timp este un subiect intens dezbătut în mediile științifice pentru a se descoperi o modalitate prin care să se materializeze acest concept.

De-a lungul timpului, au existat numeroși oameni de știință, care au încercat să descopere o modalitate prin care omul poate să călătorească în timp. Această călătorie, fie ea în trecut sau în viitor, ar putea să schimbe întreaga viață a omului, dar și perspectiva sa asupra Universului.

Călătoria în timp în vremuri demult apuse

Unul dintre cele mai vechi texte din lume se numește Mahabharata. Un paragraf din această carte, scrisă în secolul al VIII-lea î. Hr., descrie cu lux de amănunte o călătorie de-a dreptul bizară, despre care se poate spune că este un fantastic salt în timp. Un rege, pe nume Raivata, este nevoit să călătorească spre ceruri pentru a se întâlni cu creatorul, adică cu Brahma.

Regele efectuează această călătorie și după o întrevedere de doar câteva ore, revine pe Terra. Singura problemă este că pe Pământ au trecut câteva sute de ani. Aceasta întâmplare este o dovadă vie că acest rege efectuează un salt în timp de câteva sute de ani. Oare cum a fost posibil?

O altă întâmplare asemănătoare este prezentată în Coran. Un grup de oameni se refugiază într-o peșteră. Îi păștea un pericol mare, dar Dumnezeu îi adoarme și aceștia se trezesc peste 309 de ani. Întâmplarea se petrece undeva prin secolul al II-lea după moartea lui Iisus.

În timpurile noastre, aceste relatări sunt considerate simple povești. Omul modern este setat și ancorat prea mult în realizate pentru a înțelege un concept atât de complex.

Și totuși, călătoria în timp este posibilă?

Ben Tippett, om de știință din cadrul Universității Okanagan British Columbia, sugerează într-un nou studiu că ideea călătoriei în timp este posibilă, cel puțin din punt de vedere matematic.

Tippett susține că există dovezi că în apropierea găurilor negre, timpul se mișcă mult mai lent, iar curbura tinde să fie mai elastică. Modelul mașinii, care poate să străbată timpul atât în trecut, cât și în viitor, imaginată de specialistul canadian poate fi comparată cu o cutie care se deplasează circular. Această mașinărie se poate mula pe curbura spațiul-timp și astfel călătoria în timp devine posibilă.

Cu toate acestea, o astfel de mașinărie este imposibil de construit în prezent pentru că este nevoie de materiale speciale, pe care omul încî nu le deține. Aceste materiale ar trebui să reziste la viteze impresionante, de cel puțin 8 ori viteza luminii, pentru ca deplasarea în timp să devină posibilă.

„HG Wells a popularizat termenul de maşină a timpului şi i-a făcut pe oameni să creadă că un explorator ar avea nevoie de o maşină sau de o cutie specială pentru a putea realiza călătoria în timp. Dacă din punct de vedere matematic este fezabilă, dar construirea unei maşini a timpului încă nu este posibilă deoarece avem nevoie de materiale, pe care le numim materie exotică, care să modeleze dimensiunea spaţiu-timp şi care nu au fost descoperite încă”, a mai spus Tippett.

călătoria în timp

Mașina timpului

The Time Machine (Maşina timpului) este celebrul roman s.f. scris de H.G. Wells în anul 1895 şi citit de majoritatea adolescenţilor din întreaga lume. Mai puţină lume ştie însă că ideile scriitorului englez despre călătoria în timp au fost expuse într-o lucrare intitulata The Chronic Argonauts (Cronica Argonauţilor).Pasionaţi de ideile literare ale lui Wells, unii oameni de ştiinţă sunt convinşi că o călătorie în timp este perfect posibilă. Alţii se dovedesc mai rezervaţi.

Înapoi din viitor

 În romanul lui Wells este vorba despre un inventator englez care povesteşte unor musafiri că timpul este a patra dimensiune a spaţiului prin care se poate călători cu ajutorul unei maşini inventate de el. Cu ajutorul acesteia, personajul călător în timp ajunge în anul 802.701 e.n în mijlocul unei societăţi de androgini pe nume eloi. Interesantă în romanul lui Wells este ideea spaţiului cu patru dimensiuni, idee preluată de scriitor din teoriile lansate pe la jumătatea secolului al XIX-lea care aduceau în discuţie spaţiul non-euclidian (cele trei dimensiuni plus Timpul), teoria dezvoltată la începutul secolului al XX-lea de Hermann Minkowski (teoria spaţiu-timpului), preluată de Einstein în teoria relativităţii. Deci, ideea literară vorbea despre călătorii în viitor, cu o maşină curioasă, dar în realitate, cu maşina sau fără, se poate călători în trecut sau în viitor? Adică, putem să vizităm Atena din vremea lui Platon pentru a aduce înapoi scrierile pierdute ale lui Aristotel?

 Oamenii de ştiinţă, încrezători în puterea raţionamentelor exacte, cred că acest lucru este posibil, chiar şi în situaţia în care majoritatea exclude această posibilitate. Printre cei care cred că o călătorie în timp este posibilă se numără şi fizicianul (evident, teoretician) Michio Kaku. Asta, deoarece aduce în discuţie Timpul. Şi asemenea lui Shakespeare care se întrebă în piesa Romeo şi Julietace este un nume?” (de familie), şi fizicienii teoreticieni de ieri şi de azi se întreabă ce este Timpul? Fizicienii cred că Timpul este o constantă (şi acest lucru poate fi demonstrat) în vreme ce fizicienii teoreticieni (care se bazează doar pe calcule matematice şi nu considera că trebuie să demonstreze fizic teoriile lor) cred că timpul este relativ. Această idee aparţine lui Albert Einstein şi pentru a o argumenta (nu pentru a o demonstra) el spunea că Timpul poate varia în funcţie de observatori diferiţi.

 Cu alte cuvinte, spunea Einstein, Timpul încetineşte şi accelerează în funcţie de cât de repede se deplasează o persoană în raport cu altceva. Adică, atunci când se apropie de viteza luminii, o persoană din interiorul unei nave spaţiale îmbătrâneşte mai puţin decât alta rămasă pe Pământ! Idei la fel de literare ca şi cele ale lui Wells, deoarece nici o navă nu poate călători cu viteza luminii, ca urmare, nici un om n-ar putea întineri, nicicum Timpul să încetinească!  Şi cu toate că ideea călătoriei în timp este exclusă de unii cercetători, teoriile contrare nu lipsesc, toate având în comun nu fantezia, ci raţionamentul ştiinţific, ca să nu adăugăm şi cuvântul fantastic.

Maşini, găuri negre şi de vierme

 NASA care se ocupa de programele spaţiale americane, emite din când în când şi teorii ştiinţifice. În cazul călătoriilor în timp, NAŞA crede că acestea sunt posibile pentru a te întoarce în timp, argumentul este că aşa prevede relativitatea generală a lui Einstein(?). După NAŞA, călătoria în timp ar fi posibilă dacă o navă s-ar deplasa mai repede decât lumina care călătoreşte cu aproape 300.000 km/s în vid. Numai că fotonul (lumina) are masa zero!

 NASA merge mai departe şi crede că ar putea creagauri de vierme” între puncte din spaţiu-timp pentru a face posibilă călătoria în timp! Numai că e cam greu de realizat ceva ce este doar fictiv! Pentru că gaura de vierme (wormhole) este o caracteristică ipotetică a spaţiu-timpului (teoretizata de Einstein), un fel descurtatura” prin spaţiu-timp! Suntem în plină literatura s.f., dar la nivel înalt. Altminteri, cine ar putea produce în Univers o scurtătură prin care noi să ne strecurăm cu nava noastră înaintând cu viteza luminii? Dar ideile nu se opresc aici.

 Fizicianul-teoretician Stephen Hawking este convins că dacă o navă spaţială ar merge în jurul unei găuri negre, nava ar consuma doar jumătate din timpul pe care îl trăieşte lu-mea, aflată departe de gaura neagră! Câteva întrebări candide: care gaura neagră, care nava spaţială şi de ce un consum de doar jumătate din cât trăieşte lumea? O altă posibilitate, mai aproape de Wells, ar fi o maşină a timpului care să călătorească înainte şi înapoi. Numai că maşina asta n-ar avea roti, ci ar trebui, spun unii cercetători, să fie construită dintr-o materie exotică, o aşa numitadensitate negativă de energie”. Fizicianul Michio  Kaku, profesor la City College din New York crede că o călătorie în timp este posibilă şi asta pentru canu există nicio lege a fizicii care să împiedice călătoria în timp”. Pe principiul, ce nu interzice legea, e legal.

 Pentru a dovedi că vorbim despre literatura s.f., iată şi alte explicaţii ştiinţifice ale fizicianului Michio Kako:Einstein spune că timpul este ca un rău, un vechi rău care a avut un drum printre stele. Două râuri pot fi ca un covrig. Sunt de partea celor care au îndoieli cu privire la călătoria în timp, dar trebuie spus că matematicienilor le-a trebuit o mie de ani, până în anul 1949, pentru a găsi o soluţie a ecuaţiei lui Einstein.

În cazul în care Universul se roteşte şi noi am merge în jurul Universului, atunci ne-am întoarce în locul de unde am plecat”. Cam asta a descoperit şi Fernando Magellan în 1520 când a încheiat călătoria sa în jurul lumii. Şi totuşi, ce deosebire între performanta să şi descoperirile făcute în timpul acestei călătorii şi călătoriile în jurul Universului imaginate de oameni serioşi care venerează matematica şi ignora fizică!

călătoria în timp

Timp și relativitate

Deși în literatura SF a apărut prima dată în cartea lui HG Wells, ‘ The Time Machine (1895), știința a vorbit pentru prima dată de călătoria în timp în secolul al XX-lea, ca efect secundar al teoriei relativității generale a lui Albert Einstein (dezvoltată în 1915 ).

Relativitatea descrie structura fizică a universului în termeni de spațiu și timp, care include trei dimensiuni spațiale împreună cu dimensiunea timpului. Conform acestei teorii, care a fost dovedită de numeroase experimente în ultimul secol, gravitația este rezultatul îndoirii acestui spațiu-timp ca răspuns la prezența materiei. Cu alte cuvinte, dată fiind o anumită configurație a materiei, materialul real al spațiului din univers poate fi modificat în mod semnificativ.

Una dintre consecințele uimitoare ale relativității este că mișcarea poate duce la o diferență în modul în care trece timpul, un proces cunoscut sub numele de dilatarea timpului . Acest lucru se manifestă cel mai bine în Pardoxul Twin . În această metodă de „călătorie în timp”, vă puteți mișca în viitor mai repede decât în ​​mod normal, dar nu există nicio cale de a reveni în prezent.

Relativitatea generală deschide noi uși

În 1937, fizicianul scoțian WJ van Stockum a aplicat pentru prima dată relativitatea generală într-un mod care a deschis ușa călătoriei în timp. Aplicând ecuația relativității generale la o situație cu un cilindru de rotație extrem de lung și extrem de dens. Rotația unui astfel de obiect masiv creează un fenomen cunoscut sub numele de „glisare de cadre”, care înseamnă că el în realitate atrage timpul în mișcarea sa.

Van Stockum a descoperit că, în această situație, se poate crea o cale în spațiu temporal, care a început și s-a încheiat la același punct – curbă închisă temporală – care este rezultatul fizic care permite călătoria în timp. Puteți să porniți într-o navă spațială și să călătoriți pe o cale care vă aduce înapoi în exact același moment în care ați început.

Deși un rezultat interesant, această teorie este destul de controversată și nu a fost luată în calcul de specialiști.

În 1949, matematicianul Kurt Godel – un prieten al lui Einstein și coleg de la Institutul pentru Studii Avansate din Universitatea Princeton – a decis să abordeze o situație în care întregul univers se rotește. În soluțiile lui Godel, călătoria în timp a fost efectiv permisă de ecuații … dacă universul se rotește. Un univers rotativ ar putea funcționa ca mașină de călătorit în timp.

Acum, dacă universul se rotește, ar exista modalități de a le detecta (fasciculele luminoase s-ar îndoi), iar până acum, dovezile sunt extrem de puternice încât nu există nici un fel de rotație universală. Din nou, călătoria în timp este exclusă de acest set special de rezultate. Dar adevărul este că lucrurile din univers se rotesc, iar acest lucru deschide din nou porțile acestei teorii.

Găurile negre

În 1963, matematicianul din Noua Zeelandă Roy Kerr a folosit ecuațiile câmpului pentru a analiza o gaură neagră rotativă. A numit-o gaură neagră Kerr, și a constatat că din gaura neagră, lipsesc singularitatea din centru și în celălalt capăt. Acest scenariu permite curbei închise de timp.

La începutul anilor 1980, în timp ce Carl Sagan l-a abordat Kip Thorne cu o întrebare despre fizica călătoriei în timp. Împreună cu fizicianul Sung-Won Kim, Thorne și-a dat seama că (teoretic) ar putea să există o gaură neagră cu o gaură de vierme, care să conecteze un alt loc din univers. Dar doar pentru că ar exista această gaură de vierme nu înseamnă că există și călătoria în timp.

Dar cu toate acestea, există posibilitatea ca unul dintre cele două capete ale găurii de vierme să fie mobil, iar diferența de timp dintre cele două capete să fie, de exemplu, de 5000 de ani. Atunci dacă o navă spațială ar intra pe capătul mobil cu viteza luminii și ar ieși prin capătul fix, atunci nava s-ar întoarce 5000 de ani în timp.

Această explicație este una pur speculativă, pentru că nu se știe cum ar putea funcționa o gaură de vierme și din ce fel de materiale ar trebui construită o navă spațială pentru a rezista la o viteză atât de mare, precum cea a luminii.

TiberiuM

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!