Emil Cioran, starea mea de a fi singur era religia mea

45 vizualizări
4 min. de citit
Emil Cioran

Emil Cioran avea vârsta de 70 de ani, atunci când s-a îndrăgostit de Friedgard Thoma, o tânăra doamnă care avea vârsta de 35 de ani și care locuia în Koln. După moartea filosofului, Friedgard Thoma a publicat o carte în care a prezentat tumultoasa relație dintre cei doi.

Multe edituri din România și Franța au refuzat să publice cartea, iar în Germania, a fost retrasă de pe piața, la scurt timp după ce a fost publicată. Friedgard era profesor de filosofie și interesată de opera lui Cioran. Ca urmare, aceasta îi trimite o scrisoare lui Cioran, în care îi elogiază opera.
La scurt timp, Friedgard primește răspuns la scrisoare și o invitație de a se întâlni la Paris.

În anul 1981, atunci când a început corespondenţa, Friedgard divorţase de pictorul și scriitorul Gunter Schulte, cu care avea un fiu. Cartea publicată de Friedgard se numește Pentru nimic în lume: o iubire a lui Cioran. Din scrisori, reiese faptul că Emil Cioran era devastat de dragostea pentru Friedgard. Pentru această dragoste, Cioran a riscat relația cu Simone Boue pe care o avea la acel moment.

Apariţia acelor scrisori în spațiul public, i-a determinat pe unii să se îndoiască de autenticitatea lor, iar alții au criticat-o pe Fridegard, acuzând-o că dorește să devină celebră. Maestrul neîntrecut al aforismelor despre moarte era prins în mrejele unei iubiri devastatoare.

După moartea filosofului, un împuternicit al lui Simone Boue a acţionat-o în justiție pe Fridegard și ca urmare, opt scrisori care erau publicate în cartea sa au fost interzise.

Emil Cioran

La prima lor întâlnire, Fridegard a fost plăcut impresionată de faptul că Emil Cioran vorbea impecabil limba germană. S-au plimbat, au vizitat muzee, au discutat despre filosofie. În momentul în care Simone Boue, partenera de viața a filosofului, a plecat în orașul natal pentru câteva zile, Cioran a invitat-o în apartamentul său pe Fridegard.

Cioran locuia într-o mansardă minusculă cu toaleta pe casa scării. Pe ușa de la intrare, era lipit un bilet pe care scria cu un pix, numele Boue. Au urmat și alte vizite pe care i le-a făcut Fridegard. În Cartea amăgirilor, Cioran scria, în iubire ne gustam, ne savuram pe noi înșine, ne încântam de voluptăţile tremurului nostru erotic. După ce am vorbit ani în şir cu sarcasm despre lucruri precum iubirea, ar trebui să fiu pedepsit.

În mai 1981, Cioran s-a deplasat la Koln unde se reîntâlneşte cu Fridegard. Ca urmare a acestei vizite, Fridegard îi scrie. M-ați aruncat în urgența univoca a unei relații fizice când eu voiam duplicitatea erotică a legăturii spirituale. Cioran a considerat ca aceste vorbe sunt un refuz. S-au mai întâlnit de câteva ori, în prezenţa partenerilor de viața, însă pasiunea mistuitoare dispăruse.

Nu uita să ne urmărești pagina de Facebook pentru alte articole la fel de interesante.

Previous Story

Cometa Leonard se apropie de Terra. Când se poate vedea cu ochiul liber?

Next Story

Ce este un vaccin?