Este adevărat că Hitler a fost ghidat de forțe oculte? Istorie secretă

31 vizualizări
7 min. de citit
Eva Braun
Eva Braun

Forțele oculte l-au modelat pe Hitler într-un dictator cu viziunea obtuză. Există numeroase documente, care descriu acest fenomen misterios.

Ahnenerbe, Soarele Negru, este o grupare care s-a format ca urmare a ordinului dat de Himmler. Scopul acestei organizații era de a găsi răspuns la marile mistere ale lumii. Sute de cercetători naziști au făcut parte din expediții în Tibet, Antarctica, India, Grecia și chiar Munții Carpați, România, unde au căutat civilizația hiperboreană.

Hitler și Himmler doreau să pună bazele unui nou Vatican al celui de al Treilea Reich, al cărui simbol erau 12 rune. Mulți istorici consideră că atrocitățile comise de naziști își au originea în atracția lui Hitler și a lui Himmler față de ocultism și esoterism.

În perioada celui de al treilea Reich, în Germania au fost create o serie de organizații secrete care aveau scopul de a-l ajuta pe Hitler să câștige războiul. Influența membrilor acestor organizații în strategia războiului a fost copleşitoare. Societăţi secrete precum VRIL sau THULE aveau în componenţa cei mai importanţi oameni de știința care prin descoperirile și realizările lor stabileau viitorul lumii. Hitler însuși era interesat de originea umanităţii, formarea planetei, evoluție, tehnologie, extratereștri.

Forțele oculte din spatele lui Hitler

Dincolo de ceea ce cunoaștem, există o istorie secretă, plină de tenebre, a celui de al Treilea Reich. Sunt istorici care au analizat fizionomia și gesturile lui Hitler, începând cu anul 1930, până în anul 1945. În 15 ani, gesturile lui Hitler au devenit adevărate simboluri ale ocultismului, iar fizionomia lui s-a transformat atât de mult, încât unii cercetători au asemănat-o cu cea a unui om posedat de spirite malefice.

Adolf Hitler

Anturajul lui Hitler a avut un rol decisiv în manipularea și transformarea sa. Hermann Rauschning a fost unul dintre apropiații lui Hitler care a descris fenomenul transformării lui Hitler.

Citez, Hitler avea fantasme, viziuni. Personalitatea sa devenise instabilă, lubrică. Hitler s-a abandonat unor forțe telurice, distructive.

Rauschning susține că multe din deciziile pe care Hitler le-a luat au fost în funcție de ceea ce visa noaptea. Deseori avea coșmaruri, se trezea din somn urlând și tremurând.

Hitler a fost unul dintre susținătorii teoriei vril, a telepatiei și a telekineziei. El credea că energia vril îți dă puterea de a conduce lumea, natura.

Hanussen, omul care îi spunea viitorul

În 8 aprilie 1933, la câteva luni după ce Hitler a preluat puterea, un ziar nazist publica știrea conform căreia, în apropiere de Berlin, a fost descoperit cadavrul unui bărbat, parţial devorat de lupi. După câteva zile, cadavrul a fost identificat. Aparținea lui Erik Jan Hanussen, clarvăzător, hipnotizator, mentalist, medium, un apropiat al lui Hitler.

Tatăl lui Hanussen s-a născut la Viena și a fost actor. În timpul liber, era paznic la o sinagogă. Mama lui Hanussen a fost actrița și cântăreaţă de operă.

Forțele oculte și ezoterismul

Încă din copilărie, Hanussen a fost atras de exoterism. În tinerețe a lucrat pentru jurnalul Der Blitz, unde a publicat mai multe articole pe această temă. Calitățile de hipnotizator și le-a etalat în timpul Primului Război Mondial, subiecţii fiind camarazii săi de luptă.

Mitul arienilor

În anii 20, devine foarte cunoscut în Europa, pentru capacitatea să extrasenzorială. Erau și voci care îl acuzau că este un escroc. Cu toate acestea, spectacolele sale umpleau sălile de spectatori. În paralel, dădea lecții pe care le numea citirea gândirii.

Anul 1933 reprezintă apogeul carierii sale. După spectacolul de la Scala din Berlin, cucereşte publicul german. Pretindea că poate citi trecutul și viitorul, inducea transe hipnotice, controla fiecare spectator prin privirea să ageră. Forțele oculte își făceau treaba!

În anul 1932, prezice moartea automobilistului Georg Christian Von Lobkowicz, în cadrul circuitului de la Berlin. Predicţia să s-a adeverit și mulți au considerat ca Hanussen ar fi sabotat automobilul lui Lobkowicz.

Hanussen devine unul dintre cele cele mai influente persoane din Berlin. Orbit de succes și putere, începe să frecventeze demnitari nazişti și să devină un apropiat al lui Hitler. Hanussen i-a predat lecții lui Hitler cu privire la limbajul corporal, atitudine pe care Hitler trebuia să o aibă în timpul discursurilor sale.

Omorât pentru prezicerea viitorului?

Ancheta care s-a efectuat după moartea sa, nu a identificat autorii asasinatului, însă, asistentul lui Hanussen a declarat că Hitler ar fi ordonat asasinatul, ca urmare a faptului că descoperise că Hanussen este evreu.

Cu puțin timp înainte să moară, Hanussen a făcut o predicţie celebra. El a descris incendierea Reichstag-ului, lucru care s-a întâmplat în 28 februarie 1933.

Știai că Hitler a avut un copil? Nu l-a recunoscut niciodată, dar documentele așa sugerează. Află toată povestea din acest articol.

Cu câteva zile înainte să moară, Hanussen a prezis că Hitler va pierde războiul și ca urmare, se va sinucide. Este posibil ca aceste predicţii să-l fi deranjat pe Hitler, care ar fi decis asasinarea lui Hanussen.

Nu uita să ne urmărești pagina de Facebook pentru alte articole la fel de interesante.

Previous Story

Dacă extratereștrii ne contactează, îi vom înțelege?

Next Story

Cele mai notorii încercări ale Rusiei de a spiona Statele Unite ale Americii