Categorii
Istorie Antică

Esenieni. De ce li le spunea elita sau cei aleși?

Cu cinci sute de ani înainte de naşterea lui Christos, un misterios grup de cărturari a decis formarea unor comunităţi care să se conducă după o veche învăţătură, ale cărei începuturi se situează înaintea istoriei, aşa cum o cunoaştem noi.

În timpul lui Iisus au existat patru grupuri religioase. Cu toate acestea, în Noul Testament nu se vorbește despre grupul esenienilor.

Cei care voiau să facă parte din grupul esenienilor trebuiau să treacă printr-o perioadă de probă care dura trei ani. Exista o comisie care evalua caracteristicile fizice, psihologice, spirituale, pe toată perioada celor trei ani de probă.

Esenienii erau obligați să se căsătorească și să aibă copii.

Biblia nu vorbește despre evenimentele produse în viața lui Iisus în perioada de la 12 la 30 de ani. Sunt specialiști care consideră că Iisus a efectuat o lungă călătorie, ajungând și la esenieni, unde a petrecut o perioadă de câțiva ani.

O rasă în sine

Esenieni

Cunoscute sub numele colectiv de esenieni, acestea reprezentau diferite secte care îi includeau pe nazireni şi pe ebioniţi.

Învăţaţii romani şi evrei se refereau la esenieni ca la „o rasă în sine, mult mai remarcabilă decât oricare alta din lume.” Părţi din tradiţiile lor se regăsesc în scrieri străvechi, cum ar fi hieroglifele sumeriene, datând din 4000 î.Ch.

Esenienii sau cei aleși

Elemente din aproape orice sistem major de credinţă cunoscut astăzi îşi au rădăcina în această tradiţie de înţelepciune, inclusiv cele din China, Tibet, Egipt, India, Palestina, Grecia şi din sud-vestul Americii de Sud. În plus, multe dintre marile tradiţii ale lumii vestice îşi au şi ele rădăcina în acelaşi sistem de informaţii, inclusiv francmasonii, gnosticii, creştinii şi cabaliştii.

Cunoscuţi şi sub denumirea de „Elita” sau „Cei Aleşi” esenienii au fost primii oameni care au condamnat, în mod deschis, sclavia, folosirea de servitori şi uciderea de animale pentru hrană, întrucât considerau că munca fizică este o comuniune vindecătoare cu pământul, ei erau agricultori, trăind aproape de pământul care le dăduse naştere.

Esenieni

Rugăciunea

Esenienii vedeau în rugăciune limbajul prin care puteau cinsti natura şi inteligenţa creativă a cosmosului – iar ei nu făceau nici o distincţie între acestea două.

Practicau rugăciunea în mod regulat. Prima rugăciune a zilei avea loc în întunericul ce preceda apariţia zorilor, când se pregăteau să lucreze câmpul.

Aceasta era urmată de rugăciuni înainte şi după fiecare masă, iar ultima rugăciune era cea de la culcare. Vedeau în practica rugăciunii mai degrabă o oportunitate de a participa la procesul de creaţie a propriilor lor vieţi, şi nu un ritual structurat, necesar a fi urmat pe parcursul zilei.

Vegetarieni convinși

Vegetarieni stricţi în raport cu standardele de azi, membrii comunităţilor eseniene se abţineau de la consumul de carne animală, alimente cu sânge şi de băuturi obţinute prin fermentare. Poate că una dintre cele mai clare explicaţii cu privire la dieta lor o găsim în acest pasaj din Manuscrisele de la Marea Moartă:

„Nu omorî hrana care intră în gura ta.

Pentru că, dacă mănânci hrană vie, vei fi mai viu, dar, dacă îţi omori hrana, hrana moartă te va omorî şi ea pe tine. Căci viaţa vine doar din viaţă şi moartea vine, întotdeauna, din moarte. Asta, deoarece tot ceea ce îţi omoară alimentele, îţi omoară şi ţie corpul!”

Stilul lor de viaţă le permitea să atingă vârste înaintate, ajungând până la 120 de ani sau mai mult, bucurându-se de vitalitate şi rezistenţă. Esenienii erau cărturari meticuloşi, care îşi consemnau tradiţiile pentru generaţiile viitoare, pe care şi le puteau doar imagina.

Poate că cel mai bun exemplu al muncii lor poate fi văzut în bibliotecile secrete pe care le-au lăsat în întreaga lume. Ca nişte capsule ale timpului plasate metodic, manuscrisele prezintă instantanee ale gândirii unui popor străvechi şi ale unei înţelepciuni uitate.

Esenienii, zeloții și fariseii

Esenieni

Fariseii s-au constituit din grupul scribilor și înțelepților de pe lângă Templu. Etimologic, fariseu înseamnă a separa. Ei se separau de tot ce era impur sau rău. Ei considerau că pe lângă Scripturi, Dumnezeu îl transmisese lui Moise și o tradiție orală de a-i învăța Legile.

Ei aveau o serie de reguli și rânduieli pentru purificare. Prăpastia dintre saduchei și farisei s-a accentuat în timpul construcției celui de al doilea Templu.

După cucerirea Persiei de către Alexandru cel Mare, Iudeea a intrat sub dominație grecească. S-a format o nouă societate cosmopolită care era influențată de cea grecească.

În anul 165 î.Hr., a început un proces de elenizare forțată. Fariseii au apelat la Pompei, împăratul roman pentru a-i îndepărta pe greci.
Fariseii s-au arătat nemulţumiţi că Iisus încălca anumite reguli. Lucra de Sabat și venea în contact cu mulțimea.

Esenienii erau preoţi care contestau legitimitatea Templului și a cultului practicat. Esenienii au format a treia școală filosofică a iudaismului.

Esenienii trăiau în castitate, nu se căsătoreau. Cei care doreau să devină membri ai acestei comunității aveau o perioadă de ucenicie de un an, după care erau primiți la ritualuri de purificare. Intrarea în comunitate era marcată de depunerea unui jurământ prin care candidatul se angaja să respecte virtuțile.

Zeloții au fost un fel de fundamentalişti fanatici. Întemeietorul acestei grupări a fost Iuda din Gamala. Ei nu puteau concepe o conviețuire alături de romani. Simon Zelotul, unul dintre Apostolii lui Iisus a fost zelot.

De Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!