Dragonii

Dragonii! Povestea reală din spatele legendei

În cei aproximativ 10.000 de ani de când umanitatea s-a civilizat, aproape fiecare cultură din lume a făcut referire la dragoni și dinozauri în poveștile și legendele sale.

Înainte de a explora legătura dintre dragoni și dinozauri, este important să stabilim exact ce este un dragon. Cuvântul „dragon” provine din „draconul” grecesc, care înseamnă „șarpe” sau „șarpe de apă” – de fapt, dragonii mitologici seamănă cu șerpi mai mult decât dinozaurii sau pterozaurii.

De asemenea, este important să recunoaștem că dragonii nu sunt unici pentru tradiția occidentală; acești monștri apar foarte mult în mitologia asiatică, aceștia purtând numele de „lung”.

Mitul dragonului în culturile antice


Cuvântul dragon provine din latinescul draco, care înseamnă șarpe fabulos. S-au scris multe legende despre dragoni, care aveau puteri miraculoase. Dincolo de legendă, în anul 1942, în Namibia, s-a petrecut un fapt cel puțin bizar. Fiul unui fermier, în vârstă de 16 ani, se afla pe o pajiște, împreună cu mai mulți muncitori. Era ora prânzului și aceștia serveau prânzul.

La un moment dat, din văzduh a apărut un șarpe cu aripi, care s-a năpustit asupra mâncării. Oamenii au luat-o la fugă, iar șarpele s-a înfruptat din friptura lor. Primele cartografii ale zonelor geografice indicau anumite zone, numite teritorii ale dragonilor.

Majoritatea civilizațiilor au avut sau au încă, mitul dragonului. Dragonul cu aripi pentru mexicani, dragonul ucigaș al elefanților în Etiopia, monstrul infernului pentru europeni, zeul ploii pentru chinezi, toate aceste mituri se găsesc în legende și povești.

De unde a apărut mitul dragonului?


Identificarea sursei precise a mitului dragonului pentru o anumită cultură este o sarcină aproape imposibilă; la urma urmei, nu a fost nimeni prezent în clipa în care s-a născut acest mit, doar cunoaștem ceea ce s-a transmis din generație în generație prin viu grai.

Prădători de temut

Până acum doar câteva sute de ani, viața umană era neplăcută, bruta și scurtă, iar mulți adulți și copii și-au întâlnit sfârșitul în dinți (și ghearele) animalelor sălbatice. Din moment ce detaliile anatomiei dragonului variază de la cultură la cultură, este posibil ca acești monștri să fi fost asamblați fragmentar din prădători familiarizați, terifianți: de exemplu, capul unui crocodil, dinții unui șarpe, pielea unui tigru și aripile de vultur.

Dragonii au fost inspirați din descoperirea fosilelor

Civilizațiile antice ar fi putut ușor să fi dat peste oasele dinozaurilor din epoca cenozoică. La fel ca paleontologii moderni, acești vânători accidentali de fosile s-ar fi putut inspira să reconstruiască vizual „dragonii” prin combinarea craniilor și a coloanei vertebrale.

Dragonii, dinozaurii și apologeții creștini


Cele de mai sus sunt cele trei cele mai probabile explicații pentru mitul dragonului. Acum ajungem la cel mai puțin probabil, dar și cel mai popular mit: insistența fundamentaliștilor creștini că dragonii erau de fapt dinozauri, din moment ce au fost creați dinozauri împreună cu toate celelalte ființe vii, acum aproximativ 6000 de ani.

Este greu să respingem categoric un argument bazat pe o asemenea afirmație extraordinară.

Dacă, de exemplu, un om de știință declară că, prin datarea carbonului, se dovedește că Tyrannosaurus Rex a existat pe Pământ cu 65 de milioane de ani în urmă, un fundamentalist ar putea contracara faptul că știința modernă a fost creată de Satana ca o modalitate de a-i înșela pe necredincioși.

În viziunea creștinilor, dragonii nu au fost altceva decât dinozauri. Acești dinozauri sau dragoni au existat pe Terra odată cu omul, pentru că altfel nu se poate explica cum Sfântul Gheorghe a reușit să răpună un astfel de dragon.

Au existat dragonii cu adevărat?


La această întrebare există două răspunsuri. Din perspectiva mitului dragonului, răspunsul este că da, dar din perspectiva științifică răspunsul este nu.

Cu toate acestea, cele mai multe culturi din lumea întreagă se bucură de legendele cu dragoni și ele au rămas împământenite în culturile respective și vor rămâne până la sfârșitul timpurilor.

O realitate alternativă

În anul 1933, o undă de maree a înghițit insula japoneză Sanking. Au fost 300 de victime, 10000 de case distruse și 8000 de vapoare și ambarcațiuni. Martorii acelui eveniment tragic susțin că un dragon uriaș, luminos a provocat acel val catastrofal.

Mulți dintre noi putem considera aceste mărturii ca fiind fabulații. Există totuși un punct de vedere al cercetătorilor care susțin ideea că aceste creaturi există, omenirea nedescoperind toate animalele care trăiesc pe pământ.
Carl Sagan, în cartea sa Dragonii Paradisului, susține ideea că aceste animale sunt urmașii dinozaurilor din era cretacică. Aceeași situație și pentru crocodili.

Astfel de creaturi au fost observate zburând deasupra lacului Chelan, din statul Washington, după care dispăreau în adâncul apelor. În anul 1892, trei călători s-au oprit pe malul acestui lac. Unul dintre ei a intrat în apa lacului, unde a fost devorat de o astfel de creatură. Ceilalți doi, au fost obligați să aprindă torțe, pentru a se salva.

Mitul dragonului sau creaturi ciudate

În 30 mai 1903, vasul Trasco se afla la 145 de kilometri de coastele Carolinei de Nord. Comandantul a observat că o bandă de rechini se deplasa foarte rapid în apele oceanului. Banda era urmărită de o creatură care avea o lungime de peste 30 de metri. Conform jurnalului de bord, creatura avea cap de șarpe, aripi pe lateralul corpului și pielea acoperită cu solzi, de culoarea bronzului.

Capul avea peste un metru și jumătate, ochii erau roșii și scotea niște șuierături înfricoșătoare. În 30 septembrie 1976, un grup de turiști, care se afla pe o plajă din California au putut observa în apă, o creatură care avea peste 20 de metri și înota cu o viteză mare.

În vechile religii păgâne, dragonul este simbolul puterii. Cu excepția Chinei, unde dragonul este o entitate benefică, în celelalte civilizații ele simbolizează răul. Multe dintre bisericile creștine au fost ridicate pe morminte dedicate ritualurilor păgâne și poartă hramul de Sfântul Gheorghe, cel care a omorât balaurul.

Cât de mare putea fi un dragon?

Oamenii de știință sunt de acord că, în general,  păsările din ziua de astăzi se trag din dinozauri. Întrebarea este dacă ar putea fi suficient de mari pentru a prada oamenii și animalelor. Răspunsul este da, la un moment dat au fost!

Quetzalcoatlus northropi a fost unul dintre cele mai mari animale zburătoare cunoscute. Estimările cu privire la dimensiunile sale variază, dar chiar și cele mai conservatoare estimează că a avut o anvergură de 11 metri, cu o greutate de aproximativ 200 până la 250 de kilograme. Cu alte cuvinte, acesta cântărea la fel de mult ca un tigru, care poate omorî un om.

Există mai multe teorii despre motivul pentru care păsările moderne nu sunt la fel de mari ca dinozaurii preistorici . Unii oameni de știință cred că consumul de energie pentru menținerea penelor determină mărimea. Alții indică schimbări în climatul Pământului și compoziția atmosferică.

Dragonii există și astăzi

În timp ce dragonii din trecut au fost suficient de mari pentru a mânca o oaie sau un om, dragonii din prezent mănâncă insecte, uneori păsări și mici mamifere. Este vorba despre șopârlele iguane, care aparțin familiei Agamidae. Familia include dragonii cu barbă și dragonii de apă chinezești, dar și sălbaticul Draco sau șopârla zburătoare.

Dragonul, întruchiparea antihristului

În tradiția biblică, dragonul este încarnarea antihristului, el este expresia răului. Excepție face China, unde simbolizează binele.

Vechile biserici cretiene erau construite pe tumuli funerari, morminte păgâne.Ele purtau hramul Sfântului Gheorghe care s-a luptat cu balaurul. La mănăstirea Zografu, Muntele Athos, există un steag al Moldovei pe care este reprezentat Sfântul Gheorghe luptându-se cu balaurul. Tot în această mănăstire se află o bucățică din mâna dreaptă a Sfântului Gheorghe.

În China, dragonul face parte din miturile creatoare ale civilizației. Toți împărații au domnit sub acest simbol. Împăratul era considerat fiul dragonului.

Dragonul este considerat un simbol al înțelepciunii, al veșniciei, datorită unei perle pe care o are în gură.

În România, în Munții Dobrogei, se întâlnește cel mai mare șarpe din România. Are o lungime de aproape doi metri și a fost numit balaurul dobrogean. La români există legenda că un șarpe care intră în pământ stă acolo șapte ani și se transformă în balaur.