Elena Ceaușescu

Elena Ceaușescu: Nu a terminat 4 clase, dar visa la Nobel

Fiind soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu a avut o viață de lux. Dar nu era suficient, visul cel mai mare al Elenei a fost să primească un premiu Nobel. Un vis imposibil, în condițiile în care fosta primă doamnă a României, nici cele 4 clase primare nu le terminase.

Minciuni peste minciuni

În biografia oficială a Elenei Ceaușescu nu prea există adevăr. Sau poate că doar o parte din adevăr, pentru că acesta a fost modelat după bunul ei plac. Numele său real a fost Lenuța, dar pentru că a dorit să înlăture orice legătură cu vechea viață de țăran, și-a modificat numele în Elena.

Anul ei de naștere a fost schimbat și el. Femeia dorea ca să fie mai mică decât marea sa iubire, Nicolae Ceaușescu. Oficial, Elena s-a născut în 1916, iar Nicolae în 1918. La vremea respectivă, moral era ca bărbatul să fie mai bătrân decât femeia.

Elena dorind cu ardoare această moralitate și-a modificat anul de naștere cu 3 ani. Peste noapte, devenise mai tânără, pentru că se născuse în 1919. La fel s-a întâmplat și cu cariera sa științifică. Nu reușise să absolvească cele 4 clase primare, dar dorea să fie un savant de renume mondial.

Începutul „carierei”

Care au fost începuturile implicării Lenutei Petrescu (care era numele de fată al Elenei) în dezvoltarea științei? Ea a făcut primii pași în acest domeniu, în momentul în care și-a părăsit satul natal, Petrești și s-a mutat în capitală.

Istoricii ne spun că s-a mutat cu fratele ei la București. La început, a lucrat ca asistentă în laborator și mai târziu la o fabrică de textile. Această perioadă din biografiile sale oficiale a fost descrisă foarte pe scurt, deoarece a fost un secret că viitoarea mamă a națiunii s-a ocupat de prostituție la acea vreme.

Deși responsabilitățile sale în laborator s-au limitat în a face curățenie (era femeie de serviciu), Elena a dorit să-și dezvolte cariera științifică. Imediat după ce iubitul său soț a ajuns să țină frâiele României, Lenuța a început să facă studii universitare și post universitare. Nu se prezenta la cursuri și cu siguranță că nici nu învăța pentru examene. Nici nu avea nevoie, pentru că diplomele îi erau garantate, nu doar la universitățile din România, ci și în cele din țările partenere.

Diplomele științifice și alte recunoașteri Elenei s-au fost înmulțite ca prin magie. Și nu numai pe cei din Costa Rica, Ecuador sau Ghana, dar și din multe universități occidentale de prestigiu. De exemplu, celebra Royal Chemical Society din Londra și Academia Elenă de Științe i-au acceptat ca membrii onorifici, iar Universitatea din Bologna i-a acordat un doctorat onorific pentru realizări în domeniul chimiei polimerice. În total, a obținut peste o duzină de diplome onorifice de la universități și deținea o mare bibliotecă de lucrări științifice „proprii”.

Un ajutor din parte scriitorilor fantomă

Cum a ajuns soția dictatorului atât de repede la prima ligă științifică? Desigur, toate lucrările științifice și cărțile care apar sub numele ei au fost scrise de oameni de știință din România. Aceștia erau scriitori fantomă, care erau obligați să scrie în numele ei. Ea, abia dacă cunoștea literele.

Matematicienii și chimiștii, angajați să scrie pentru Mama Neamului, din răzbunare, au făcut greșit în mod intenționat calculele din lucrările științifice. Astfel de calcule absurde au fost amuzante pentru comunitatea științifică și imperceptibile pentru „autorul” lucrărilor.

Lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că serviciile secrete au furau lucrările științifice ale specialiștilor din străinătate și i le atribuiau Lenuței. Până și un specialist ar putea să aibă probleme când ar citi titlul: „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului în întărirea cauciucurilor sintetice”.

Premiul Nobel, un vis

Una dintre cele mai mari dorințe ale Lenuței Ceaușescu a fost să câștige premiul Nobel. Această dorință, probabil, că provenea din faptul că nu muncise niciun minut în domeniul cercetării și totul îi părea atât de ușor.

Cu modestia ei obișnuită, doamna Ceaușescu, dorea să adauge printre colecția sa de titluri și premiul Nobel. Acesta îi lipsea și putea să-i aducă renume mondial. Însă, lucrurile erau mai complicate decât și-ar fi imaginat omul de știință cu 4 clase.

Prin urmare, autoritățile române au început să testeze cu blândețe în ce domeniu se poate solicita ca Maica Neamului să i se acorde această distincție. Existau mai multe domenii, în care s-a dorit încadrarea Lenuței, de exemplu în chimie, medicină sau chiar pentru pace.

Din păcate, membrii Academiei Suedeze de Științe, a căror responsabilitate era de a acorda premiul, au respins cu tărie aceste sugestii. Acest refuz trebuie s-o fi marcat pe Elena Ceaușescu, dar cu siguranță că nu a trezit-o la realitate din reveria în care trăia. Toate viața sa a fost o mare minciună, care s-a bazat pe furturi și pe minciuni exagerate, pentru că Lenuța nu își petrecea timpul în laborator ca să realizeze invenții sau inovații.

Nu a fost singura dată când „chimistul de excepție” a întâlnit acest tip de afront și i s-a refuzat recunoașterea științifică. Acest lucru s-a întâmplat și când a dorit să obțină un doctorat onorific de la Universitatea Washington. Președintele Carter s-a opus cu vehemență și a avut dreptate.