Drumurile mayașilor, botezate drumuri de cult sau căi ceremoniale sunt drumuri late, pavate și orientate după un plan și un scop bine definit, greu de înțeles pentru mentalitatea omului modern.

Aceste drumuri străbat sute de kilometri și care uimesc și acum prin linearitatea perfectă cu care au fost construite prin jungla umedă și neprietenoasă.

Drumurile mayașilor


Acestea sunt drumuri ciudate ale unei civilizații dispărute și neînțelese. Nici Camino de los muertos, coloana vertebrală a orașului Teotihuacan, nici aceste drumuri mai mult sau mai puțin ceremoniale nu au fost întâmplător construite, liniaritatea, planimetria și lungimea lor fiind legate de cu totul alte motivații decât cele pe care, astăzi, știința încearcă să le prezinte.

Puținele drumuri mayașe care au supraviețuit intemperiilor pot fi interpretate ca punți de legătură între diferite centre ceremoniale. Studiul acestor tronsoane izolate, atâtea câte au mai rămas după distrugerea lor sistematică ne conduce spre anumite inadvertențe logice.

Drumurile mayașilor

Atunci când drumurile ceremoniale sau de cult unesc între ele anumite centre administrative, lucrurile sunt clare, mai exact conforme cu schemele noastre de înțelegere, dar atunci când aceste căi sfârșesc într-un stei de munte, într-un gorgan sau pur și simplu în mijlocul unui platou pustiu ars de soare, știința noastră modernă nu mai poate furniza nicio explicație și atunci totul, fără excepție, se transformă în semnificații de cult.

Cu toate că la vremea respectivă nu erau cunoscute carele de povară prevăzute cu osii și roți și nici animalele de tracțiune, indienii anasazi au construit o rețea de drumuri de circa 800 de kilomeri, așezate pe o infrastructură solidă, late de până la 10 metri și mărginite de borduri de piatră.

Drumuri trainice și plane, orientate către un aliniament perfect ce țintesc cu cerbicie și consecvență orizontul fără să facă nici cel mai mic ocol, nici cea mai mică concesie accidentelor naturale.

Marele Drum Alb


Drumurile mayașilor

Jungla păstrează secretele civilizației antice, ascunzând perfect chiar și cele mai magnifice ruine. De aceea, Marele Drum Alb, lung de aproximativ 100 km, a fost descoperită abia în anii 30 ai secolului XX, din întâmplare. 

Oamenii au văzut prin junglă secțiuni pavate cu pietre tăiate cu atenție, dar nimeni nu își putea imagina că acestea au făcut cândva parte dintr-un drum complex.

Descoperitorii drumului mayaș au crezut că este drept ca o săgeată și că a conectat două puncte: marele oraș Koba cu micul sat îndepărtat Yaksuna. Arheologii și-au pus imediat întrebarea: de ce să construiască o mare autostradă de piatră pentru a conecta o metropolă antică cu un sat?

Ulterior s-a dovedit că drumul nu era perfect drept și că a deviat de la linie, conectând o serie de așezări importante pentru din imperiu. Satul Yaksun a fost doar locul unde a fost pusă ultima piatră a autostrăzii antice.

Când a fost construit?

Oamenii de știință au descoperit că drumul a fost construit în perioada de glorie a Impriului Mayas, adică în urmă cu aproximativ 1300 de ani. Marele Drum Alb era necesar pentru a asigura cea mai rapidă mișcare posibilă a trupelor și transportului produselor în interiorul imperiului. Satul Yaksun era cel mai îndepărtat avanpost al regatului de la granițele imperiului și armata trebuia să ajungă cât mai repede la hotar, în caz de război.

Drumul mayaș este considerat un miracol atât de arheologi, cât și de ingineri. Pe toată lungimea sa, are o lățime de 8 metri și este confecționat din blocuri de piatră de calcar de diferite dimensiuni. În vremea mayașilor, drumul era acoperit cu stuc, care, după cum sugerează cercetătorii, strălucea în întuneric datorită aditivilor minerali speciali.

Drumul Nordului


Drumurile mayașilor

Punctul de plecare al acestora este zona centrală locuită de indienii anasazi. De aici drumurile se răspândesc centrifug, trecând în unele cazuri pe lângă modestele așezări disparate în care trăiesc astăzi urmașii indienilor anasazi.

De cele mai multe ori aceste drumuri se termină neașteptat la marginea unor lacuri, în fața unui stei de stâncă sau lângă un izvor solitar. Nimeni până în prezent nu a putut explica de ce.

Unul dintre cele mai mari și mai reprezentative dintre acestea, drumul Nordului, are o lungime de peste 80 de kilometri și se sfârșește la marginea unui canion singuratic. Logica și sensul acestor drumuri bizare care duc spre neunde rămân pentru noi incomprehensibile.

Singura explicație care a fost dată de indieni a fost aceea că aceste drumuri duc către lumea spiritelor.

La extremitatea acestor drumuri erau săpate în pământ niște găuri numite sipapu care, în credința indienilor, ar fi trebuit să facă legătura între oamenii în viață și spiritele trecute în lumea de dincolo.

Cum au fost construite drumurile mayașe?

În timpul construcției, mayașii nu a ținut cont de terenul dificil, menținând direcția principală a traseului. Dealurile pe care le-au întâlnit pe drum, au coborât până la bază, iar goluri și râpe au fost acoperite cu blocuri de calcar și pământ. Munca cu sclavi a fost folosită pe scară largă, astfel proiecte impresionante, precum aceste drumuri, au fost terminate cu succes.

Cercetătorul culturii mayașe, profesorul Tracy Ardren, care și-a dedicat mulți ani studiului patrimoniului mayaș, consideră că drumurile mayașilor nu au servit numai pentru mișcarea trupelor și transportul bunurilor, ci și ca un reper important. 

Astăzi, Marele Drum Alb este ascuns în junglă, dar acum o mie de ani era diferit. Nu trecea prin pădure, dar prin câmpuri de porumb și livezi și pânza lui albă strălucitoare era vizibilă de departe.

Interesant este faptul că drumurile mayașilor erau dotate cu o platformă specială sau un refugiu din 8 în 8 kilometri. Pe aceste platforme, oamenii sau soldații se puteau odihni. Astfel trupele sau comercianții puteau rămâne pe o suprafață plană și uscată, fără a păși pe solul care fusese umezit din cauza ploii sau, dimpotrivă, uscat de soare până se transforma în praf.

Tiberiu M

A-ți cunoaște neștiința este partea cea mai bună a cunoașterii!